Dl. Ciolofan

Zilele acestea m-am lasat prinsa in fel de fel de polemici legate de scoala din Romania.

Am ajuns, pare-se, la varsta la care multi din cunoscutii mei isi fac griji pentru educatia copiilor lor.

Asa ca discutiile legate de scoala de stat versus meditatii, scoala particulara sau chiar scoala in strainatate sunt in floare.

Fiecare varianta vine cu avantaje si dezavantaje, fireste. Iar suma convenabila si-o calculeaza fiecare.

Dar fiindca traiesc cu senzatia ca n-am terminat scoala tocmai in Paleolitic, am curaj, inca, sa emit pareri despre cum se face carte la noi.

Acum ca te-am introdus in subiect, ar fi cazul sa-ti explic si titlul. Domnul Ciolofan, pe numele lui intreg Nicolae Ciolofan, zis si Ciolo, mi-a fost profesor de mate. La Spiru, dintr-a 5-a pana intr-a 8-a.

Am ales sa-ti vorbesc despre dl. Ciolofan, pentru ca in ochii mei el a ramas un profesor exemplu. Un fel de domnul Trandafir al lui Sadoveanu, daca imi dai voie.

Genul de profesor pe care mi l-as dori pentru copilul meu, genul de dascal pentru care mi-as da linistita copilul la o scoala de stat din Romania.

Din pacate nu mai sunt multi Ciolo prin scolile de la noi.

Dar hai sa iti spun pe scurt povestea lui Ciolo, cel pe care l-am intalnit eu. Cel original.

L-am cunoscut in ’96. Pe atunci eram o pitica de doar 11 ani, abia iesita de pe mainile doamnei invatatoare.

Notele nu erau un subiect de stres pe vremea aia. Cel putin asa statuse treaba pana l-am intalnit pe el, pe profu’ de mate.

Avea vreo 40 si ceva de ani, sau asa am apreciat eu cu mintea de copil de 11 ani.

Cu parul grizonant si destul de lung pentru un barbat. Si o barba scurta.

Era mereu imbracat in costum. Iar din buzunarul de la piept scoatea ora de ora un pieptene gri cu care isi aranja suvitele in timp ce se plimba printre banci si ne verifica tema.

Vorbea scurt si apasat. Si ne striga doar pe numele de familie.

Fie, din cand in cand – in semn de apreciere – adauga un “domnisoara” inainte de Patrascu. Dar asta se intampla rar, sa nu care cumva sa ma obisnuiesc.

Preda mult si ne dadea capitole intregi de culegere ca tema. Asta de pe o zi pe alta, fiindca aveam mate in fiecare zi.

Dar preda bine. Umplea table intregi cu formule si demonstratii, apoi stergea tabla si ne punea sa reluam tot ce ne-a invatat. Totul era sa-l urmaresti cu atentie si sa intrebi daca aveai nelamuriri.

Dupa ore, sau chiar sambata, facea cerc de matematica. Neplatit, ca asa credea el ca-i de cuviinta. Ba chiar primea si elevi de la alte clase la cerc, daca erau doritori.

Da, asa e, Ciolo ne-a predat intr-a 5-a cateva capitole din materia de-a 8-a. Iar asta, cumulat cu faptul ca ne dadea note mici, l-au facut un profesor contestat. Sau putin popular, daca ma intelegi.

Si poate ca efortul de a intelege atunci materia pentru clasele mai mari a fost mare. Dar nu prea mare. Fiindca asa de bine ne-a prins…

Fireste, cand ne era lumea mai draga, Ciolo ne dadea lucrare de control. Doar cand auzeam “scoateti o foaie de hartie” ingheta sangele in noi. Stiam ca notele vor fi mici. Din nou.

Si cand spun mici imi amintesc ca notele primei lucrari au fost de la 3 la 7 (si asta era doar Corina, sefa noastra de promotie). Subsemnata: 5.

Apoi, dupa nici 2 saptamani a venit a doua lucrarea. Notele: de la 3 la 9. Subsemnata: 8.

Asta in conditiile in care erau multi premianti intr-a 5-a A, clasa mea. Toti transferati la Spiru – la liceu – de la cele mai bune scoli generale din oras, toti cu 10 pe linie pana atunci si cu rezultate notabile pe la olimpiade.

Dar de cand cu dl. Ciolofan, nimic nu mai era la fel.

Iar dupa atatea lucrari “regretabile”, asa cum era de asteptat, a venit  timpul pentru prima sedinta cu parintii. La care intamplarea face sa fi mers tata.

Cred ca a fost prima si ultima sedinta cu parintii la care s-a prezentat tata. Dar asta-i deja alta discutie si divagam prea mult de la subiect.

Mi-am amintit, totusi, ca povestea dintr-a 5-a ii da de fiecare data ocazia sa se laude cu faptul ca si el mergea la sedintele cu parintii, asta in timp ce ne povesteste ca la sedinta dintr-a 5-a, primul trimestru, nu s-a discutat nimic altceva decat situatia domnului Ciolofan.

Domnul Ciolofan care era prea exigent, care demoraliza si ingrozea copiii, care voia sa-i lase corijenti pe cativa dintre ei. Domnul Ciolofan, care le facea, asadar, pe toate cate-s rele si care trebuia schimbat de urgenta de la clasa. Pe motiv de note prea mici.

Norocul nostru ca nu s-a intamplat asta si am invatat in continuare carte de la Ciolo. Cu toate ca tata a fost printre putinii parinti care s-au opus schimbarii.

Spun asta pentru ca cu mana pe inima iti spun ca dl. Ciolofan a fost un profesor foarte bun. Da, a fost exigent si pretentios, dar asa am reusit – colegii mei si cu mine – sa ii visam pe Raiski si pe Ganga.

Si nu, astia nu-s colegi mai mari de liceu si nici fotbalisti, ci autori de culegeri.

Nu l-am mai vazut pe Ciolo de cand am dat capacitatea, adica din 2000. Atunci s-a transferat la alt liceu. Si din pacate n-am avut niciodata ocazia sa-i strang mana si sa-i multumesc, asa ca mi-ar placea sa fac asta acum.

Va multumesc mult, domnule Ciolofan! Mi-ati fost un dascal excelent.

Datorita dumneavoastra matematica a fost materia mea preferata.

Cu toate ca in meseria mea de acum nu folosesc nici integrale si nici derivate . Ba nici spatii vectoriale si teoreme de la geometrie.

Pun pariu ca si tu ai intalnit cel putin un Ciolo de-al tau.

Vorbeste-ne putin de el. Poate asa o sa schimbam mentalitatea parintilor ingroziti de dascalii din Romania.

P.S.: Doamna Luiza Popescu, profesoara mea de romana, va fi subiectul unui articol similar.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
21 comentarii despre "Dl. Ciolofan"
  1. Iti povestesc putin despre profu meu de mate din generala! Se intampla prin 2004, cand abia intrasem in clasa a 5-a! Prima ora de mate, prezentari, etc si ne-a luat direct cu matematica, de ne uitam toti ca curca-n lemne!
    Il chema Nistor Adisor Ionel! La primu test luasem 6 si eram multumit pt cata matematica stiam la momentul respectiv, dar nu stiam ce va urma!
    Ne-a dat lucrarile acasa, sa le vada parintii si sa le semneze, mie imi era teama sa le zic alor mei ca luasem 6, si am semnat in locul mamei! Bineinteles ca nu a tinut figura!
    La prima sedinta cu parintii, tin sa mentionez ca tata era mereu prezent si la liceu la fel, doamna diriginta de fizica,Nicolae Gabriela, a spus notele si a zis si ceea ce facuse subsemnatu’! Atat a trebuit sa afle tata, cand a ajuns acasa a inceput…!
    Acum, la 20 de ani, constientizez ca era un profesor foarte bun, pe care l-am pierdut in clasa a 7-a pt ca erau copiii nemultumiti!
    Luam note mici, dar apoi stateam si ma gandeam ca e mai bine asa, notele sunt rezultatul muncii tale, decat sa ne dea note mari si sa nu intelegem nimic!
    Cu greu, am inceput sa inteleg mecanismul lui si am inceput, de la 5 si 6, sa iau 8-9! Eram mandru de mine ca am reusit sa progresez, stiam matematica dumnezeieste!
    Pana a venit admiterea la liceu! Am intrat al 3-lea la Ion Creanga, dar s-a terminat cu matematica, pt ca am urmat filologie intensiv limba franceza si toata matematica pe care o stiam s-a evaporat!
    Cu franceza e alta poveste, am avut meciuri cu tata, ca eu si mama nu voiam la franceza, dar tot tata a avut ultimul cuvant! Eram in Italia, cand m-a sunat sa imi zica ca trebuie sa ma prezint la examen! Eram terminat, nu stiam o boaba!
    M-am dus la examen, tremuram tot in timp ce asteptam rezultatele! Dupa o ora, iese o doamna in varsta din clasa si ne spune ca am luat si ma opreste putin sa vb cu mne!
    Mi-a spus ca nu stiu gramatica, dar stiu sa citesc, etc si i-am spus ca nu vreau la franceza!
    In momentul acela, dumneaei s-a uitat la mine si mi-a spus asa: “Catalin, daca eu iti voi fi diriginta in acesti 4 ani promiti ca vei invata franceza?”
    Raspunsul meu a fost da! Si am invatat, la final de a 12-a am dat si atestat de limba franceza, l-am luat cu 10 si acum stiu franceza!
    Multumesc mult doamna diriginta Vulpasin Marijeane pt ca ati avut incredere in mine si mi-ati acordat sansa de a invata limba pe care o detestam cel mai mult!
    Seara buna iti doresc Deea!

  2. da…am avut si eu in cls 5-8 un super profesor de mate care mi-a fost si diriginte.am iubit matematica,dar si dansu ne facea sa o iubim.Dansu nu era sever dar anii de la catedra isi puneau amprenta!stia mereu sa apropie elevii de dansu!ne lua apararea in fata celorlalti profi de la care mai plecam de la ore.Nu a lasat pe nimeni repetent si toti la cei la care le-a fost profesor l-au indragit!ramanand in aceeasi scoala si dupa cls a 8-a ne intalneam frecvent pe holurile liceului si mereu ne zambea si se bucura sa ne vada!am urmat profil de mate-info,dar acum recunosc ca am cam uitat matematica,caci am ales sa urmez medicina dar si acum dupa 6 ani de medicina mi-e dor de integrale,logaritmi! in anul 1 de facultate dirigu din 5-8 s-a stins din viata intr-un cumplit accident de masina.am fost distrusa de acea veste cumplita.am ramas impresionata sa vad cati fosti elevi l-am insotit pe ultimul drum.toata viata imi voi aminti de domnu diriginte care niciodata nu ne vorbea de rau parintilor,ba chiar ne lua apararea in fata lor!nu multi profi sti sa fie aproape de elevi.

  3. Subiectul pe care l-ai abordat este unul despre care as putea vorbi, cu argumente si exemple, ore in sir, avand in vedere ca am terminat liceul de 2 ani (prima generatia in care BAC-ul a fost promovat de mai putin de 50% dintre absolventi). Pot spune ca, cei mai multi dintre profesorii pe care i-am avut eu (nu toti, dar cu siguranta mai mult de 70%) isi dadeau intereseul pentru fiecare elev…si nu am urmat o scoala privata, si nici meditatii nu am facut. Nu as putea sa vorbesc despre “profesorul meu Ciolo” pentru ca imi este destul de greu sa ma hotarasc pe cine sa aleg. Si cum tot am intrat in discutie, imi permit sa mai spun un lucru: indiferent de profesor, performantele unui elev (la olimpiade, concursuri, examene nationale, nu notele de la clasa)sunt determinate in primul rand de interesul, dorinta si capacitatea elevului.
    Iti urmaresc si apreciez postarile pe blog, Andreea; pana acum nu am avut timp sa si comentez, insa aceast subiect m-a atras in mod special! Te imbratiesez!
    P.S. Te-am vazut acum 2 week-end-uri la Zoo in Tg Mures si esti o superba!

  4. Si eu, la fel ca si Cristina, pot spune ca am avut profesori care si-au dat interesul desi am fost la un liceu de stat. Nu pot sa aleg un anumit profesor, dar pot sa spun ca in liceu am invatat materii la care nu ma pricepeam in generala si de aceea as vrea sa numesc 3 profesori care m-au indrumat: Dobrin Stefania – engleza; Nicolae Souca – chimie si Tion Cozeta.

  5. Stanescu, primul prof de mate, foarte bun profesor insa a murit dupa 2 ani de predat. Imi amintesc cu draq de el.

    Ghetu Elena, tot de mate, tot o profa de exceptie. Ciudat dat la fel ca Ciolo al tau si ea a intampinat probleme cu parintii copiilor care o percepeau ca fiind exigenta. Extraordinara profesoara!

    Cocu Elena, profa de romana din liceu. Facea simulari de bac cu noi in week end uri, asta inainte sa vina astia de la minister cu ideea, inceputul anilor 2000.

    Mda…

  6. Eu am avut un profesor minunat tot la matematica, tot in clasele 5-8.
    Savu il chema, a predat la scoala nr. 5 din Focsani si nu am mai intalnit pana acum un profesor mai pasionat si mai dedicat elevilor.
    Nu punea note rele….punea notele care le meritai. Nu interesa ca esti fiu de ministru, sau fiul femeii de serviciu…daca erai elev bun, iti dadea note bune, daca nu, asta era…primeai cat meritai. Ba chiar am avut colegi ai caror parinti au incercat sa il “imbuneze” cu cate o mica atentie, in speranta ca odraslele lor or sa primeasca note putin mai bune,insa i-a refuzat pe toti. Nici la pregatire nu primea pe nimeni, isi dadea silinta sa explice totul din clasa, iar daca erai atent la el, nu aveai nevoie de pregatire suplimantara. Nu era adeptul “preda cat mai rau in clasa, ca apoi sa vina toti la pregatire la tine”
    Si sincer…locuia intr-un camin de nefamilisti, toata generala a venit imbracat in doar vreo 2 costume care le tot schimba intre ele si in mod sigur niste banuti in plus nu i-ar fi stricat. Dar etica nu-i permitea sa accepte asa ceva.
    Prezenta foarte bine materia….avea grija ca daca intr-adevar doreai sa inveti, sa-ti explice pana intelegeai.
    Nu era adeptul temelor multe. Ne dadea cate 3-4 probleme, dar diferite. Pe unii parinti ii nemultumea asta, insa ajunsa in liceu, cand aveam cateva zeci de probleme de pe o zi pe alta (plus teme si la alte materii) practic nu mai aveam timp sa le fac pe toate, asa ca de multe ori nici nu ma mai chinuiam si le copiam in pauza de la cineva. In generala, daca stiam ca am 3 exrecitii, incercam sa le fac singura, sa le gandesc…si fiind toate diferite, clar ramaneam cu ceva.
    Intr-a 8a am invatat de pe manualul facut de dumnealui, impreuna cu alti profesori din Vrancea: https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTQtjUwesyN2WKro4JceGEwefcfe2IlUrLkmgicBUpc9eOxwY8Q
    Am fost atat de mandri de profesorul nostru care a devenit autor de manual.
    In ultima ora de matematica din fiecare semestru ne povestea intamplari din diferite domenii. Sau ne raspundea la intrebari. Era o placere sa vezi cata cultura generala avea, cum stia sa ne raspunda la orice si cu cat farmec stia sa prezinte niste lucuri banale…
    Tin minte cand ne-a aratat cum este o dreapta: a bagat mainile in buzunar, si le-a sos tinand ceva in una din ele. Ne-a zis ca are o papiota si apoi a intins firul… noi nu vedeam nimic… apoi ne-a explicat, ca asa trebuie sa vedem si o dreapta…fara grosime…pur si simplu ti-o imaginezi. Deisgur, papiota era imaginara.
    Sau stia povesti despre cum au reusit marii matematicieni sau fizicieni sa ajunga la teoriile care i-a facut celebri. Era o placere sa-i asculti povestile si, fara sa vrei, invatai cate ceva.
    Avea o voce calma, nu tipa, nu ridica vocea…dar avea capacitatea de a te face dor din vorbe sa realizezi greseala. Si-ti era rusine si pentru ora urmatoare incercai sa vii mai pregatit.
    In clasa explica atat de bine incat daca erai atent, nu aveai nevoie sa mai inveti si acasa, intelegeai absolut tot din clasa. Si au fost 4 ani in care am avut 10 pe linie, am ajuns la olimpaide nationale iar la capacitate am facut aproape perfect. Fara invatat acasa, fara pregatiri suplimentare, doar cu ce ne explica din clasa.
    La note era destul de darnic. Voia sa vada cum si daca gandesti. Daca te pierdeai pe drum (ca greseai la o adunare, o scadere, sau o greseala minuscula din neatentie), insa ai judecat corect rezolvarea…primeai o parte din punctaj. Te facea sa incerci sa duci pana la capat rezolvarea, chiar daca pe drum iti dadeai seama ca rezultatul nu are cum sa fie cel corect. Era important ca ai stiut teorema, ca ai stiut formula, ca ai stiut s-o aplici corect.
    A fost profesorul care m-a facut sa iubesc matematica, datorita caruia am dat la un liceu de profil real si care a ridicat stacheta pentru ceilalti profesori pe care i-am avut…nimeni nu s-a mai ridicat la nivelul lui.

    Anul trecut, am aflat cu tristete ca s-a stins din viata. 🙁 Mi-a parut foarte rau, am mai vorbit si cu alti coelgi si nici lor nu le venea sa creada….nimeni nu a avut un cuvant rau de zis despre domnul Savu. Desi poate nu toti erau de nota 10, poate pe unii i-a suparat ca nu le-a pus un punct in plus datorita pozitiei care o avau parintii, insa toti au recunoscut ca a fost cel mai corect si bun profesor care l-au intalnit vreodata.
    Sunt mandra ca l-am cunsocut, sunt mandra ca am invatat matematica datorita dumnealui si daca am avea mai multi profesori precum dumnealui sau Ciolo, sunt sigura ca scoala romaneasca nu ar mai fi atat de contestata.

    1. Si sa nu uit: venea si la sedintele cu parintii si vorbea cu fiecare parinte in parte (in privat) si-i spunea parerea sincera despre copilul lor. Mamei mele mereu ii zicea ca sunt cea mai buna din clasa, la matematica sunt as, dar sunt neatenta…si gresesc la lucruri marunte nu din nestiinta, ci din neatentie si graba.
      Mereu radea de mine cand imi dadea lucrarea “Saraca U., nu mai stie sa adune…in rest a rezolvat perfect, dar a gresit la o adunare/scadere. Esti prea grabita”
      Mai era nevoie sa tipe? Sa mai zica ceva? Ma simteam eu destul de prost (desi o zicea pe un ton de gluma) si incercam ca la urmatoare lucrare sa verific de 2 ori…

  7. Am si eu o intrebare? Cu ce te-a ajutat in viata ca ai facut materia de a 8-a in clasa a 5-a?? Sau ca faceai la varsta de 11 ani 100 de exercitii pe zi?? Mie mi se pare ca pentru a mai adauga la o materie care era deja supra-incarcata si mai multa materie e o prostie. Oricum consider ca sistemul de invatamant roman este unul bolnav care ar trebui schimbat din temelii. Nu o sa inteleg niciodata de ce a trebuit sa invat eu la clasa de real toata critica aia literara in liceu. Mare tampenie. Abia astept sa o vad pe doamna Luiza Popescu, care intr-adevar a fost o profesoara buna, dedicata, si sa ii spun dupa zece ani ca nu mi-a folosit la nimic in viata aceea materie.

    1. Hahaha! La ce?? Sincer la ce?? Ai terminat ASE-ul ( economie) ,deci nu ai mers pe matematica,iar acum esti actrita :)). Consider in continuare ca sistemul nostru de invatamant este unul bolnav si nu inveti nimic practic. Raman de parere ca trebuie schimbat din temelii. Altfel in continuare vom avea rata promovabilitatii la bac sub 30 la suta.

  8. “Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate școalele la noi. Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și… cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala au uitat tot” Mihai Eminescu. Asta ca sa imi continui argumentarea. Consider ca aici suntem pe aceeasi lungime de unda :)) Si nu cred ca poti nega faptul ca este adevarat. :)))))

  9. Mda esti o generatie mai mica. Eu am facut liceul intre 1990-1994. Culmea tot cu Ciolofan la mate si Popeasca la romana. SUper profesori. La mate nu am “reusit” sa raman la olimpiada de toamna in nici un an… dar nici nu am avut media anuala mai mare de 5. 4-6-5; 5-6-4; etc. In conditiile astea eram la nivel de olimpiada pe capitala si chiar pe tara. Doamna Popescu Luiza… nu stiu ce ne facea la ore dar citeam pe rupte bibliografia. Nepotul meu care a trecut a XII-a anul asta habar nu are ca in vacante se mai citesc romane, carti din bibliografie. Nu le-a dat nimeni tema de vacanta. Nimanui nu ii mai pasa decat sa puna o bifa pe ora facuta si sa incaseze banii.

    1. Din pacate nu stiu unde mai predau profesorii astia rupti din domnu’ Trandafir.
      In Spiru nu mai sunt, din pacate. Spun asta fiindca am rude mai tinerele care imi calca pe urme, in acelasi liceu. 🙂
      Am apucat sa spun ca o data in viata am avut media 10 la Ciolofan? Doamne, am simtit ca plutesc pe norisori…

  10. L-am avut si eu profesor pe dl. Ciolofan. Si da, e adevarat tot ce ai scris. Am avut recent intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului si toti, fara exceptie, gandim la fel despre domnia sa: un profesor de excaptie. Din pacate, nu putem afla deloc unde este sau cum il putem gasi. Sa-i fie bine acolo unde este!

    1. Si noi l-am tot pomenit. Taman aseara am avut intalnirea de 10 ani. 🙂
      Asa e, nicio pista catre dom’ profesor.

  11. Mi-a luat cativa ani sa iti scriu un comentariu aici, pentru ca era prea greu pentru mine. Sper ca totusi dupa atat de multi ani o sa ajungi sa il citesti. Lucrurile nu sunt ce par a fi, cel putin nu cu Ciolofan. Am facut meditatii la matematica cu el in clasa a 8a, a 11a si a 12a. Ce pot sa zic… imi pare rau sa nu sunt buna la matematica si nu am fost niciodata. Asadar Ciolofan m-a cunoscut cand nu aveam nici 14 ani. A fost profesorul si meditatorul fratelui meu (cu care ai fost colega). Nu sunt si nu am fost niciodata o fata/femeie frumoasa, dar Ciolofan mi-a propus sa facem sex cand eram clasa a 12a. M-a marcat. M-am dus acasa plangand si mi-e frica de barbati in varsta. Ma simt recunoscatoare ca am scapat atunci cand eram incuiata la el in casa si mi-a spus ca “m-ar f* pe toate partile” si eu am spus ca nu vreau. M-a poftit sa iau loc la el pe canapea si sa ma gandesc daca vreau sau nu. Am reusit sa scap si mi-a fost rusine sa ii spun mamei mele ce am patit. I-am spus fratelui meu si am avut mare mare noroc ca am putut sa ii spun cuiva, dar inca sunt marcata de aceste evenimente (dupa 13 ani). Am citit aceasta postare acum foarte multi ani si nu am putut sa comentez. Azi revin mai matura, impacata si cu dorinta de a nu lasa alte fete sa traiasca ce am trait eu. Am fost la un pas de viol cu Ciolofan si sper ca nimeni sa nu pateasca asa ceva niciodata iar. Sper ca potentialul meu violator a murit deja sau macar nu mai da meditatii la matematica

  12. Am uitat sa metionez ca in zia de azi, la aproape 31 de ani, mi-e pur si simplu frica sa merg pe jos in zona in care locuieste/locuia. Nu stiu cati barbati ti-au propus sa faceti sex cand erai minora cu un bat de ski intr-o mana si cu amenintarea de a pica bacul in cealalta mana. Imi era foarte frica ca o sa ma loveasca pana imi pierdeam constiinta si dupa aceea m-ar fi violat. Aceste lucruri se intamplau in 2008. Daca eram cu mintea de astazi nu as fi lasat asa ceva sa treaca pur si simplu. Asa ca te intreb pe tine: Vrei ca copilul tau sa aiba un profesor de matematica “exemplar”? Sau vrei sa nu fie buna la matematica dar sa aiba o viata ok si sa nu se uite cu frica la orice om cu care interactioneaza? Am luat bacul la matematica, evident (nu meritul lui) si am o cariera frumoasa in arhitectura.

    1. Încerc să îmi găsesc cuvintele potrivite, însă comentariile tale m-au șocat prea tare.
      Nu l-am mai întâlnit pe domnul profesor din anul 2000 (de la 14 ani, adică). Nimic din comportamentul lui de până atunci nu m-ar fi dus cu gândul la așa întâmplări.
      Bănuiesc că ți-ai cântărit bine cuvintele, având în vedere că au trecut atâția ani de la publicarea acestui text.
      După cum vezi, am ales să aprob comentariile, făcându-le publice. Am citit printre rânduri nevoia ta de a striga o frică tot mai prezentă printre adolescente. O frică despre care eu doar de la știri am auzit, din fericire. Sau din păcate, nici nu știu cum ar trebui să-mi exprim regretul.
      Mai departe, nu sunt în măsură să dau dreptate nimănui, să găsesc adevărul ș.a.m.d.. Însă îmi pare ff rău pentru amărăciunea, dezamăgirea, teama pe care încă le simt în textul tău.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *