Sa zicem ca-am fost un copil mofturos. Mancam dupa ce venea avionul cu imbucatura in furculita si batea Bau-Bau la usa sa ma ia.
Cand nu eram copil cuminte, nu-mi coloram la timp desenele sau nu-mi memoram poeziile de la gradi, acelasi Bau-Bau statea intotdeauna amenintator la coltul blocului.
La doar un telefon pe fix distanta.
Mereu nerabdator sa ma ia de manuta si sa ma duca undeva departe, intr-un taram urat in care ajung copiii rai.
Asta a fost – desigur – cea dintai spaima.
A mea si a altor milioane de copii neastamparati.
Asa ca timp de cativa ani mi-am facut curat in camera, am papat rapid lapticul si mi-am ascultat parintii de frica lui Bau-Bau. Acest antagonist al oricarui scenariu pentru pitici.
In timp, amenintarea lui Bau-Bau si-a pierdut din credibilitate si-a lasat loc liber altor pericole si sperieturi.
La fel de iminente, ba poate chiar mai groaznice.
Si fiindca in zilele noastre orice conditionare mai aprinsa in cuplu se termina – aproape invariabil – la fel, pot spune ca am gasit echivalentul contemporan al lui Bau-Bau.
Unde?
Iti dau imediat cateva exemple, sa intelegi ce indrug aici:
– „Daca iesi in club cu baietii plec la mama”.
– „Daca nu-mi spui toate parolele plec la mama”.
– „Daca imi inchizi telefonul plec la mama”.
– „Daca vii tarziu plec la mama”.
– „Daca ma minti plec la mama”.
(Sursa) foto.
Ce zici, iti suna cunoscut?
Lasa-ma sa intuiesc ca e asa, ca am dreptate.
Si exemplele pot continua, bineinteles. De azi si pana marti. Oricum, ai prins ideea…
Asa se face ca acest mult prea uzitat “plec la mama” in contextul problemelor conjugale – indiferent de felul lor – a prins asa o conotatie negativa.
De aici succesul nebun la public al soacrelor din lumea intreaga.
Sa mai fie si altceva? 🙂
Daca nu-mi dai jucariile te spun lu`mama(daca avem frati mai mari)…Daca nu-mi iei ce vreau eu te spun lu`mama…..Daca eram acasa cu fratii mai mari si nu ne lasau la televizor/calculator sau afara..te spun lu mama…Sunt multe dar copilaria noastra sa schimbat fata de copilaria celor de acum….
Eu imi amintesc perfect ca, indiferent de anotimp, daca nu imi ascultam parintii, clar nu mai venea Moshu’ la mine…. Am fost “amenintata” pana pe la 5 ani cand am insistat sa dorm pe canapea(in sufragerie unde era de altfel si bradul) si in momentul in care am auzit pasi am deschis putin ochii, am vazut ca Moshu’ era de fapt sor’mea a mare! Dupa aceasta descoperire, prima amenintare a fost: “Daca ii spui lui Catalin (fratele mai mic cu doi ani),mama o sa te dea unei anumite etnii….
😀 eu nu am amenintat niciodata cu “plec la mama”…poate si pentru ca locuim in casa mea 😀 dar eu arunc vorbele astea: ” daca nu-ti convine, vezi-ti de viata ta!” sau “spune-mi si fiecare o ia pe drumul lui”
este pe buzele mele mereu “plec la mama”, de nu o mai percepe ca pe o amenintare