Zilele astea toata lumea vorbeste despre cadouri.
Despre unele potrivite, inspirate, care sa aduca zambete pe chip si bucurie in suflet.
Unele care sa nu dea bugetul peste cap, dar sa-si atinga scopul. Sa ajunga in inimile destinatarilor, carevasazica.
Inevitabil, mi-am amintit de cele mai sincere reactii la primirea unui cadou pe care eu le cunosc.
Si fiindca nimic nu e mai simpatic si mai emotionant decat loialitatea unui copil fericit din cale afara pentru darul primit, articolul din seara asta e despre Cristi, fratele meu.
Imi amintesc de parca a fost ieri cum facuse el – mititelul cu chica – o pasiune nebuna pentru o canadiana de iarna. Se intampla acum vreo 18 ani.
Era o canadiana groasa de la Consignatia de la parter. Colorata si captusita cu atata puf de gasca cum nici pilota aia buna nu vazuse in viata ei.
Si-atat de draga ii era ca vreo cateva zile la rand a insistat sa iasa in parc imbracat in ea. Dar bunica-mea nu si nu, nici nu voia sa auda de asa isprava.
De fapt, ce spun ca a insistat?
S-a dat cu fundul de pamant si-a plans cu lacrimi de crocodil ca el nu lasa pufoiaca cu pricina in cuier.
Numai ca bunica-mea, hotarata si vehementa si ea ca o taur in arena, s-a tinut ferm pe pozitii.
Credeai c-a chinuit copilul si a vrut sa-i faca in sac?
Nici pomeneala.
Asa de tare iubea Cristi canadiana cu pricina ca voia musai s-o poarte in iulie… sa le-o arate copiilor din I.O.R.
Vreo 2 Craciunuri mai tarziu i-au luat ai mei primele role – din alea moderne, vezi Doamne, cu un singur rand de roti pe mijloc, unele dintr-un plastic ordinar.
Te intrebi daca s-a bucurat?
Le-a probat si asa a ramas, incaltat cu ele.
Nu-ti mai spun decat ca a facut un taraboi in toata regula si a tinut-o langa vreo cateva ore ca el vrea sa doarma cu rolele in picioare.
Cuprins de vraja momentului si incantat de adrenalina ce va sa vie, probabil, le-a propus alor mei sa ramana incaltat cu ele toata noaptea si sa doarma cu picioarele atarnate in afara patului.
Desigur, a durat ceva pana sa-l convinga maica-mea sa renunte la gandul absurd, dar efortul a meritat. Bucuria unui dar inspirat e de nepretuit.
Tu ce povesti ai?
Care e cadoul pentru care te-ai bucurat atat de mult incat nu-ti mai venea sa-ti iei ochii de la el?
Desi te urmaresc de mult si te citesc aproape zilnic, acum e prima data cand comentez. Imi amintesc cu lacrimi in ochi si acum cel mai iubit cadou pe care l-am primit, copil fiind. Parintii mei s-au intors acasa din strainatate, dupa 3 ani in care nu-i vazusem deloc, cu ceea ce le ceream eu in fiecare saptamana, cand sunau acasa. Craciun, Paste sau zi de nastere…eu doar un lucru visam :)) Casa de papusi. Si unde mai pui ca am primit si una de la Barbie, cu tot cu papusa de rigoare. 😡 era ultimul lucru pe care il atingeam seara si primul lucru la care ma repezeam cum faceam ochi. Best Christmas gift ever! …Bine, si parintii care au hotarat sa nu mai plece 🙂
Ce frumos 🙂
O pereche de cizmulite primite de la Mos Nicolae!
In fiecare an, aceasta zi ma face sa zambesc la amintirea cu privire la cizmulitele mele rosii.
Atat de tare le-am iubit incat o rugam pe mama sa ma ia in brate mereu, sa nu le murdaresc talpa :)))
O data, de doua ori mama s-a conformat. Si cand n-a mai facut-o, am plans si am facut o sceneta de copil rasfatat! 🙂
Ufff, unde esti copilarie? 🙂
Salutari de la Cluj, Andreea! :*
Prieteni multi, veselie, colinde, bradul impodobit,instalatia sclipitoare si jucausa, colinde, artificiile, hartia colorata si sclipitoare, fundite (pastrate de pe un an pe altul, colinde…am spus despre colinde? multe colinde, pe multe voci,multe, multe pana se dezacorda chitara…aha, deci am spus despre colinde 🙂 cui ii mai pasa de cadouri??! a! sa nu uit si jumari!
Eram la bunici cand a venit prima data Mosu’ la mine si mi-a adus un bradut pe care l-a pus in “camera buna” sau “camera de la drum” (if you know what i mean :)) ) Si cum in aceasta camera nu se facea niciodata focul, era un ger ca afara…asa ca bineinteles infofolita pana’n dinti ma duceam din ora in ora sa vad ce face bradutul. Sub bradut mi-a mai pus Mosu’ un “telefon mobil” cu multe butoane, fiecare buton cu muzicuta lui cu care bineinteles am reusit sa ii enervez pe toti ai casei :))
hmmm stiu sigur cum mi-am prins parintii in flagrant delict…si am aflat ca din graba mosul abandonase cadourile sub pat in loc de ”sub brad”si n-am inteleg de ce el credea ca as fi vrut o veioza cu flori mari din plastic si un mos si o baba in port traditional mi s-au parut fantastice la vremea respectiva desi cam serioase pt sufletul meu de copil…