Mic dejun legată la ochi…

Zilele trecute am primit provocarea de a degusta în orb un sortiment de biscuiți digestivi.

Spune-mi ”inconștientă”, dar primul imbold a fost să accept. Așa că m-am bazat pe instinct.

De altfel, m-a convins gândul că biscuiții digestivi sunt o alternativă bună chiar și pentru un mic dejun pe fugă, fiind bogați în fibre și ajutând tranzitul, după cum le spune și numele.

Și asta datorită proprietăților antiacide pe care le demonstrează grație bicarbonatului de sodiu din compoziție.

Nu de alta, dar știam deja teoria.

Cu alte cuvinte, biscuiții digestivi pot fi consumați la mic dejun, cu o cană de lapte, cafea, ceai sau chiar iaurt, dar și ca gustare între mese.

Sau ar putea fi consumați înmuiați în ceai, așa cum îi savurează însuși englezul, inventatorul rețetei.

Unde mai pui că sunt o bază grozavă pentru un cheesecake fără coacere, una dintre prăjiturile mele preferate!

Revedind la degustare…

Mi-a plăcut gustul… puțin dulce.

Mi-a plăcut și textura… biscuiții sunt crocanți, dar nu prea tari.

Și fiindcă după ce m-am ospătat, am aflat și referințele, acum te pot invita și pe tine la o binemeritată pauză de biscuiți.

Acestea fiind spuse, urmează un #CONCURS.

Ți-am pregătit și ție în dar un bax de biscuiți.

Botezați Mc Vitie’s, după numele creatorului lor, ei se prezintă ca fiind cei mai iubiți biscuiți englezești.

Unii cu tradiție din 1892, ce păstrează și acum rețeta originală, transmisă din generație în generație. Fără coloranți și arome artificiale.

Foto by Marooni.

Locație: LUGO Restaurant & Lounge.

Mai mult decât atât, pe lângă biscuiții testati de mine, găsești la ei și sortimente ca biscuiți digestivi cu ciocolată/ light sau biscuiți cu fructe de pădure și stafide sau mere și stafide.

Așadar, trimite-mi un comentariu la articolul acesta în care să-mi spui care este pentru tine cel mai potrivit moment al zilei sau cel mai bun context în care ți-ar plăcea să consumi biscuiții. Poate fi chiar și o altă variantă decât cele propuse de mine mai sus.

Ai timp să-mi scrii până joi, 13 Aprilie 2017, ora 23:59.

Prin tragere la sorți, baxul de biscuiți ar putea fi al tău. Să-l împarți după sărbători cu toată scara ta de bloc…

Baftă!

Later Edit: Cristea Sanda (număr de concurs 57), ai câștigat! Ne auzim pe e-mail.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
134 comentarii despre "Mic dejun legată la ochi…"
  1. Buna Andreea,
    Pentru mine, cel mai potrivit moment pentru consumarea acestor deliciosi biscuiti digestivi ar putea fi la cafea si povesti cu viitorul meu sot, intr-o zi de weekend, cand nu ne grabim! 😀

  2. Dimineața cred ca e cel mai potrivit moment iar pentru cei cu ciocolata nu cred ca exista un moment , orice moment al zilei e potrivit :)))

  3. Cu siguranta dimineata este cel mai potrivit moment de a manca biscuitii Mc Vitie’s.

  4. In principiu dimineata i-as manca, pentru ca nu obisnuiesc sa iau micul dejun, iar niste biscuti cred ca ar merge. 😀 Cei cu fructe de padure ma incanta cel mai tare…dar nu pot sa neg ca n-as manca si biscutii cu ciocolata impreuna cu un pahar de lapte cald.
    Si daca-s buni, atunci sigur sunt bineveniti in orice moment al zilei!
    P.S. I-as imparti doar cu iubitul meu!

  5. Cu siguranta pot face usor parte dintr-un mic dejun gustos si in acelasi timp sanatos! 🙂

  6. Buna! Un moment potrivit pentru a consuma biscuiții ar fi pentru mine dimineata, cand sunt pe fugă, inainte sa plec la facultate

  7. ahhh cat de bine arata!!! vreau sa-i incerc, stiu sigur in ce parte a zilei ii voi savura. dimineata nu am timp sa mananc acasa, sunt mereu pe graba, dar dupa ce ajung la birou incep sa caut pe langa mine orice poate fi rontait 🙂

  8. Pentru mine cel mai potrivit moment ar fi dimineata, pt ca nu am niciodată timp de micul dejun.

  9. Buna Andreea!! Pentru mine cel mai potrivit moment ar fi cu siguranta dimineata, cam pe la 10 asa asta dupa ce adoarme băiețelul meu . Si ia-s servi cu o cafea langa si chiar si intre mese !!!

  10. Pentru mine, un moment potrivit al zilei pentru a consuma acesti biscuiti ar fi dimineata cand ajung la munca. Eu si colegii mei ne-am bucura tare mult de ei.

  11. Buna Andreea,
    Eu as face un salam de biscuiti mai “special” din acesti biscuti deliciosi, unt de cocos , cacao si stevie… Super delicios si sanatos!

  12. Cred ca pentru cei cu ciocolata orice moment e bun sa ii savurezi Iar pe cei simpli si crocanți as începe sa ii savurez in momentele de relaxare ,momentele mele de liniste ,sigur ar fi cel mai potrivit moment cand esti super relaxat si iti relaxezi si papilele gustative

    1. Uitasem ,dar daca tu spui ca baza de cheesecake sunt indicați sigur si baza pentru o prăjitura cu budinca,mai multe straturi si între biscuiți …mm ar fi super

  13. Pentru mine cel mai potrivit moment este seara cand stau impreuna cu familia sau prietenii la un pahar de poveste si un biscuite si daca e si digestiv e perfect.

  14. Buna. Biscuitii ii rontai cu placere in orice moment al zilei,dar sa fiu sincera biscuitii Mc Vitie s, nu i am gustat niciodata si chiar mi ar face placere sa i incerc.Asa ca daca ii degust prima data, o sa i servesc seara, cand o sa invit si niste prieteni, la un pahar de vorba.

  15. I-as consuma in momentul de rasfat de dimineata dupa ce las fetita la gradi si raman cu bebe. Sau la micul dejun din weekend cand e toata familia reunita sau…de ce nu gustare in timpul zilei?

  16. La cafeaua de dupa amiaza! Dupa ora 14:00 la birou simt nevoia de un snack care sa imi potoleasca pofta de dulce si o cafea cu lapte, e momentul perfect!

  17. Cel mai potrivit moment de a degusta biscuiți ar fi intr-o călătorie cu trenul spre o destinatie de vacanță.

  18. Eu rontai biscuiti cam toata ziua,dar trebuie sa recunosc ca pe cei de la McVitie’s Nu i am incercat pana acum,desi mi ar place sa o fac.deci pentru o gustare noua, mi as invita cativa prieteni, la un pahar de vorba si am incerca toti McVitie’s

  19. Pentru mine cel mai potrivit moment de a savura biscuiții ar fi dimineata cand suntem toata familia la masă si avem timp suficient!

  20. Eu i-as rontai atunci cand stau la laptop si-mi scriu articole pentru blog…doar am nevoie de concentrare,nu?? Imi plac biscuitii astia, preferatii mei sunt cei cu glazura de ciocolata. 😀

  21. Cel mai potrivit moment cand sa savurez cativa biscuiti este dimineata la cafea. mmmm.. 😉

  22. Bună, Andreea! Pentru mine, cel mai mai potrivit moment pentru a savura acesti biscuiti deliciosi este cu siguranta dimineata împreună cu un pahar cu lapte, alături de familie! Mmmmm! Ce bine arată! Cu siguranță o să îi încerc cât de curând! Sunt un mic dejun ideal!

  23. M-as delecta cu acesti biscuiti dupa micul-dejun sau dupa-amiaza, cand simt nevoia sa mai rontaiesc ceva, altaturi de ceai negru cu lapte si miere.

  24. Sunt potriviți chiar și atunci când călătorim … sunt “prietenoși” cu laptele și cafeaua.

  25. As savura biscuitii recomandati de tine la micul meu moment de rasfat, micul dejun, plus cafeaua mea decaff, in timp ce sotul sta cu bebeluciul nostru. Dupa aceea poate incepe distractia zilei..

  26. Buna Andreea! Pt mine biscuitii ar fi ideali pt a fi consumati la mic dejun, alaturi de ceasca de cafea, in timp ce alerg prin casa dupa fetita mea de 1 an si 4luni 🙂

  27. Eu consum acesti biscuiti digestivi dimineata dar si in timpul zilei, ca o gustare.

  28. Biscuiții sunt prefecți pentru micul-dejun lângă o cafea delicioasa! Ziua va începe minunat! ❤

  29. Acesti biscuiți i-as consuma dimineata la micul dejun alaturi de o ceasca de cafea

  30. Cel mai potrivit moment al zilei pentru a ma bucura de biscuitii Mc Vitie’s ar fi seara, cand ajung acasa dupa o zi incarcata si ma relaxez cu o cana mare de ceai!

  31. Pentru ca nu am niciodata timp, vreau sa ii savurez in masina, in drum spre serviciu

  32. Atunci cand iti este foame si mai ai putin de munca pana sa mergi sa mananci. 🙂

  33. Buna.Pentru mine ar fi foarte buni la micul dejun sau seara la un moment de relaxare

  34. Eu rontai biscuiti mai toata ziua, dar trebuie sa recunosc ca pe acestia nu i am incercat.Asa ca biscuitii Mc Vitie’s, i as servi intr o seara , cu mai multi prieteni pe care i as invita la un pahar de vorba.

  35. Pentru mine cel mai potrivit moment pentru a degusta biscuitii este la micul dejun alaturi de o cafea, o gustare intre mese sau chiar si seara, inlocuind cina.

  36. Se apropie Pastele iar prietenele mele mi-au cerut sa le pregatesc cheescake fara coacere, asadar foi fii foarte bucuroasa sa folosesc biscutii digestivi.

  37. Buna Andreea,
    Cel mai potrivit moment pentru a degusta biscuitii ar fi langa familia mea,acele momente cand simti nevoia de caldura si iubirea celui drag!

  38. Buna Andreea,
    Cel mai potrivit moment pentru a degusta biscuitii ar fi langa familia mea,acele momente cand simti nevoia de caldura si iubirea celui drag!
    Multumesc

  39. Buna Andreea,
    Cel mai potrivit moment pentru a degusta biscuitii ar fi langa familia mea,acele momente cand simti nevoia de caldura si iubirea celui drag!
    Multumesc

  40. Buna Andreea! Pentru mine ar fi buni de mancat oricand, cum am un bebe de 8 luni nu prea mai apuc sa mananc, asa ca acesti biscuiti ar fi ideali, si as putea sa rontai la ei oricand. 🙂

  41. Buna Andreea,
    Cel mai potrivit moment pentru a degusta biscuitii ar fi dimineata la cafea, alaturi de sotul meu.

  42. Cu siguranta pot face usor parte dintr-un mic dejun gustos si in acelasi timp sanatos!

  43. Eu ii prefer, de departe, pentru un cheesecake fără coacere cu iaurt, piersici, sirop de menta.

  44. Buna Andreea,

    Sunt ideali acum, de Paste, ca baza pentru prajitura mea preferata, pasca fara aluat.
    In restul anului ii consum cu iaurt, ca mic dejun sau gustare intre mese.

  45. Cel mai potrivit moment cand sa savurez cativa biscuiti este dimineata la cafea.

  46. Pentru mine, cel mai potrivit moment al zilei când as manca biscuiții e pe la ora 11, când sunt la lucru și începe sa mi se facă foame, dar încă nu îmi pot lua pauza de masa, asa ca biscuiții mi-ar potoli foamea, ar fi gustarea ideala!

  47. La birou cu o cafea privind rasaritul pe pontonul aeroportului ascultand un matinal la radio pentru a te bine dispune

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.