Scoala Buftea m-a invatat sa dorm in orice conditii, de cate ori am ocazia. Mai ales ca nu ma intalnesc indestulator de des cu sansa aceasta.
Asa se face ca am ajuns sa dorm ca un puisor, chiar daca asta presupune pozitii imposibile, galagie mare, baie de lumina, vreo imbracaminte sau vreo coafura incomoda.
(Sursa) foto.
Ba chiar m-as putea lauda ca dupa filmarile incorsetate – la propriu – pentru serialul de epoca ”Aniela”, reusesc sa dorm pana si infasurata intre balenele enervante de la corset.
Cu alte cuvinte, dupa multe ore de filmare fara pauza, chiar si la 40 de grade – sau la minus 20 – printesa si a ei pretioasa mazare imi par desprinse din categoria Superman/ Catwoman.
Acum ca te-am introdus in poveste si ca ai mai aflat inca ceva despre personajul cu pricina – subsemnata, halal diva – hai sa vorbim putin despre calatoriile cu avionul, de pilda.
Stii fraza aceea cu ”Bine ati venit la bord!”?
Daca ai calatorit cel putin o data cu avionul, plec de la premisa ca raspunsul este afirmativ.
Si eu o stiu.
Numai ca de fiecare data amintirea imediat urmatoare este legata de aplauze furtunoase. La aterizare.
Deci, da, am dat-o pe fata: dorm in avion de la inceput pana la sfarsit. Fara discutie.
Cu scurte pauze atunci cand aud ambalaje fosnind si intuiesc ca este ora mesei, desigur.
Si fiindca planul meu bine stabilit e sa ma odihnesc intotdeauna pe drum – asa cum era normal – nu sunt deloc entuziasta cu privire la vreo companie comunicativa, cu chef sa-si auda vocea trancanind tot drumul.
Oricum, cel mai adesea zbor alaturi de sotul – dragul de el – iar cu el ce as mai avea sa vorbesc, dupa atatia ani petrecuti impreuna?
Numai ca domnul sotul, zis si Cabi, are 2 metri si 1,20 metri de picioare.
Asa ca de fiecare data cand zburam, el incearca cu disperare sa faca rost de cel putin un loc la iesirea de urgenta, in primul rand sau la culoar. Acolo unde este mai mult spatiu. Sa-si intinda si el in voie oasele batrane.
Dar fiindca eu n-am vreo preferinta de pozitionare, se intampla uneori sa nu calatorim alaturati.
Asa cum s-a intamplat si atunci cand am zburat 16 ore intre Frankfurt si Los Angeles, de exemplu.
Atunci, sotul a stat in primul rand – de i se citea relaxarea in privire – iar eu am stat pe randul doi, incadrata de doi domni chiar simpatici. Si amabili, mai ales. Simpatici de amabili.
La ora mesei, conform conventiei dintre pasarea de noapte si puisorul somnoros, domnul Cabi avea misiunea clara sa ma trezeasca.
Cu gandul acesta s-a si intors inspre mine printre scaune. Cu fraza magica jumatate rostita deja. Numai ca… la fel cum s-a intors, s-a si rotit la loc, simuland ca nu ma cunoaste.
Si asta fiindca m-a gasit dormind multumita pe umarul tanarului din dreapta.
Cica i-a fost rusine de rusinea mea. Si de cea a tanarului. Si chiar si de a lui – ca sot cu acte de propietate semnate – pana la urma.
Se facea ca eram cu capul pe umarul lui stang, cu gura larg cascata langa obrazul domnului si cu cateva balute in coltul gurii.
Iar domnul… privea in fata cu ochi mari. Cu disperare sau cu multumire in ochi, inca nu m-am hotarat. Cu toate ca sotul insista pentru prima varianta.
Dar fiindca – conform legilor lui Murphy – si eu m-am trezit in fix aceeasi pozitie descrisa mai sus, nu m-am putut abtine si… am facut-o mai groasa decat era deja.
Am deschis ochii, am tras un tipat de sperientura fix in gura domnului si apoi m-am blocat.
In capul meu incercam disperata sa ma hotarasc in ce limba sa-mi cer scuze, dar cred ca nu s-a inteles asta. Pana cand… am lasat-o asa cum a picat si am pretins ca-s invizibila.
Si am cam avut ceva de pretins. Inca vreo 8 ore de drum.
Cufundata cu grija in scaunul meu si evitata fatis de ambii vecini de drum stanga – dreapta. Vecini care in urmatoarele ore au studiat cu atentie coltul opus mie al scaunului.
De atunci… mi-am luat pernuta de avion.
De fapt, ca sa fiu sincera am primit-o cadou de la prietena Laura, cu indicatii clare sa nu mai dorm niciodata pe barbati straini din avion.
Pana acum mi-a iesit.
Fotografia din articol?
E un vis frumos, doar atat.
Pacat ca n-am o poza de la locul cu pricina, totusi. Era ceva mai expresiva. 🙂
Am râs tare bine : ))
Prietenul meu a păţit ceva asemănător, dar în tren. Şi fără colegi de scaun. : ))
Am patit ceva asemanator acum 14 ani, pe cand eram student.
La Sebes, am nimerit in compartiment cu doua tinerele din Arad ce mergeau spre mare. Am povestit putin cu ele, am iesit la o tigara pe culoar(atunci inca se fuma). Reintrat in compartiment constat ca una din ele(frumusica foc) era lungita cat o zi de post pe toata bancheta. Am “deranjat-o” cu blandete, cerandu-mi locul,de la geam, pt.care achitasem CFR-ului ceva banet. S-a ridicat, a incercat sa doarma sprijinita de usa dar dupa un timp mi-a cerut voie sa doarma cu capul pe mine. Am balguit un “da” anemic. Nu stiam daca aud bine,daca sa fiu fericit sau nu, daca s-o iau ca pe un apropo sau jignere ca-s bun doar pe post de perna.Ma rog. Initial a dormit cu capul pe umarul meu dupa care s-a mutat. Unde? Cu capul pe picioarele mele. Nu vrei sa stii ce era in capul meu, nu stiam ce sa fac, ce sa spun. Incercam sa nu ma gandesc la frumusetea aia care dormea cu capul pe picioarele mele. Pana la urma X m-a tradat dar ori dormea ea profund ori nu m-a bagat in seama. Cert e ca ea a dormit asa vreo 4 ore, timp in care eu am intepenit asa,incapabil sa ma misc,nici macar sa ies la o tigara! Beat that Deea!!!
Ce dragalasa esti :*
Consoleaza-te ,nu esti singura.Din pacate eu nu sunt asa delicata si micuta ca tine si mi-am facut perna dintr-un avocat mititel,parca din Timisoara era,pe ruta Turcia-Romania 🙂 ,insa am calatorit cu autocarul.
Din aceeasi nevoie de relaxare ursu nu calatorea alaturi de mine.
Foarte haioasa intamplarea. :)))esti foarte tare, Andreea! Asa imi place cum scrii 🙂
Am ras cu o pofta!!! )))))))))
super haioasa faza!!!!!!!!!!
ca sa nu patesc situatii de genul acesta eu nu dorm niciodata in avion
O fi rau?