Dacă ajungi în Valencia trebuie să vezi Ciudad de las Artes y las Ciencias (Orașul Artelor și Științelor).

Aprope că am terminat cu postările din concediu. Aproape, fiindcă tot mi-ar mai plăcea să-ți recomand câteva locuri în care pe noi deja ne-a purtat rulota. Iar Valencia este unul dintre acestea.

Odată ajuns în Valencia, trebuie să vezi Orașul Artelor și Științelor. Un complex impresionant ce înglobează 3 obiective turistice mari: Oceanografic, Museu de les ciencies Princepe Felipe, Hemisferic (proiecții video).

OCEANOGRAFIC este cel mai mare complex de acvarii și parcuri marine din Europa și găzduiește 45.000 animale și 500 de specii diferite. Delfini, rechini, balene, meduze, pinguini, lei de mare, pești de tot felul, rațe, pelicani, păsări flamingo ș.a.m.d.

Are o arhitectură futuristă și este împărțit în 10 habitate diferite: mediteranean, arctic, antartic, tropical, delfinariu cu 5 piscine ș.a.

Nouă ne-a luat vreo 7 ore să-l vizităm (e adevărat, am făcut și sute de poze), însă nici nu ne-am dat seama când a zburat timpul. Așa că ai face bine să-ți rezervi cel puțin jumătate de zi pentru OCEANOGRAFIC.

Să intrăm, zic! O să-ți faci o mică idee despre cum arată locul și o să-ți prezint încă o ținută de vacanță.

De exemplu așa arată un spectacol în delfinariu. Mă rog, o părticică de spectacol.

Și pentru că anticipez deja prima întrebare, îți spun că sunt 4 reprezentații pe zi.

Cât despre tarife, am fotografiat inclusiv panoul de la casa de bilete, să fie clară treaba.

MUZEUL DE ȘTIINȚE are dimensiuni colosale și adăpostește zeci de expoziții ce reușesc să conecteze evoluția vieții cu știința și tehnologia.

La exterior, locul arată de încremenești. Nici nu știu cum s-o spun… are o arhitectură de zici că ai ajuns în viitor ori ai nimerit pe o altă planetă, cu toate că datează din 2000.

Clădirea e construită în formă de balenă, iar expozițiile din interior (updatate permanent) îți vor răspunde la zeci de curiozități în lanț.

Apropo, și aici ai putea petrece în medie vreo 3 – 4 ore.

 

În foto port: maiou lingerie inspired H&M, pantaloni scurți jeans Zara, kimono plajă Winning Star, sutien olive Asos, espadrile Ale-Hop (Gift Shop Spania), ochelari de soare Ale-Hop, geantă Michael Kors, coroniță flori Ale-Hop, brățară flori Ale-Hop.

Credit foto: Cabral.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
3 comentarii despre "Dacă ajungi în Valencia trebuie să vezi Ciudad de las Artes y las Ciencias (Orașul Artelor și Științelor)."
  1. Magazinele Ale-Hop le-am intalnit si eu la tot pasul in Valencia si chiar daca aveau aceleasi chestii, nu rezistam tentatiei si intram in fiecare. 😀

    Superbe pozele!

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.