M-am născut acum mai mulți ani decât îmi place să-mi aduc aminte, în București, în zodia Leului.
După vreo 26 – 27 de primăveri, odată cu terapia prin râs și autoironie, am reușit să ies din negare și să înțeleg de ce vârsta e singurul secret pe care o femeie reușeste să-l țină.
Nu citesc horoscopul și nici nu știu când sau de ce e Marte retrograd, dar experiența mi-a demonstrat că ție ți s-ar putea părea relevantă informația zodiacală. Așa că am pus-o pe tapet.
Îmi place să comunic, iar pentru asta dau vina pe gene. Cele înscrise în ADN-ul femeiesc.
Chiar și așa, acesta nu este un jurnal virtual. În primul rând pentru că nu cred ca ar interesa pe cineva să citească zilnic despre viața mea deloc ruptă din stele și apoi, să scrii despre tine nu-i lucru ușor.
Sunt anumite chestiuni pe care nici singuri în fața oglinzii din baie nu le-am aduce în discuție, darămite cu gândul la ”ce-o spune lumea”.
Am ciudățeniile mele: nu-mi place să dorm în brațe, cum am înțeles că preferă majoritatea femeilor, nu-mi este niciodată prea cald (nici măcar în saună) și, din când în când, vorbesc în somn.
Desigur, partea cu trăncănitul se aplică dacă nu dorm cu gura deschisă.
Uneori apar prin presă ori la televizor, prin prisma meseriei pe care mi-am ales-o. Cu toate acestea… cu riscul să-ți distrug Universul, recunosc din capul locului că nu-s nici pe departe o divă. Așa că ar fi bine să refaci căutarea pe doctor Goagăl, dacă pe considerentul acesta ai ajuns aici.
Cât despre blog, te poftesc cu drag în universul meu…
Cel în care ai putea regăsi o recomandare utilă de lifestyle, un sfat de frumusețe ori modă (cum ar fi beauty or fashion), pe care să-l pui cu ușurință în aplicare, o vorbă bună sau un motiv zilnic să zâmbești.
Ți-am atașat și un filmuleț de prezentare, poate îți spune el mai multe despre mine.
Sper să te simți grozav la mine în vizită… 🙂
Draga mea, esti extrem de frumoasa, eleganta, discreta si delicata! Cabral este un barbat norocos pentru ca l-ai ales in viata ta. Multa fericire in viata si sa ramai la fel mereu!
Bună,ești super drăguță,o fire super veselă și super tare îmi place mult felul tău de a fi! Pupici.
Pe frumoasa blonda am intalnit-o recent la o prezentare de bijuterii si trebuie sa va spunem ca, dupa un deceniu de convietuire cu barbatul ei, inca ii sclipesc ochii cand vorbeste despre acesta si chiar si despre modul in care sunt impartite sarcinile in casa. El este mult mai carnivor decat mine si de multe ori trebuie sa gatesc special pentru el, si pentru mine separat.
Multa fericire draga Andrea !
Frumoasa și talentată!
Este primul blog la care acced.
Te simpatizez foarte mult si iti doresc sa fi mereu vesela, tumultoasa, curajoasa, jucausa precum esti acum.
Esti o mamica exact asa cum mi.as fi dorit sa fiu si eu. Insa…mie nu mi.a iesit! ☺
Nu prea stiu ce se face pe un BLOG , asa ca inchei dorindu.ti numai bine!
Draga mea, esti extrem de frumoasa, eleganta, discreta si delicata! Cabral este un barbat norocos pentru ca l-ai ales in viata ta. Multa fericire in viata si sa ramai la fel mereu!