Adevarata valoare sta in lucruri simple

Andreea Ibacka cu vioara

La 6 ani m-au inscris ai mei la Scoala de Muzica.

Nu mi-a placut prea tare. Era mult de invatat, mult de studiat, iar eu eram o pitica cu chef de joaca…

Totusi, ceva s-a intamplat, ceva bun, zic, si pana am intrat la liceu am tot mancat pe paine teorie muzicala, istoria muzicii, vioara si pian. Cu drag.

Atunci cand toti colegii mei isi terminau lectiile si ieseau sa bata mingea de betoane, eu abia imi acordam vioara pentru repetitii.

Cand pustimea ramanea in curtea scolii, sa joace o leapsa dupa ore, eu invariabil plecam de mana cu bunicii inspre Thomas Masaryk, strada.

Acolo unde am petrecut 9 ani speciali, la Scoala de Muzica nr. 4, printre solfegii, acorduri si ritmuri de Mozart.

Pentru mine, daca ma puneai sa aleg, era mai comod sa joc calcatea cu vecinii decat sa cant la pian. Si mai distractiv sa incing un campionat de elasticul cu fetele decat sa dau mereu dicteuri din acorduri.

Totusi, am mers pe drumul meu. Si asta fiindca ai mei au stiut ca adevarata valoare sta in lucrurile simple, ca succesul vine din lucruri mici si din tenacitate.

M-au pacalit frumos. Asa as spune acum si despre metoda bunicul meu, aparent intamplatoare.

Cum m-a pacalit bunicul meu sa ma tin de muzica?

De cate ori ma insotea la scoala de muzica imi dadea bomboane doar ca sa-l las sa-mi care vioara pana la destinatie.

– Adica imi dai bomboane ca sa-mi cari vioara?!

La inceput mi-a convenit fara sa pun intrebari suplimentare, dar dupa vreo cateva saptamani i-am cerut si explicatia.

Mi-a spus ca vrea sa-l vada lumea prin oras cu vioara in mana, sa creada ca stie sa cante la ea.

Ca-i o mandrie sa stii sa canti la vioara si ca atunci cand oamenii-l vad cu vioara mea in mana… se uita la el cu mai mult respect si-l lauda.

Asa mica cum eram, n-am realizat ca vioara mea mica de copil nu trecea nicio secunda drept a bunicului meu, asa ca din ziua aia nu l-am mai lasat niciodata sa-mi care vioara.

Mi-am carat-o singura, chiar daca ma luptam cu ea, mandra ca o gaina care tocmai a facut un ou.

Ba chiar am crescut numarul de ore de studiu in particular.

Pentru ca mi-am gasit motivatia sa studiez muzica in solicitarea – aparent banala – a bunicului meu. O solicitare simpla, un lucru simplu care mi-a adus bucurii mari prin muzica pe care am studiat-o, prin rigoarea pe care mi-am insusit-o, prin insasi bucuria sunetelor.

COSMOTE Romania crede la fel, militeaza pentru adevarata valoare a lucrurilor simple si revolutioneaza telefonia mobila prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al carui fundament este inovatia prin simplitate si comunicare nelimitata.

Daca vrei sa afli mai multe despre oferta lor, gasesti detalii pe free.cosmote.ro.

Iar accesand free.cosmote.ro/bursa poti sa castigi unul din smartphone-urile puse in joc in concursul Bursa Cosmote Free.

Tot ce trebuie sa faci e sa spui si tu povestea ta si s-o inscrii la bursa de valori.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
20 comentarii despre "Adevarata valoare sta in lucruri simple"
  1. Bunicii stiu intotdeauna sa vorbeasca pe limba nepotilor.
    In povestea ta l-am regasit si pe bunicul meu,mereu prezent,mereu bun,mereu BUNIC.Multumesc

  2. Draga Andreea,in timp ce citeam aceasta lectie de viata pe care roti copii ar trebui sa o citeasca,m-am regasit in poveste,doar ca eu nu am avut si nu am bunic.Eu am o mama care si-a sacrificat tot ce se poate,ca eu sa fac liceul de muzica,clasa vioara,sa-mi cumpere o vioara,si sa ma sustina din rasputeri sa merg mai departe,cu toate ca nu aveam situatie materiala bn,mama ne-a crescut sg.pe mn si pe fratele meu,ne-a tinut la scoli,eu acum la facultate,fratele meu in clasa a11a,el un viitor baschetbalist,eu viitor medic,si o iubitoare de arta.Acum predau copiilor de gradinita vioara,in timpul liber si incerc sa le ofer acea satisfactie pe care si eu o aveam cand imi caram vioara,mandra de mn.Te pup si iti doresc o viata ,linistita,alaturi de omul minunat care il ai langa tine.Dumnezeu sa va binecuvanteze……SOPHIA-BIANCA

    1. Sunt sigura ca toate reusite tale actuale sunt cea mai mare bucurie si rasplata pentru a ta mama. Sa-ti traiasca! 🙂

  3. Draga Andreea, exact asa am patit si eu cu micuta mea vioara, pe care o caram dupa mine intreaga zi. Exact atunci cand imi era lumea mai draga, adica atunci cand toti colegii de clasa ramaneau la joaca, eu trebuia sa merg la cursurile de la scoala de muzica. Insa, chiar daca nu mi-am format o cariera in muzica sunt foarte mandra acum ca stiu sa cant la vioara. Si intr-adevar, bunica a fost cea care m-a inspirat cel mai mult in alegerea studierii muzicii si mereu imi zicea: „Muzica te va ajuta, indiferent de calea pe care o vei alege”. Ai dreptate, adevarata valoare sta in lucrurile simple…

  4. Draguta amintire. La aceeasi scoala de muzica am facut si eu 8 ani pian si teorie muzicala. Cu pianul a fost o placere, teoria muzicala m-a torturat atatia ani.

    1. Stiu ca s-a inchis, parca se mutase prin Tei, nu mai stiu exact caci nu mai stau in tara. Cu pianul am terminat acum vreo 10 ani.
      O zi buna!

  5. mia placut povestea care ai facuto si mai ales cu vioara ma luat mila cand ai carato tu

  6. Buna Andreea! Sunt foarte curioasa sa te aud cantand… Eu sunt in cls a 12-a la liceul de arta (la pian) Banuiesc ca dupa 8 ani ai deprins o oarecare virtuozitate , ai ajuns la un nivel destul de inalt 🙂 Chiar mi ar placea mult sa te aud cantand..

  7. tare norocoasa ai fost cu un asemenea bunic! eu nici tata n-am avut….

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.