Bucuria revederii. Trei generații la picnic, varianta cu copil cascador.

Într-una din zilele dificile (d.p.d.v. fizic) de după nașterea lui Namiko, cineva m-a învățat că uitarea e una din virtuțile importante ale unei mame. Că de nu, „nu ar mai face nimeni de bună voie al doilea, al treilea copil”. Ușor nu e, dar după o vreme rămâi în suflet doar cu cele bune, mi-a spus. Iar cele bune sunt atât de multe.

Și cu toate că n-o văzusem niciodată ca fiind o calitate (tot despre uitare vorbesc, da?), serios dacă nu e. Atunci când și scopul măreț o cere, desigur. 

La fel și cu pandemia. Uitarea face cabinetele de consiliere să rămână încăpătoare. Că de nu, în acest 20 – 20 ne găseam fiecare motive s-o luăm pe câmpii. Mai serioase sau mai puțin serioase. 

Și fiindcă suntem printre cei norocoși, rememorând perioada carantinei cu mai multă obiectivitate decât aveam atunci, singura greutate adevărată de care m-am lovit a fost despărțirea de ai noștri. 

Sigur că nici la noi nu a fost comod din mai multe puncte de vedere. Sigur că am avut o sumedenie de temeri, că au picat proiecte (pentru care am muncit mult și în zadar), s-au schimbat planuri, am gătit, am spălat și am dezinfectat de 3 ori pe zi în detrimentul altor activități. Așa am ajuns uneori până aproape de epuizare. Alteori n-am dormit nopțile. Însă toate acestea deja pălesc. A și intervenit uitarea.   

Pe de altă parte, ce îmi rămâne clar în amintire e faptul că a fost prima oară când nu mi-am îmbrățișat părinții timp de 2 luni. Prima oară când i-am șters copilului lacrimile provocate de o distanțare socială pentru care nimic nu ne-a pregătit. Și nu pot decât să sper să nu existe și o a doua oară.

Și chiar dacă lucrurile nu au revenit la acel normal despre care vorbeam la începutul anului, și chiar dacă în continuare limităm riscurile, și chiar dacă trebuie să reînvățăm să socializăm (pentru că ne-am schimbat, ne-am adaptat situației, fiecare cum am putut), bucuria revederii cu acea mână de oameni pe care îi numim „ai noștri” a venit ca o gură de aer

Dar până să ajungem la pădure ori în concediu, zilele trecute am invitat-o pe mama la un picnic la noi în grădină. 

Și chiar dacă nu am ieșit din curte, ne-am și îmbrăcat frumos, că de pijamale suntem sătui. 

Trei generații (varianta cu copil cascador), o gustare bună și atât de multe povești cu care ne-am propus să ajungem la zi odată cu provocarea simpatică venită de la Hochland.

După cum se vede, am pregătit rapid și masa. 

Croissante cu șuncă, cașcaval felii, salata și roșii uscate la soare.

Are si fiică-mea coșulețul ei mic de picnic, desigur. 🙂

Sandvișuri cu unt, cașcaval felii, roșii cherry și pătrunjel.

Telemea cu verdețuri și roșii cherry.

Dar și fructe proaspete de sezon. 

Aaa, și câteva acrobații numai bune pentru iarbă verde, marca Namiko Ibacka. Așa zisul copil demo (d.p.d.v. cumințenie), not so demo anymore. 🙂

Ce voiam eu să-ți amintesc cu articolul acesta este să le suni la ușă alor tăi. Sau să-i inviți la o gustare, fie ea chiar la tine pe balcon. Aveți atât de multe amintiri noi de construit împreună.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
1 comentariu despre "Bucuria revederii. Trei generații la picnic, varianta cu copil cascador."

Leave a Reply to Daniela

Your email address will not be published. Required fields are marked *