O fi vina presiunii care apasa pe umerii mei…
Sau poate sa-si fi pus deja amprenta panica premergatoare celor 30.
Ori pasamite amintirile si magia fiecarei zile de vara de odinioara sa-mi invadeze fara drept de apel simtirile.
Oricum ar fi, un lucru e cert: stiu ce sa-i cer pestisorului de aur, acum ramane doar sa dibuiesc care e balta unde se scalda poleitul.
Iar pana una alta, nu-mi ramane decat sa-mi comemorez splendida pruncie asa cum se cuvine.
Asa cum am facut-o acum cateva zile, de pilda.
Atunci cand sofam pe drumurile patriei iar o nevinovata oprire de dezmortire rapida a oaselor batrane la un cappucino s-a transformat intr-o zbenguiala in toata regula… surprinsa pentru posteritate si prin lentila aparatului foto.
Iar amintirile arata cam asa:
Foto: Alex Chelba.
N-ai idee cata tihna iti pot aduce cateva minute petrecute in leagan ori pe tobogan.
Apropo, tu de cata vreme n-ai mai experimentat asa un sentiment inocent?
In zona Dristor tocmai ce au amenajat un micut parc pentru copii si ieri incercam sa imi dau seama cand as putea sa ma dau pe tobogan fara sa ma inghesoi printre copii. These are the 30’s! 🙂
pe tobogan si pe leagan nu ma incumet sa ma urc ca mi-e ca le rup dar la sotron nu zic nu niciodata 😀
Andreea, ce ruj ai folosit in pozele de mai sus? Este f frumoasa nuanta si te prinde extraordinar! Pupici
In leagan m-am dat cu baietii mei….doar atat….in tobogan nu cred ca as mai incapea.
Sa stii ca si eu mi-am facut loc cu greu pe tobogan.
Da, in leagan, m-as mai da si eu, pe furis. 🙂