Asa este, ai perfecta dreptate: i s-au dedicat balade, i s-au inchinat milioane de versuri, i s-au ridicat altare.
Cu toate acestea, nimeni n-a reusit sa-l surprinda in cuvinte intru totul.
Desigur, sunt constienta ca nici eu n-am sa izbutesc, motiv pentru care nici nu-mi propun sa fac treaba asta.
[Sursa] foto.
Nu ma astept nici sa scriu istorie si nici sa dobor recorduri…
Totusi, pentru ca nu ma pot abtine, scriu aceste randuri din dorinta de a-i gasi – poate alaturi de tine – o definitie si-un antidot cat mai plauzibil.
Cui?
Lui… dorului.
Un sentiment atat de complex, care ne amageste cu usurinta pana si in momentul in care ne incordam sa-l incadram intr-un sablon.
Izvorat din frica de singuratete, manifestat ca o tensiune a insuficientei, inchinat unui suflet departe, dorul e probabil un melanj de placere si nostalgie, de suferinta si neputinta, o sete pe viata si pe moarte careia nu-i putem da drumul cu toate ca ne face atata rau.
Cu toate ca ne hraneste frustrarile si ne pastreaza captivi in trecut.
Sau poate ca-i doar o reactie chimica, la pachet cu un proces notabil de constiinta?
Tu ce zici? Ce-ai mai aflat nou despre el?
Am aflat ca dorul este o senzatie crunta, care macina sufletul incetul cu incetul, pana se stinge – daca se stinge.
Bravo!
Dorul..bate’l vina.Eu spun ca este ok sa ne fie dor, doar asa putem aprecia persoanele de langa noi..si nu doar persoanele…ci un rasarit de soare…copilaria…prima zi de scoala etc.
Dorul adeseori este confundat cu regretul sau cel putin este adus in acelasi context…si nu, vreau sa subliniez ca dorul tau si al meu, si al vostru, al tuturor,este ceva mai presus de atat …dorul pentru mine este o amintire vie si plin de viata… alearga pe langa mine si eu pe langa el …si nu il las sa ma intreaca niciodata mwahahaha
Dorul? da da dorul acela ce te consuma pana in maduva oaselor…nu neaparat de cineva sau ceva…dar de toate la un loc..dorul ce macina marunt ca in rasnite toate de-avalma….amintiri tactile…ierni geroase incalzite in vinuri parfumate…rasul nostru atat de imprastiat coborand scari urcand senzatii….dorul…ceva ce limbi straine cu greu au tradus…si nu prea le-a iesit…dorul de cai salbatici in bataie de vant..de frig si caldura sufocant de placuta….dor de drumuri cu tine…dar si cu tine…!dragul meu Dor!
Eu una as prefera sa nu existe sentimentul asta, nu-mi imbunatateste existenta in nici un fel, ba din contra! Mai ales ca abia a plecat sora mea cu nepotelul inapoi in Italia (dupa 3 luni de stat in tara) si e groaznic! As prefera deci, sa pot sa spun “pas” acestui sentiment…