Stiu, primul gand ar fi ca-i doar o alta poveste despre sfarsitul lumii. Una din prea multele deja.
Corect, subiectul pare-se ca s-a predat la vreun seminar de elita pentru scenaristii de la Hollywood.
Totusi, povestea din Elysium – Digital e cumva… altfel.
Si recunosc din capul locului ca mie mi-a placut. Ba chiar mi-a placut tare.
Si asta fiindca aduce in discutie o lume ideala – planeta Elysium – intr-o varianta originala. Banuita mai mult decat aratata – ce-i drept – prin prisma decorurilor elysiene luxoase si petrecerilor in costum de baie la piscina.
(Sursa) foto.
In plus, filmul abunda de cascadorii si efecte speciale chiar reusite, fenteaza tiparul obisnuit si intuitia, pierde din vedere povestea clasica de dragoste in favoarea elementelor surpriza si are si-o distributie inedit de interesanta.
Ma intreb, desigur, daca Bruce Willis, Chuck Norris si restul greilor care salveaza de obicei planeta erau in concediu atunci cand a luat Matt Damon castingul.
Matt Damon care face un rol foarte bun. Departe de eroul clasic.
Asta cu toate ca no habla espanol si – pe alocuri – se chinuie din rasputeri cu textul.
La fel cum face si Jodie Foster cu a ei franceza fracturata (asta-i de competenta colegului, el mi-a soptit asa).
Era sa uit: speranta de viata pe Elysium e de 200 de ani. Totul datorita unui scanner care vindeca in cateva secunde orice afectiune grava.
Astept cu interes sa-apara si pe Pamant, poate la teleshopping… 🙂
Nu vreau sa-ti stric povestea si nici surpriza, asa ca iti recomand sa mergi sa vezi Elysium – Digital, daca ai timp. E un film chiar bun.
mmmm , mie nu mi-a placut filmul! e prea plin de stereotipuri!
Desi inceputul parea promitator, avalansa de scene previzibile, si foarte uzitate la Hollywood inghesuite de la jum filmului pana la sfarsit , m-a plictisit grozav!
Fiecare cu preferintele lui. Noroc ca-i lunga lista de optiuni…