Atunci cand avem cateva momente de respiro si ne propunem o autoanaliza justa… de cele mai multe ori vom ajunge la concluzia ca daca nu suntem perfecti, suntem in cel mai rau caz aproape perfecti.
Adica mai facem fiecare si chestii mai uratele, dar in mintea noastra ele vor fi mereu justificate in proportie de aproape 90% de comportamentul sau reactiile celorlalti. Si intotdeauna vor exista evenimente marcante pentru personalitatea fiecaruia dintre noi. De obicei este vorba de intamplari neplacute care ne determina sa actionam pe viitor in consecinta. Dar se intampla sa ne mai si razbunam pe cine nu ar trebui… asta e partea a 2-a. Cu toate ca in felul asta incurajam cresterea lantului nemultumirilor.
Omul e prin natura sa inzestrat cu darul victimizarii. Cu alte cuvinte, daca ne intrebi, toti suntem oropsiti, nedreptatiti sau defavorizati in destule situatii. Si toti avem dreptatea noastra. Si toti avem explicatii plauzibile, nu-i asa?
E usor sa dam mereu vina pe un context de imprejurari nefavorabile pentru propriile noastre esecuri. Dar nu este deloc productiv.
Sa ne multumim cu cat am primit si sa nu-l maniem pe Dumnezeu ca ar fi pacat!
Independent de motivele de suparare pe care ni le ofera poate societatea in care traim si care ne inraiesc pe zi ce trece, sa nu neglijam ipoteza rautatilor gratuite… Cele care nu aduc vreo alta satisfactie exceptand hranirea propriului spirit malefic. Oare de ce rata acestora a crescut simtitor in mediul urban carpato-danubiano-pontic 2010?
Ce facem atunci cand perfectiunea proprie nu coincide cu perfectiunea celorlalti? Ce primeaza… dorinta de a fi perfecti pentru noi insine sau speranta ca tindem spre ceea ce ceilalti isi doresc de la noi?
Cred ca ceea ce primeaza este dorinta de a fi perfecti pentru noi insine fiindca daca noi nu suntem multumiti de propria persoana si incercam sa le facem pe plac doar celorlalti adica sa fim falsi cu siguranta nu am fii foarte fericiti.E normal sa fim diferiti fiindca fiecare avem caracterul nostru,ne deosebim unii de ceilalti si sunt de parere ca ar mai trebui sa lasam de la noi si sa luam oamenii asa cum sunt, sa incercam sa-i acceptam atat cu calitati cat si cu defecte fiindca nimeni nu e perfect si nu se aseamana.
foarte interesant subiectu!!!
nu exista perfectie..asta e clar!!
prostia unu om este acea de a vrea cv mai mult decat are…decat ia dat Dumnezeu!!!
noi fetele..vrem sa fim frm, sexy si sa atragem priviri..unele au ce au cu kg in plus sau in minus…altele vor sani mai frm, mari si cat mai scosi in evidenta:))
dintr-un mic defect al corpului..uneori il transformam in complex..o alta mare prostie care nu duce la nimik bun
in legatura cu calitatiel si defecte…cu toti sunttem diferiti
dar dk vrem sa copiem un/o defect/calitate dl cel mai bun prieten sau dl alt cineva..nu mereu ne reuseste.
pe scurt: cel mai bine este sa fim noi…asa cum nea lasat Dumnezeu..si sa ne nu schimbam doar ptk asa e la moda sau k asa spun cei din jurul nostru…cn reuseste sa ramana cum la dat Dumnezeu e de admirat
[sper k nu m-am abatut dl subiect:))]
Cu siguranta nu exista om perfect,fiecare avem si minusuri,dar si plusuri..in opinia mea noi sintem constienti de acele minusuri doar ca nu vrem sa aratam acest lucru,vrem sa aratam defectele celorlali,iar pe ale noastre le tinem ascunse..nu ar trebui sa ne fie rusine de nimic,nu ar trebui sa avem complexe…cum suntem,asa suntem si nici macar cel mai bun medic din lume nu ne poate schimba…SI trecind putin la un alt subiect ,as vrea sa-ti spun ca iti sade superb,de minune cu noul look si suvite si parul mai scurt si un ten mai bronzat…mmm in “IUBIRE SI ONOARE” ai un partener foarte frumos,va potriviti..dar tot CABRAL e cel mai super!!!!!
Vorbim noi in curand si despre obsesia operatiilor estetice. Multumesc frumos! 🙂
Nu ma gandesc la perfectiune, ci la cat de mult pot ajuta o fiinta…
off-topic:pune si tu o poza la un articol sau un video care sa sustina ideea …este o sugestie,sper sa nu te superi:)
in rest sunt surprinsa cat de bine scrii:)take care:P
Sunt constienta de importanta sfatului tau. Pun in aplicare.
Multumesc!