Nu te intreb daca ai patit-o, pentru ca stiu ca-i asa.
Si n-a fost nici o fita si nici vreo smecherie. A fost doar un moment penibil din care ai fi vrut sa iesi. Dar memoria ti-a jucat feste.
Despre ce vorbesc?
Despre intalnirea cu un cunoscut… de nerecunoscut.
O situatia delicata, deloc placuta si greu de gestionat.
Iar lucrurile se complica si mai tare cu cat asa-zisul amic devine prea simpatic si familiar cu tine. In timp ce tu nu stii nimic despre el.
Sunt secunde in care creierul trimite disperat semnale catre arhiva – propria arhiva, zic – si nimic. Raspunsul primit e “out of office”. Atat. Niciun nume, niciun detaliu, nicio amintire.
Pur si simplu… e gol. Fara sanse de “restore information”.
Si atunci ce faci?
Disimulezi. Joci relaxarea si normalitatea, scoti cat mai putine cuvinte pe gura, asteptand ca momentul sa se sfarseasca inainte sa te dai pe gol.
Si speri. Speri la un telefon care sa sune, speri la orice te-ar putea scoate din situatie.
Dai din cap, raspunzi afirmativ, folosesti pronume personale in loc de nume, zambesti tamp si… cam atat.
Daca ai noroc, interlocutorul prietenos nu-si va da seama ca habar n-ai cu cine vorbesti. Si daca n-ai, o sa se jigneasca, o sa-ti bata obrazul, o sa te strige amnezic, iar tu o sa te simti prost.
Hai ca nu-i chiar asa de rau. Sau e?
Care-i cel mai penibil moment de genul asta pe care l-ai trait?
Si mai ales, cum ai iesit din situatie?
eu intreb cine e.
Asa, direct?
Sau prin invaluire?
Daca nu scap/nu-mi aduc aminte in 2 minute cine este persoana respectiva. Oricum, mi s-a intamplat de foarte, foarte putine ori.
Il vad. Pare cunoscut… MA saluta incantat! Ce sa fac?
panica, panica, panica… si mi-a zburat porumbelul din gura:
-” Aaa, tu esti fratele lui “x”, nu?
(el) – “x” nu are frati, este singur la parinti, ai uitat?!?! Sunt varul lui!
Ooops! apoi o discutie penibila despre nimic…Cu o incheiere la fel de penibila ( propunerea “vreu numarul tau de telefon”)…
Tot e bine ca ai nimerit in familie 🙂
Asta cu numarul de telefon e delicata rau…
si eu am patit-o de cateva ori, doar ca in cazul meu, chiar nu stiam cu cine vorbeam…
De multe ori mi se apropie lumea de mine, si imi vorbesc de parca ne-am cunoaste de o viata… si-mi spuneau ca cant frumos, ca au ascultat niste cover-uri cantate de mine, …cum merg studiile,,, si cica dece m-am casatorit atat de tanara?? (am 21 de ani, si in Spania nu-i chiar bine vazut sa te casatoresti la varsta asta)..
si eu..ce sa spun?? bine, mersi pt compliment (mi-au spus doar ca cant frumos) dar, sa ma fi casatorit??? :O nuuu, asta chiar nu! nu-s eu cea casatorita 😀
de fapt era vorba despre verisoara mea… care, e casatorita da, si e fiica matusii mele, si eu, semanand cu matusa mea, toti cred ca ea e de fapt mama mea… si cum ea are obiceiul de a SE lauda cu mine, si le povesteste una-alta, lumea ma confunda cu fiica ei …
(sper sa ma fi explicat bine 😛 )
In cazurile in care chiar nu-mi amintesc de persoana X, imi cer scuze si o intreb de unde ne cunoastem, si dupa aia continuam discuti… in nici un caz nu disimules 😉
O zi buna! :*
pardon,
continuam *discutia
nu *disimulez
In cazul povestit de tine ai fost doar confundata, nu si amnezica. :p
Simpatic.
uneori merge cu ..pff..am fost internata pentru o lovitura la cap si inca is amnezica..tu cine esti? :))
dar cel mai simplu este cu ma scuzi, nu am memoria numelor si a fetzelor..de unde te stiu??
😀
Da. Probabil e mai simplu sa ti-o asumi si sa recunosti.
Dar in cazul meu se interpreteaza aiurea…
Cel mai nasol e cand in momentul ala esti cu cineva si ar trebui sa le faci celor doua persoane cunostinta dar tu nu stii cum sa il prezinti :)))
O, da. Asta am patit-o pe atatea ori.
La fel, am facut cunostinta cu aceeasi persoana de 2 sau mai multe ori. Ca si cum ar fi fost prima oara… 🙁
draga andreea, dar despre cadoul de la bijuteria teilor ce mai stii?
Revin cu info imediat dupa tragerea la sorti.
Nu stiu daca a fost cunoscuta de mine sau daca ceva ne-o fi apropiat in alta viata dar singura data cand am avut alb pe memorie(si inca am) a fost cand am nascut. Copilul meu s-a nascut cam doua saptamani mai devreme si la nastere am avut o chirurga musulmana (cu val cu tot costumul lor traditional). Nu era cea cu care trebuia sa nasc pentru ca doctorul meu ma programase in alta zi si nu era in oras. Cand ne-am vazut si m-a anuntat ca ea va fi cea care imi va face operatia pentru ca fatul era foarte mare si in pozitie gresita fata ei, miscarile ei imi pareau cunoscute. Si eu pentru ea paream cunoscuta. De unde ne stiam, de unde ne cunoscusem nici dupa 6 ani nu ne-am dat seama timp in care am devenit mai apropiate. Ea zice ca dintr-o alta viata. Probabil! Am exclus vorbind cu ea toate posibilitatile sa ne fi cunoscut vreodata (de la rute de avion pana la similaritati in vietile noastre profesionale). Nimic nu ne apropie dar totusi ne cunoastem de cand lumea. De asta ce parere ai?
Da, suna… intr-un fel. Bizar!
Dar nici eu nu exclud reincarnarea…
La mine a fost foarte penibil. O sa incep cu inceputul. Eram la tara la bunici, acolo l-am cunoscut pe verisorul verisorului meu , stiu ca il chema Liviu.( varul meu cu mine era var dupa tata, cu el dupa mama). Si am stat o zi intreaga la povesti, el fiind tot din Brasov. La cateva luni de zile merg la verisorul meu in vizita, era si Liviu acolo, la plecare ma conduce in statia de autobuz, se inserase , imi da jacheta lui sa nu imi fie frig pana acasa( fara nimic romantic, doar amici)..deci astea au fost datile cand ne-am cunoscut. Dupa cateva luni in zona unde locuiesc ma intalnesc cu un vecin de bloc care era cu un baiat ce imi parea cunoscut. Salut politicos vecinul, iar amicul lui ma intreaba daca nu mai cunosc lumea, am stat, m-am gandit, imi parea cunoscut dar jur ca nu am stiut cine este.Cand mi-a spus ca este Liviu, imi venea sa intru in pamant de rusine. Mi-am invatat lectia si de atunci m-am apucat sa salut orice persoana imi era cunoscuta, am trecut in cealalta extrema. Si eram intr-o zi pe strada, vad o doamna stand pe loc si vorbind la telefon, ea spunea altceva , eu am inteles altceva( surdul nu le aude , dar le potriveste) .Ce am inteles eu era ce faci Gabi, cand doamna a cerut de fapt un taxi. M-am oprit politicos in dreptul ei, am zambit, ea mi-a zambit, am asteptat sa termine de vb la telefon si incep sa vb cu ea, sa ii spun ca s-a vopsit, ea a insistat ca nu, eu ca da ca nu o stiam asa. Si la un moment dat o intreb pai nu sunteti doamna mea invatatoare? Ea spune ca nu , a inceput sa rada si eu am zambit , mi-am cerut scuze si am plecat mai departe. Sper ca ai inteles ce am povestit aici.
O seara frumoasa
Sincer mi se intampla sa fiu confundata cu alta persoana.
Mi s-a intamplat sa vad pe strada o persoana cunoscuta, insa nu ma mai recunostea. Pina si-a dat seama de unde ma stie, ma-am aflat intro situatie delicata. UUUU, nu mai vreau.
E foarte urata situatia! In general imi amintesc de toti oamenii care conteaza, dar sunt si momente in care nu stiu de unde sa-i iau!
De cele mai multe ori ma scuz si plec sa dau un telefon. 🙂