Asa cum ti-am mai spus si aici, sunt de parere ca femeile si orientarea n-au prea multe in comun. 🙂
Si oricat mi-ar placea mie sa cred ca sunt exceptia de la regula, sunt momente – cateva, deocamdata – cand si eu imi pierd busola. Dar o pierd definitiv.
Si ma trezesc prin cartiere necunoscute, pe stradute laturalnice sau chiar… pe autostrada Arad – Timisoara. Fara sa-mi propun asta, vreau sa zic.
Acum, faptul ca am ajuns pe autostrada Arad – Timisoara n-a fost ceva rau. Am ocolit cativa kilometri in drumul spre casa, dar n-au fost multi, asa ca nu-mi pare rau.
Mai ales ca nu stiam de existenta celor 54 de kilometri cu pricina.
Stiu, 54 de kilometri iti par putini. De fapt, nu ca iti par tie, ci chiar sunt putini.
Si atunci, intervine faza aia cu floarea singulara care nu aduce primavara.
Dar parca suntem prea multi “hateri” in tara asta. Sau cum se spune pe romaneste, ca “indivizi care urasc” nu suna tocmai bine.
Si atunci, lucrurile bune trec neobservate. Sau sunt observate fugitiv si nementionate.
Si uite asa… ajungem sa ne dorim “o tara ca afara”. Si e pacat.
Daca te intereseaza sa stii cum am mers pe autostrada Arad – Timisoara, iti spun ca lin, ca-n palma. Aproape singura pe sosea, acompaniata – din pod in pod – doar de domnii cu veste fosforescente de la drumuri.
Iar domnii cu veste erau pusi serios pe treaba, pare-se. Spun asta fiindca am trecut pe acolo la ora 8 dimineata, iar ei erau in plina desfasurare de forte.
Asa ca daca ajungi prin zona si cauti o varianta buna de traseu, recomandare mea de azi e autostrada Arad – Timisoara, sau Timisoara – Arad, daca vii din sens invers decat am facut-o eu.
Drum bun!
Le uram spor la treaba!
Zici bine.
Este asa cum zici tu autostrada aia doar cu o exceptie. Daca intri pe ea dinainte de Timisoara, la un moment dat exisa o iesire spre Timisoara. Nush daca este singura, probabil ca nu. Eh, in dreptul acelei iesiri aveam vreo 150km/h. Este un damp pe drum de pur si simplu am crezut ca decolez. In rest, autostrada este buna si te scuteste totusi de strabatutul Timisoarei care iti ia ceva timp.
Drumuri bune colega 😉
Ai mers in sens invers decat mine, inteleg.
Colegul, vezi ca-i un MCV la piciorul de pod… 🙂
Ma bucur sa vad ca esti printre femeile care sunt de acord cu faptul ca noi, prin natura speciei, chiar nu le avem cu orientarea, mai ales la volan. Si nu cred ca este o rusine, ci mai degraba face parte din farmecul nostru personal, desi ne incapatanam sa credem ca suntem exceptia care va schimba lumea.
In alta ordine de idei, intr-adevar, sa mergi pe autostrada cu pricina este o placere.
Daca asta-i realitatea… 🙂
Doamnelor comentatoare,
abia asteapta misoginii sa spuna ca dreptul la condus auto este numai al lor. Daca vreti sa eliminati patriarhatul pe sosele nu va atribuiti defecte care sunt valabile in aceeasi masura si barbati.Foarte multi dintre barbati nu au simtul orientarii. Barbatii au multa adrenalina declansata de sindromul de a se da masculi. Sunt conducatoare auto cu experienta si observ ca un barbat nu-i place ca o soferita sa conduca o masina in fata lui. Daca o sa studiati comportamentul barbatului intr-o astfel de situatie o sa vedeti ca face miscari bruste de depasire cu nervozitate si nu se duce departe ci fix se aseaza in fata masinii soferiei ca sa demonstreze …..cine este seful …masculul…sau ceva de genul acesta.Nu ma consider nici mai prejos si nici mai presus decat barbatii ma consider un om.