Desigur, obisnuinta este cea de-a doua natura.
As putea fi de acord cu treaba aceasta, cu atat mai mult cu cat pana la 30 am avut suficient timp cat sa ma conving pe pielea mea cum sta treaba.
De la mic la mare, fiecare ne cream conexiuni afective fata de cele mai banale dintre rutinele zilnice (fata de cafeaua aceea cu lapte, de pilda)… d-apoi fata de locurile ce ne sunt dragi ori fata de oamenii si mai si.
Si, totusi, neintelese sunt caile obisnuintei atunci cand aceasta este tot ce i-a mai ramas unui cuplu.
Acest articol este despre despartiri.
M-am hotarat sa-l scriu dupa impotriviri succesive, realizand ca indiferent de cercurile in care ma invart… nici despartirile nu mai sunt ce au fost odata!
De fapt, mai degraba te-as intreba pe tine: cat de lunga trebuie sa fie o despartire pentru a conta cu adevarat?
Si cat de mare trebuie sa fie distanta dintre doi fosti iubiti pentru o despartire ca la carte?
Nu de alta, dar bag de seama ca multe cupluri se despart doar de dragul de a avea cateva geamantane de carat demonstrativ dintr-un cartier intr-altul, nicidecum pentru a pune punct unei relatii.
Prea putini dintre pamanteni sunt consecventi in deciziile pe care le iau… mai ales cand vine vorba de amor.
Si atunci, sunt sanse mari ca dupa 2 saptamani mai aglomerate – saptamani in care n-ai apucat sa iesi la o cafea cu fetele – sa fi ramas intr-atat de in urma cu vestile incat sa fi ratat deja si-o despartire si o impacare de zile mari in viata prietenei tale celei mai bune.
Este précis momentul in care intervine in ecuatie ambiguitatea prezentata inca din titlu: ”S-au despartit, dar nu prea…”
Adica daca ii intrebi pe ei (pe inculpati) sunt despartiti si independenti din cale afara.
Asta cu toate ca in practica pleaca tot impreuna cu ex-ul in vacanta, se mai duc impreuna pe la vreun botez (de dragul vremurilor apuse) sau mai ies la vreo avanpremiera de film pe care – vezi, Doamne – oricum isi propusesera sa-l vada impreuna.
Clar, nici despartirile nu mai sunt ce au fost odata!
Macar de ti-ai gasi cu ocazia aceasta tihna ca nu esti singurul neinteles de pe planeta.
eu ma “despart” de al meu cel putin de doua ori pe luna. Ne mutam in camere separate pentru vreo doua ore apoi radem ca prostii :)))
Hmm…nu, nu ne normal sa se intample asta! Eu n-am mai auzit pana acum de relatii de genul asta, in sensul ” ne despartim, dar iesim tot impreuna”. 😀 Inseamna ca nu s-au despartit si ca inca ii mai leaga ceva, nu?
Uf, as avea ce sa comentez la acest subiect pagini intregi si sa vars lacrimi…..ptr ca fix in situatia asta sunt. Nu-mi convine, nu e “normal” nici ptr mine, nu-mi imaginam vreodata ca o sa ajung asa …. dar uite ca am ajuns la vorba cantecului in voga acum “niciodata sa nu spui niciodata”.
e dureros maxim, asta cred ca e motivul “nedespartirii pe bune”, urlii de durere pe interior dupa o relatie foarte lunga. Insa partea nasoala e ca nici nu vad vreun sfarsit real la situatia actuala, o tin intr-o tergiversare ….. pana cand oare !?!
Recunosc, nu de sfaturi as avea nevoie, dar nici singura nu reusesc sa-i dau de cap,
pacat ca nu ai vreo sugestie.