Inainte de toate… ar trebui sa-ti spun ca sunt fana Matthew McConaughey de vreo cativa ani incoace.
Mai precis de cand l-am urmarit in Lincoln Lawyer.
Asa se face ca am asteptat cu sufletul la gura productia vedeta a lui 2014 – Interstelar: Calatorind prin Univers – al carei protagonist este insusi americanul.
Cu atat mai mult cu cat toate cronicile de film pe care apucasem deja sa le citesc, dar si incredibilul coeficient de 9 puncte IMDB… pareau sa graiasca de la sine.
La casa de bilete… buluc, asa cum era de asteptat. Noroc cu rezervarea facuta cu precis 2 zile in avans.
M-as arunca sa afirm ca pelicula asta cu cel putin 2-3 nominalizari viitoare la Oscar a mobilizat pe toata lumea sa ajunga in cinema.
Acolo unde m-am grabit si eu sa pasesc ieri dupa-amiaza, imediat dupa ce am pus stampila pe buletinul meu de vot.
Acum, intrand totusi in paine, ”Interstellar” este un film despre o generatie de sacrificiu, intr-o abordare SF a nemuritoarei teme cu parfum inecacios de sfarsitul lumii.
O ecranizare care gratie regizorului Christofor Nolan ne aminteaste pe alocuri de ”Inception”, si care reuseste intr-un mod aproape hipnotic sa ridice iubirea pe un piedestal greu de imaginat intr-un scenariul SF atent construit in cosmos.
Cat despre detaliile de ordin tehnic ori fizic… e musai sa agream de pe acum ca tot ce tine de calatorii interstelare, gauri negre, roboti vorbitori cu grad de umor 70%, gravitatie care transcede timpul si alte minuni similare face parte din conventia pe care e musai s-o imbratisezi atunci cand accezi in sala de cinema.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un science fiction iesit din tipare, cu o incarcatura emotionala coplesitoare (cu atat mai mult daca esti parinte, asa mi s-a spus), care reuseste sa-si surprinda spectatorii timp de 169 minute, graiand in fel si chip despre arhicunoscutul instinct de supravietuire.
Supravietuire ca individ, supravietuire extinsa la nivel de familie si apoi… la nivel de specie.
Un film care cu toate ca nu exceleaza prin dialog, nu te lasa sa te plictisesti deloc, oferind un melanj captivant de imagini spectaculoase si rasturnari de situatie.
Iar acestea fiind spuse, ”Interstellar” este fara doar si poate un ”must see” al sfarsitului de an.
Si ar fi de prisos sa-ti dezvalui mai multe.
Pfffff! Clar! 😀 Super-film. Si eu l-am vazut saptamana trecuta. M-a impresionat, pana la lacrimi, la propriu, cel mai probabil din cauza soundtrack-ului. Chiar … fara cuvinte. Il recomand. 🙂
Grozava coloana sonora, intr-adevar… fara sa vrei si tot iti face pielea de gaina.
Este superb! Prietenul meu cumparase bilete la film fara ca eu sa stiu si cand am aflat ca tine 3 ore n-am vrut sa merg, dar m-a convins pana la urma si-mi pare bine ca n-am stat acasa, deoarece pierdeam un film de milioane! Chiar nu te plictisesti deloc, nici nu simti cand trece timpul! 😀
De milioane si de Oscar, as zice. Abia astept nominalizarile…
Tu nu?
Am mers și eu la cinema, filmul începea la 10 jumate noaptea, și nu știam că ține trei ore. Nu le-am simțit. Am realizat abia când am ieșit la aproape 2 noaptea din sala de cinema că efectiv a zburat timpul.
Eu sunt mai plângăcioasă de fel la filme, dar ăsta a fost singurul film care a reușit să mă facă să plâng de vreo 4 ori. Nu mai spun de suspans și acțiune. Chapeau.
Nici eu nu am resimtit cele aproape 3 ore, am zis ca a luat-o ceasul meu razna. 😛
Si cred ca stiu exact secventele la care te referi… dar n-as vrea sa le stricam surpriza celor care inca nu au vizionat filmul.
Eu una detest sa-mi povesteasca cineva actiunea filmului…