Bubulina – episodul cinci

Poate ca noi, femeile, avem o gena suplimentara. O gena responsabila cu un simt al esteticului mai dezvoltat, cu predilectia pentru curatenie, ordine si disciplina. O gena care – de cele mai multe ori – le lipseste barbatilor cu desavarsire.

Numai ca noi, femeile, sau mare parte dintre noi, locuim sub acelasi acoperis cu ei, barbatii. Adica fiecare cu barbatul sau barbatii din dotare. Indiferent ca-i vorba de tata, frate, unghi, nepot, iubit sau alt cumatru.

Asa ca oricat ne-am stradui noi sa avem o casa fara sosete purtate abandonate la intamplare, fara vase murdare in chiuveta, fara ambalaje goale in frigider si fara resturi de mancare prin canapea, lucrul asta tinde spre imposibil, vorba profului meu de mate.

Si pentru ca ideile fixe nu pot fi ignorate usor, iar naravul se dezvata greu, se intampla ca – de cele mai multe ori – curatenia din casa sa cada in grija noastra.

Pentru ca daca ar ramane in baza lor… ar fi jale.

Dar pentru ca – macar din cand in cand – barbatii trebuie sa se convinga ca nici meseria de “Bubulina Gospodina” nu-i de ici de colo, e bine ca o data la doua – trei saptamani sa-l lasi pe “el” sa frece tot.

Adica ce spun “sa-l lasi”?

Sa-l obligi, sa-l santajezi cu ceva, sa-i scoti ochii, sa-i bati obrazul pana il convingi sa actioneze.

Si pentru ca nu rezolvi nimic daca nu-i pui chiar tu la dispozitie cele mai bune produse de curatenie, iti recomand sa faci ceva cumparaturi utile inainte.

Iti recomand setul de curatenie de la Cif, respectiv Cif Cream, Cif Cream Ultra White, Cif Power Cream si Cif Brilliance.

Asta pentru ca barbatul din viata ta are nevoie de produse care sa curete repede si bine. Mai ales ca ordinea si curatenia nu-s o prioritate pentru el, asa cum sunt jocurile pe calculator, pasiunile personale, meciurile de fotbal de la tv sau socializarea cu prietenii.

Asadar, te anunt solemn ca fara kitul potrivit de curatenie, risti ca barbatul din dotare fie sa abandoneze rapid demersul, fie sa arunce si sa inlocuiasca tot ce-i murdar de prin casa. Din bugetul comun, evident.

Si pentru ca nu-i doar al tau mai cu mot, hai sa-ti arat un filmulet. Sa vezi cum se petrec lucrurile si prin alte case.

Si daca tot i-ai pus gand rau si vrei sa-l vezi pe al tau la treaba, sigur ti-ar placea sa castigi un kit complet de curatenie de la Cif.

Asa ca te invit la concurs. Asa cum – probabil – te-am obisnuit inca de saptamanile trecute.

Povesteste-mi cum il convingi pe colegul tau de apartament sa faca curatenie generala, cum se vaita el in speranta c-o sa scape sau orice altceva legat de subiectul asta. Iar eu voi premia cel mai original comentariu.

Si pentru ca pe andreeapatrascu.ro nu-i loc de discriminari, te invit la concurs chiar daca esti barbat.

Ai timp sa-mi scrii pana miercuri, 15.05.2013, ora 18:00.

L.E. : Castigatoarea este Pomana Smaranda Nicoleta, pentru ca se tine tare pe pozitii. 🙂

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
40 comentarii despre "Bubulina – episodul cinci"
  1. Eu nu-l “oblig” sa faca aceste lucruri, numai ii “sugerez” ca daca da cu aspiratorul, da jos perdelele murdare si agata la loc perdelele curate, spala pe jos si bate covorul, atunci il duc la Mec sau KFC, ca rasplata:)…in rest, in weekend ma ajuta la curatenie din proprie innitiativa, numai sa nu fac urat daca se joaca la calculator…el se joaca toata noaptea, nu o ora-2:))…

  2. Buna Andreea,

    Colegul meu de apartament pune osul la treaba!!
    La noi, e foarte funny pentru ca ordinea rezista fix 5 minute dupa ce este facuta..
    Avem un baietel foarte nazdravan de 2,7 luni si are el grija sa faca “curatenie” dupa noi…
    In alta ordine de ideei, am invatat sa traim inconjurati de sosete:)))

    O zi buna!!

  3. De obicei, la noi curatenia generala se face la fiecare sfarsit de saptamana, dar pentru ca nu intotdeauna sunt acasa beleaua cade pe capul lui. Oricat l-as suna ziua sa il intreb daca a facut curatenie, imi spune ca o sa faca mai tarziu, mai tarziu. Recurge la toate siretlicurile de rigoare numai sa ma induplece si sa fac eu sau macar “impreuna” (eu la curatenie si el la laptop), dar cand vede ca nu are sanse de reusita lasa totul pe ultima suta de metri, numai sa il gasesc eu facand curat. Nu zice nici ca-i obosit, dar nici nu zice ca termina el si asa ajungem sa facem “impreuna” din nou.
    O singura data a avut intentia de a face curatenie dar nu a gasit produsele de curatenie si de atunci cand cumparam ceva pentru curatenie ma asigur ca stie unde sunt, nu care cumva sa mai ratez vreo ocazie de a gasi casa curata.

  4. Rar mi-a fost dat sa vad barbati facand curatnie iar al meu sot este inclus in aceasta categorie.Odata a venit de la servici si-a lasat hainele in mijlocul dormitorului,m-a apucat nervii si le-am aruncat afara,noroc ca locuim la casa,de atunci le duce direct in baie:))…a spalat si vase dar numai atunci cand ma vede simtindu-ma rau in rest iese dezastru daca pune mana pe ceva si uite asa prefer sa le fac eu cand pot.

  5. Buna.

    De-obicei eu si sotia mea ne impartim treburile casei, cand gatim si mancam impreuna dupa ce terminam ori spal eu vasele si ea strange masa ori invers. Pentru mine nu trebuie sa ma convinga cineva sau sa-mi spuna ce sa fac, daca este murdar aragazul (sau altceva) il curat nu astept sa-l curete ea. Acum ca este insarcinata trebuie s-o ajut si mai mult la curatenie, deci un kit complet de curatenie mi-ar fi de mare ajutor. Multumesc.

  6. La noi in casa merge treaba doar cu santaj…:::Eu gatesc si tu faci curat daca vrei sa mergi diseara la meci cu baietii:::si asa ne impartim toate sarcinile pentru a fi amandoi multumiti altfel ma supar si lui nu-i place sa ma vada suparata ( asta-i un mare avantaj al meu 😉 )…

  7. O sa iti spun cum l-am convins pe prietenul meu sa fie si el “Bubulina Gospodina”,a fost ceva de munca dar acum stau linistita :),acum spune “trebuie sa fac/facem curatenie ” in locul nelipsitului “sa faci” ,care incepuse a fi un ordin si nu cred ca ma poate contrazice cineva ca te scoate din minti.
    Am inceput cu scuzele clasile ,nu ma simt bine,ma doare spatele…si am primit aceleasi replici:”lasa ,faci maine” 😐 .Asa ca am schimbat tactica,trebuie atins in punctul sensibil fetelor…sunt prea obosita pentru sex sau prajeste-ti si tu niste cartofi ca sunt prea obosita sa gatesc…o zi,doua,trei…depinde de nervii lor,maxim o saptamana si dupa o saptamana fara mancarea preferata sau prajiturile adorate,sa nu mai vorbim de sex,incepe baiatul nostru sa se dea pe brazda cum se spune…incepe linguseala,trebuie sa ramane-ti ferme pe pozitii :))…o sa va spuna ca sunteti rele,nu va pasa,deveniti reci si indiferente…lasati un motiv banal cum e curatenia sa duca la cearta in relatia voastra,incep si amenintarile ,plec cu baietii,plec la masa 🙂 fetelor,inca 2 zile si gata :)).Incepe sa negocieze:”iubito spal vaseele daca faci ceva bun”…si cooperand il faci sa le spele,sa aspire,sa frece si baia o data pe luna… 🙂
    Ai nevoie de niste nervi tari si putintica rabdare 😀
    La mine a dat rezulate si functioneaza de minune…se intampla sa ma sara cate o luna asa cam tot ce tine de curatenie prin casa daca nu am chef 🙂 eee…logic…m-am specializat in prajituri :D,trebuie rasplatit totusi 🙂

  8. Mda, eu ce sa zic…pe “concubinul meu” il pun mereu sa faca treaba prin casa utilizand diverse mijloace: ceva de genul eu am facut mancare si tu speli vasele, cat sterg eu praful, tu dai cu aspiratorul, eu fac curat in bucatarie, tu la baie s.a.m.d Bine…k de multe ori are gura mare si imi zice k face el mai tarziu, pana ma plictisesc sa il astept si fac tot eu!!! sau face totul bombanind in timp ce eu ma amuz pe seama lui. Si din cand in cand il mai “mituiesc” cu o bere, pentru ca bineinteles…banii stau la mine INTOTDEAUNA :))

  9. Ei, la noi povestea e lunga… Acum 3 ani cand “l-am luat”( defapt el m-a luat pe mine…) nu stia nici sa curete un cartof si sa-l taie in patru…de facut curatenie nici nu se putea pune problema. 🙂 Asa ca, eu fiind obsedata de ordine si curatenie, iar el total pe langa subiect, la inceput, ” ne-am cam dat cap in cap”…Solutia noastra, pentru un trai linistit in doi, a fost sa discutam problema, iar in urma discutiei am aflat ca lui i-ar fi ok sa bata covoare, sa aspire si sa spele geamurile atata vreme cat nu-l pun sa spele vase sau sa stearga praful…:)) asa ca am hotarat de comun acord ca acestea vor fi principalele lui sarcini. De atunci si pana in prezent s-a pastrat “traditia” iar pe langa aceasta ii revine si prepararea micului-dejun (asta de cand a invatat sa faca omleta). Pentru mine e mai mult decat perfect, mai ales ca face sandvisuri mai bune decat mine. 🙂

  10. buna ANDREEA…ma cam grabesc sa iti scriu si imi cer mii de scuze,asa ca trec direct la subiect….si eu sunt una dintre acele femei care se enerveaza si ii merge gura,cand barbatul din casa,lasa totul vraiste sau cel putin nu se ingrijeste sa mentina curatenia si ordinea in casa.Insa,cand vad ca el kiar nu se simte,atunci pot spune ,ca desi nu imi place ,nu sunt linistita,ba kiar ma streseaza la maxim,2-3 zile,nu mai fac nimk,nici patul,nici vasele,nici macar capacul de la toaleta,care pt mine e o prioritate si o mare grija sa fie curat,desinfectat,apoi il intreb “iti place ce dezastru e in casa?vasele in chiuveta’ wc-ul?…pana cand sa le fac singura’nu.i nimk ,asa le las si eu,sa vedem pana cand?pana cand ne-or manca gandacii si ne-om imbolnavi”.problema e ca eu intreb si tot eu raspund,iar pt el treaba asta e o joaca,pt ca rade si isi vede de drum mai departe,dar ma vede mai serioasa si ca nu ma ating de ele si apoi le face,de facut,singur,si apoi vin si eu si ii spun”aaaa,daca vrei poti,stii ce si cum,si?a fost greu?”stiind ca trebuie sa le mai iau eu la mana inca o data ,dar atunci pt mine conteaza intentia…si mai e ceva..cand stie ca vin obosita si tarziu de la munca si il rog sa faca ceva prin casa,ca sa castig si eu mai mult timp,le face,in felul lui,dar le face,dar ma gandesc …noi ce ne-am face fara gafele lor,,fara sa ne enervam pe tema asta a curateniei cu barbatii nostri?viata ar fii mult prea monotona,si fara haz,ca pana la urma,ne amuzam cand povestim de nebunia asta a curateniei….eu il iubesc pe zi ce trece mai rau,kiar daca in fiecare dimineata ma trezesc cu ciorapii de cu seara jos la pat,are momente cand face colectie,pt ca ii las doar doar sa ii vada si sa ii duca la spalat :))….de multe ori mi-e imi place,pt ca ma amuz mult,si mai ales nu ezit sa ii amintesc ce m-as face daca as avea si vreo 3 copii..siii spun ai fii mai rau decat ei:)))……bun…sper sa te fii amuzat si tu un pic pe seama nebuniilor noastre…cat despre premiu…nu e nevoie.,eu ma bucur ca am putut impartasii cateva cuv cu tine,te pup si mult succesc…

  11. Ultima data a functionat asa: inainte de Paste am plecat cu copilul de acasa, pt a se ocupa el in liniste de treburi, si pt ca nu ne-am mai intors decat cu tot cu musafiri, pe langa treburile lui de facut gard in curte si altele, a facut si curatenia in casa. 🙂

  12. Hmm, ce vis frumos in filmuletul tau.. pai daca sotul meu s-ar apuca de facut curat (cu produse de curatenie) ar spala geamurile cu spray de mobila, ar lustrui parchetul cu inalbitor si-ar dezinfecta toaleta cu detergent pt rufe.. asta daca am “norocul” sa le gaseasca pe toate astea inainte!
    🙂 Dar, sarcinile-n casa le impartim si ce-i al lui e pus deoparte 😉
    Felicitari pt articol!

  13. eu nu il oblig ,doar il rog odata si da singur cu aspiratorul ii da lui bebe sa pape si strange dupa el .intr-o relatie fff importanta este comunicarea cu partenerul .bine hai fiu sincera si sa recunosc ca mai sunt ocazii cand il ” momesc ” cu o cafea .si uite asa se rezolva orice treaba in casa

  14. Chiar sambata seara “am simtit” nevoia sa ma descarc si sa incep sa-i explic (cu tonul ridicat :D) cum ca nu si-a luat sclava/menajera ci partenera, prin urmare trebuie sa ma ajute in treburile administrative. I-am spus ca incepand de “maine” nu mai fac nici eu nimic, sa vad ce o sa manance si cu ce o sa se imbrace!
    S-a suparat, a inceput sa-mi aminteasca de cate ori m-a ajutat el pe mine la curatenie…bla, bla…si a doua zi, dupa ce am venit de la sala am fost surprinsa placut, cu mancare (bineinteles, una din cele 2 feluri pe care stie sa le faca) si curatenie.
    Oricum stiu sigur ca de acum cateva saptamani nu va mai face mare lucru prin casa si va veni iar momentul cand va trebui “sa-i reamintesc” ca-i sunt partenera si nu sclava/menajera….

  15. Cand eram insarcinata, sotul a fost foarte grijului, m-a rasfatat si a avut grija de mine. Asta implica si capitolul curatenie, eu fiind maniaca 😀
    Pentru ca aveam dureri de coloana puternice daca faceam multa treaba, a preluat din sarcini, in special aspiratorul si curatenia in baie cu tot ce presupune. L-am instruit si ajunsese sa faca destul de binisor, nu ca mine, dar acceptabil pentru el.
    Dupa ce-am nascut si mi-am revenit, mi-am reluat o parte din treburi. La un moment dat l-am rugat sa faca el curat in baie ca trebuia sa stau cu bebelina … si ce zice? “Am uitat cum se face” :)) De atunci inca nu si-a adus aminte, au trecut aproape 3 ani 😀
    De cand a venit motzata noastra nu mai am timp de curatenie ca pe vremuri, m-am resemnat ca asa stau lucrurile, desi inca ma frustreaza. Dar preferam sa petrecem mai mult timp cu copilul in weekend, sa iesim in parc decat sa stam la smotru acasa.
    Asa ca facem mai rar si pe apucate, cand nu mai suporta nici el dezordinea se apuca si strange, mai da cu un aspirator, eu frec repede baia si spal podelele si din nou la joaca!
    Si e adevarat ca, daca ai produse de curatenie eficiente la indemana, treaba merge mai repede!

  16. La mine a fost mai usor, practic nici nu a trebuit sa il conving cumva sa ia atitudine in acest sens. 🙂 A fost suficient ca de cateva ori sa fac curatenie si sa mai scap din vedere anumite aspecte pe care el cu ochiul lui format de expert (instruit in anii de armata :)) ) sa le observe imediat . Desigur ca la inceput mi-a atras atentia in acest sens dar eu i-am spus ca fac cum stiu, asa ca s-a hotarat pana la urma sa-mi arate cum ar fi curatenia perfecta in conceptia lui, iar de aici a pornit o adevarata competitie intre noi – care face curatenie cel mai bine. 🙂 Desigur el are impresia ca mereu castiga desi trebuie sa recunosc ca se ocupa pana si de cel mai ascuns coltisor al casei. Eu sunt mai atenta la detaliile estetice, iar cel mai mult ma amuza atunci cand sterg praful si asez lucrurile intr-un anumit fel iar el vine si le schimba locul dupa mine, apoi eu iar le pun cum imi place si tot asa pana unul cedeaza, adica ne luam cu altele şi nu mai tinem cont. ;)) (si el are un simt estetic dezvoltat pe care incearca sa-l afirme). Asa sta treaba si in bucatarie, ii place sa gateasca si in urma incurajarilor mele se considera mai expert ca mine asa ca nu ezita cand are chef sa-mi arate ca el este mai bun bucatar (eu spre deosebire de el recunosc cand mai incerc ceva nou si nu iese cum trebuie, moment in care el zice ca asa e si sa nu mai fac experimente :))). Acum ca ma gandesc curatenia e chiar un moment placut la noi in casa, ne punem muzica si avem fiecare atributiile impartite iar scopul final e sa terminam cat mai repede ca sa stam impreuna (asta si pentru ca stie ca daca as face singura ar dura totul mult mai muullllttt, eu ardeleanca fiind :)))

    1. Ai langa tine un barbat pe cale de disparitie. Competitiv la capitolul curatenie in casa zici? Asa ceva mai rar am auzit.

  17. O sa impartasesc cu voi secretul despre cum am reusit sa il “transform” intr-un casnic veritabil, ce-i drept am avut rabdare. Daca acum 4 ani jumate cand ne-am mutat impreuna nu punea manuta pe nimic din ale curateniei, am ajuns vinerea trecuta la apogeu, ajungand acasa si descoperind supriza: facuse luna si bec toata casa: aspirat, spalat gresie si faianta, sters praful, schimbat si spalat pana si lenjeria de pat. Bine el inca mai considera facutul curateniei o surpriza romantica dar nu ma plang :). Cum am reusit? in fiecare sambata , zi de curatenie la noi, ii dadeam cate un task usurel, am inceput cu dus gunoiul si am tot adaugat sambata, de sambata cate unul. Secretul e sa nu ii dati mult de lucru sau ceva migalos din prima si o sa vedeti evolutia. Prima data cand a facut curatenie singur m-a sunat incantat: “am o surproza pt tine” , am ajuns acasa si zice”hai in dormitor sa vezi”, eu ma si asteptam la petale de trandafir si mai stiu eu ce la care el: “am aspirat azi, nu se vede?” si se uita la mine cu ochi mari de caprioara. Oricum ar fi ei sunt ai nostri si ii iubim! 🙂

  18. Salutare! Pe al meu il motivez sa participe la curatenie printr-o “recompensa” sa zic asa.. ii fac o prajitura , este un lucru la care nu poate sa reziste. Si asa ca in fiecare vineri dupa job, se grabeste sa ajunga acasa, nu mai sta ore in sir la birou uitat printre hartii si vine si ma ajuta la sters praful, aspirat, cateodata si la calcat rufe, stiind ca a doua zi primeste ceva dulce :))

  19. Buna Andreea,

    Se spune ca fetele sunt maniace..humm …probabil ..insa eu sunt exceptia care confirma aceasta regula:)).
    In cazul ” amicului meu” problemele au fost din ambele parti pentru ca amandoi am fost singuri la parinti si obisnuiti sa nu facem nimic:), nah… ca la mama acasa.

    Toate bune si frumoase pana sa ajungem la capitolul mutat impreuna si gospodarit:). Macare inca luam de la parinti asdar eram linistiti in privinta asta dar trebuia sa folosim vasele..si am folosit 1 zi, 2, 3 zile vesela si ghici ce s-au terminat farfuriile iar in chiuveta zacea un ditamai mormanul ..ne-am uitat la el amandoi si am decis sa comandam. A functionat chestia asta vreo 3 -4 zile insa dadeam faliment ( eram amandoi mici si cu salarii pe masura). Si atunci a fost momentul in care ne-am luat inima in dinti si am spalat “pleasca”..insa tot in acel moment s-au trasat niste sarcini ..adica eu pun masa ..el o strange…eu spal farfuriile ..el spala oalele mari si tigaiile..el aspira eu dau cu mop-ul si sterg praful. Nu iti imagina ca acum daca el lucreaza mai mult il astept pe el sa vina sa le faca sau invers ..insa in general cam asa e pi la noi:). In princiu eu cred ca trebuie doar sa stii sa pui problema si sa nu faci tu totul singura de la inceput:).
    Si tu si Cabral sunteti niste draci..ups dragi .. vroiam sa scriu.

    Cu drag,
    Andreea

  20. Nu prea este nevoie in cazul nostru pentru ca in ultima vreme facem totul impreuna, de la curatenie(muta mobila, spala geamurile etc) pana la mancare (curata cartofi, morcovi, imi aduce ingredientele din frigider). Nu stiu cum am reusit sa-l schimb. 🙂

  21. Avem o traditie pe care incerc sa o respectam in fiecare sambata: curatenie mai “aprofundata”. In mod normal de 2-3 ori pe saptamana matur si spal casa integral, dar sambata se sterge praful peste tot, se curata baia, aragazul care se murdareste intotdeauna la prima gatire de dupa spalare, etc.(banuiesc ca stim cu toatele despre aceasta lege a lui Murphy)
    Eu nu suport sa sterg praful, probabil vreo mica trauma a copilariei, nu stiu inca. Dar musiu sot, intr-un moment de sinceritate “in vino veritas” mi-a marturisit ca il linisteste sa stearga politele, biroul, televizorul, si ca ar face mereu asta in detrimentul curatatului wc-ului, spre exemplu. Nu ca la alte treburi casnice ar fi primul :)) Asa ca aproape in fiecare sambata il pacalesc cu desprafuirea casei prin amenintari de genul: “Lasa ca vine soacra-mea atunci sa ma ajute!” ceea ce functioneaza 99%, sau “Bine, atunci hai sa ne apucam sa spalam geamurile!” care este cea mai de speriat propozitie pe care as putea sa i-o spun, ever :))))
    In concluzie, e bine sa ai si soacra uneori! Sau sa stai la etajul 10 cand ai de spalat geamuri.

  22. eu stiu ca nu ii place sub nici o forma sa stranga dupa el si imi este foarte mila de el sa il pun la treaba…dar cam o data pe luna ma crizez ca nu ma ajuta deloc si ca nu mai fac nimic in casa..m-am saturat sa trang sosete sa spal pe jos si el doar sa ridice picioarele sa sterg si pe’acolo si merg si ma intind in pat fara sa mai fac nimic 😀
    ..urmatoarea zi cand ma intorc acasa bineinteles ca ma asteapta cu casa luna si bec si cu mancare gatita 😀
    desi nu de fiecare data imi place cum aspira, imi e foarte drag cand vad ca isi da interesul sa ma impresioneze si sa imi faca pe plac…mai nou facem tot impreuna si noi

  23. @All: Multumesc frumos pentru comentariile voastre.
    Recunosc, m-am distrat citindu-le, iar acum deliberez. 🙂
    Revin curand cu numele castigatorului.

  24. Mda woman power sau poate fi si powder =)))) inyt-o alta ordine de idei femeile se pricep mai bine la ce este in casa si barbatii pe afara ,sau sa zicem un exemplu sa spele barbatii vasele si sa puna haine la spalat si sa sterga praful si sa tunda femeile iarba sa crape lemne sa mute un sac de 25 kg numai de adeziv …. chestii dinastea fosrte usoare si de ici de colo ,hm femeile astea vor multe si ofera ,,totul” mai mergeti si voi pe un front de razboi pe undeva sau sau urcati pe Muntele Athos si atunci e lumea cu fundul in sus si va felicit cu toate doleantele de multe ori absurde ,meditati puntin si vb …. pe urma :))))) cu stima ,salut !!!!

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.