O viata intreaga traim stresati de fel de fel de evaluari. Indiferent ca e vorba de banale lucrari de control din scoala, interviuri de angajare, concursuri sau ca ne facem griji pentru parerea celor din jur.
Si daca evaluarea facuta de altii e de multe ori subiectiva si lasa loc interpretarilor, evaluarea propriilor merite e si mai greu de realizat in parametri obiectivi.
Autoevaluarea se manifesta inca din copilarie, in momente precum… iesirea de la teza, de exemplu. 🙂
Sunt copii care stiu exact ce au gresit si ce au scris foarte bine si copii care nu se pot pronunta si asteapta rezultatul cu sufletul la gura, avand o arie a asteptarilor tare extinsa.
Stii sentimentul ala bun sau – din contra – prost de la sfarsitul unei actiuni? Daca se adevereste frecvent, inseamna ca esti o persoana obiectiva.
De ce oare tindem sa dam vina pe altii pentru propriile esecuri, de ce ne suparam si tinem ranchiuna fara sa ne vedem lungul nasului?
Evident, fiecare poveste are doua versiuni. Paradoxal, ambele sunt adevarate dar se frecvent se bat cap in cap.
Tu cat de obiectiv esti cand vine vorba de propria persoana?
E foarte greu sa fii obiectiv cand e vorba de tine, pentru ca tu te vezi altfel, te vezi prin prisma dorintelor si a ceea ce vrei sa devii, te vezi puternic si de neinvins. N-am avut niciodata vreo teama in privinta, tezelor sau a lucrarilor, nu mi-a pasat de note, nu invatam pentru ele. Insa m-am ofticat ca nu am fost in stare sa iau examenult pentru permis si mi s-a intamplat sa pic proba teoretica, atunci am realizat ca superficialitatea nu se poate trata, sau cel putin eu n-am tratat-o. Despre interviurile pentru job, la fel, niciodata n-am stiut la ce sa ma astept, mereu am avut surprize,multi oameni m-au placut pe loc, m-au ales probabil pentru ca vedeau ca vreau sa ma dedic muncii indiferent de program. Pe moment le-am multumit, am fost incantata de sansele primite apoi a intervenit un alt defect de-al meu “nestatornicia” si asa am inceput sa dezamagesc oameni, sa imi dau demisii si sa plec in cautarea unui loc. Uneori ma oftic ca nu am putut sa fiu si eu stabila, printre atatia oameni carora le-a pasat de mine. Acum obictivitatea si subiectivitatea se bat cap in cap. Subiectiv: ma vad mutand muntii din loc iar obiectiv: doar o persoana superficiala care nu isi gaseste locul.
E mare lucru daca constientizezi si recunosti pozitia ta actuala. Statornicia poate sa vina cu varsta…
hehe,asta sper si eu, e singura mea salvare :))
Asa cum a spus si Ade,este foarte greu sa fii obiectiv cand e vorba de tine,deoarece tu ai o parere despre tine si cei din jur alta parere,este total ceva diferit,Din punctul meu de vedere,ar trebui sa existe mici schimbari in viata ta pentru a fi de acord cu parerea celorlalti.Eu nu prea am ce sa spun despre mine.Faptul ca sunt sociabila,prietenoasa,spune totul despre mine:)
Dar cum sa controlam subiectivitatea? Factorul afectiv ne impiedica de multe ori ratiunea…
In general am reusit sa fiu obiectiva, vis-a-vis de mine insumi. Din pacate imi este mai greu sa fiu asa cu ceilalti (familie, iubit)…Mai trebuie sa lucrez la categoria obiectivitate…
Cred ca toti avem de trecut proba asta…
Uiiii, eu sunt foarte dura cu mine. Niciodata nu ma multumesc.:))
Legat de evaluarea de la examene, am nimerit la fix notele de la capacitate. 🙂
Constructiv, pana intr-un punct. Grija sa nu cazi in depresie de la atata autocritica!
Incerc sa nu-l depasesc. Sunt dura cu mine in sensul ca ma gandesc ca puteam mai mult si ma ambitionez pentru viitor.;)
sunt f critica cu mine.
am o teama oarecum exagerbata de ridicol ,de aceea analizez f bine orice actiune pe care urmeaza sa o fac ,sau orice vorba ce urmeaza sa o spun.
la orice examen m-am evaluat usor in minus decat ce primeam…dar e mai bine asa ca mereu am avut surprizze placute la final.:)
Cred ca ar trebui sa ne pese mai putin de ce cred altii.
Pai , de exemplu : cand am avut examenul , eu nu am iesit foarte fericita ca majoritatea , pt ca aveam ceva dubii despre ceea ce am facut , iar parintii au crezut ca nu am facut nimic , insa chiar am luat o nota buna …in legatura cu examenele , tezele , lucrarile , eu nu ma pronunt inainte , rar se intampla , le zic doar ca am facut pe acolo . 😀 🙂
Cred ca e mai bine sa nu ai asteptari prea mari nici de la tine nici de la altii si nici sa nu ii faci pe altii sa aibe asteptari prea mari…
Cel mai bine e sa ai incredere in tine.
Ca sa te/ii surprinzi placut?