Cash sau card, duduita?

sani mariN-as fi scris articolul cu pricina daca nu m-ar fi starnit intamplarea de ieri de la IKEA, cu toate ca nu-i prima oara cand sunt martora la asa ceva…

Am ajuns in Suedia – land of IKEA – si n-am putut rezista curiozitatii, plus ca trebuia sa luam ceva pentru Tiara…

Si in timp ce asteptam eu cumintica la coada, in fata mea era o tipa blonda cu un copil mic atarnat de gat.

Pustiul, un bucalat blond si carliontat… o bomboana.

Vanzatorul scaneaza pilotele, razatoarea si becurile inteligente, apoi o intreaba pe mamica:

– Cash or card?

Moment in care vad din spate cum domnisoara se agita putin si se propteste de tejghea.

Vanzatorul… face ochii mari si incepe sa respire sacadat.

Tacere…

Tacere…

Dupa cateva secunde pe mutestedau sa intervin.

O bat pe cucoana pe umar – intuind ca nu intelege engleza – si in acelasi timp gasesc un unghi bun prin care s-o pot privi pe la subrat.

Observasem deja directia in care se holba vanzatorul si banuiam ca are legatura cu copilul.

Avusesem dreptate, avea o oarecare legatura cu cel mic, cu toate ca imaginea surprinsa n-a coincis deloc cu asteptarile mele.

Soc, duduia statea literalmente cu o tata sprijinita de tejghea!

O tata goala, vreau sa zic.

Mare frumusete de dublu D ce scosese afara din sutien si flutura nestingherita pe sub nasul indianului siderat de la casa.

Acum, simtindu-mi atingerea si trezita parca din meditatie, o vad cum executa cat ai zice peste – cu o miscare gratioasa “fara nicio preparatie”, vorba unui clasic in viata – o intoarcere ce aduce mai degraba a schema franta de karate prin care mai mai ca imi indeasa sfarcul pe gat.

La cum ma cunosti, mi-a stat pe limba sa-i spun ca de la o vreme consum doar UHT, dar m-am limitat la o privire cat 1000 cuvinte.

miranda-kerr-alaptand“Hungry baby”, dupa cum singura a replicat, imediat dupa ce-a observat cu coada ochiului alte cateva perechi de ochi care o fixau.

Long story short… cu o sclipire de multumire in ochi, si-a mai fluturat pret de cateva secunde decolteul si sfarcul in aer.

Ba cat sa se caute in geanta, ba pe motiv ca i-a scapat cardul din mana, ba fiindca nu-si gasea piticul pozitia comoda.

Apoi, fireste, si-a vazut se treaba dansei. L-a mufat bine pe bebe la sursa, a platit si a luat-o incet la picior.

Dupa cateva minute, nu mare mi-a fost mirarea s-o revad la etajul restaurant.

Am recunoscut-o imediat.

Nu de alta, dar statea tot cu sanul scos pe afara, acelasi pe care – vorba aceea – i-l vazusem indeaproape.

Singura diferenta era ca de data aceasta, in timp ce cucoana exibitionista vorbea si gesticula entuziasmata la telefon, copilul terminase de multa vreme masa, scapase tata din gura si sforaia cu balute in coltul buzelor si cu capul cazut intr-o parte.

Morala?

Niciuna… concluziile ti le tragi singur.

Ba chiar te rog sa le tragi si sa ma anunti si pe mine cat de intima ti se pare povestea cu alaptatul?

Adica nu spun ca nu-i treaba serioasa si ca apetitul piciului nu te poate lua prin surprindere taman in plin exercitiu al functiunii, dar cum ramane cu expozitia gratuita de balcoane?

P.S.: Stiu, e un subiect tabu, asa ca cel mai prudent ar fi fost sa-mi astern impresiile intr-un oracol si nu pe blog, dar te anunt ca-mi place sa traiesc periculos…

Sursa foto: Google.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
29 comentarii despre "Cash sau card, duduita?"
  1. In primul rand ,vreau sa te felicit pentru felul in care ne-ai povestit minunata intamplare. Pe o parte iti dau dreptate in ce spui si cred ca aceste situatii trebuiesc facute mai finut si nu asa in ochii lumii, dar pe de alta parte, am observat ca in alte tari din UE, lumea e mult mai open mind si unele persoane, daca nu toate, nu au niciun pic de jena atunci cand vrea sa faca ceva. Cred ca depinde de educatia noastra si de ce nu, de mentalitatea unei tari. Noi suntem mult mai simtiti si mai politicosi ( nu toti dar majoritatea) si poate din cauza asta ni se par aceste lucruri ciudate, chiar daca persoanele in cauza sunt foarte degajate si nu au nicio problema in etalarea sanilor, sparcurilor de unde apuca.

    1. Alexandra, sa stii ca se intampla si la noi, nu numai in tarile..sa zicem mai exhibitioniste.Dar la noi, e diferit. Eram in autobuz, o tanara mamica de maxim 20 de ani ia loc in fata mea si a prietenului meu si scoate sanul in toata splendoarea si cu toata plenitudinea lui la vedere,alaptandu-si piciul. Sa ne intelegem,piciul era destul de marisor, sa zicem pana intr-un anisor sau poate chiar un anisor si ceva, nu stiu, dar cert este ca era la varsta la care putea intelege ca poate sa mai astepte pana acasa. Si tanara, cu o nonsalanta si fara nicio rusine incepea sa se maimutareasca la telefon si sa rada intr-un mod evident deranjant si pt mine si pt cei din jur.

      Eu stiu, alaptatul e ceva firesc si nu sunt impotriva alaptatului in spatiile publice, atata timp cat acesta se face cu buna credinta si cu bun simt si cum a spus Rina anterior, eventual cu o paturica. Alaptatul trebuie sa fie un moment minunat pt mamica si bebe, de ce sa-l impartasim intr-un mod exhibitionist cu toti necunoscutii?

    2. Bianca, asa-i ca nu ai copii?
      Un copil de pana intr-un anisor nu intelege ca trebuie sa mai astepte pana acasa. Nici macar un copil de doi anisori nu intelege asta, mai ales daca este ii este foame.

  2. sincer – alaptatul se face cand ii este foame copilului. dar. asta nu inseamna ca nu avem ceva reguli de bun simt. cum ar fi – mai intai platim, iesim din coada si apoi, ducandu-ne intr-un colt in care sa nu deranjam alti cumparatori, descoperim delicat sanul si punem copilul sa suga. Eventual, dar se poate sa cer prea mult, avem si o paturica, carpitza, CEVA ORICE IN MAMA EI DE VIATA!! *ahem* sa punem pe umar cat timp copilul se hraneste.
    Tipa din povestea ta este, asadar, dupa mine, o mare nesimtita.
    Da, cupa D e frumoasa.
    Da, alaptatul este ceva natural care nu ar trebui sa deranjeze.
    Da, corpul uman este frumos si bla bla.
    Dar, de aici pana la a avea o nepasare completa fata de cei din jur, de cultura, de… nici nu stiu – puii mei (sa citam un clasic in viata) nici nu am cuvinte sa descriu cat de oripilata sunt…

  3. Pai. … toate magazinele IKEA au camere special amenajate pentru alăptat!!! Deci. …

  4. ok ,isi alapta copilul nimic anormal,dar chiar asa sa isi fluture sanul in vazul tuturor? mai bine umbla topless….

  5. Foarte tare! :-)) Ai ramas cu o amintire deosebit de interesanta sau nu.. 😀

  6. Interesanta poveste. Se pare ca nu sunt singura care are aceeasi parere ca a ta si cu toate astea ti se poate replica si poate chiar asupru critica cum sa nu-i dai sa manance copilului daca i este foame.
    Da, eu nu sunt mama si poate nu inteleg situatie chiar atat de bine, insa nu mi se pare normal.
    Daca ai treaba in oras si iesi cu bebelusul, pune-i intr-un biberon niste lapte. Nu suntem obligati sa vedem miracolul alaptarii in direct, in magazine sau pe strada. Plus ca nu mi se pare igienic deloc, mai ales pe strada in tot praful acela.
    Si un un alt lucru care ma frapeaza sunt parintii care isi duc copii sa-si faca nevoile in parc, pe iarba sau pe unde apuca, pentru ca deh, e copil si e mic si n-are nimic. Mi se pare strigator la cer!! Exista toalete publice, exista restaurante cu toaleta!!
    Exista o vorba in popor : “cum ti cresti, asa ii ai”. Copii invata de mici si de obicei comportamentul de unde se inspira este cel al parintilor. Asa ca dragi parinti, aveti grija ce faceti, cum vorbiti si ce ii invatati pe copii dumneavoastra.

    1. Si ca solutie, eu zic sa le dam lapte praf din plastic, sa incepem cu o educatie adecvata de mici. La naiba cu alaptatul asta…Sau mai bine sa nu mai iasa din casa mamele cu copii pana nu intrerup alaptatul. Sa nu se dezguste vreo pitzipoanca, nu de alta.

    2. Nici nu trebuia sa specifici ca nu esti mama, s-ar fi subinteles. Mai bine, o mama semianalfabeta in minus. Mai treci pe la niste cursuri de limba romana si pe urma poti tine morala parintilor despre cum sa isi educe copiii. Si iti doresc sa faci pe tine intr-un parc unde dai cu tunul si nu gasesti o toaleta!

  7. Si eu am alaptat bebelina mea la IKEA dar in camera special amenajata. Am avut parte de intimitate, confort iar camera e foarte frumos si util decorata. Exista anumite limite si mai ales atunci cand ai un spatiu amenajat e pacat sa nu profiti de el. De altfel daca nu exista ne-am fi plans de lipsa lui.

  8. Doamne fereste! :)))))
    Si mai zic unii ca doar in Romania se poate intampla orice, na ca mergi si in tari mai civilizate si dai peste asa ceva. Mie mi se pare cv intim, chiar daca cel mic trebuie sa manance, macar o fac in privat fara sa-mi expun … in vazul tuturor. Exact cum spunea si Gabriela, sunt locuri special amenajate pentru asa ceva…In fine, fara cuvinte…

  9. 🙂 sunteti haioase fetelor! Sper sa va amintiti aceste comentarii cand o sa fiti mame! Cand un copil te anunta ca face pisi va rog sa ma credeti ca nu are nici o treaba cu explicatiile mamei care il roaga sa mai mearga un km(in cel mai bun caz)pana la toaleta publica!Trebuie gasita solutia in cel mai scurt timp-fie olita la purtator(ideal)fie ajutam iarba sa creasca mai repede:-)iar copii care sa urineze in mijlocul “restaurantului cu toaleta”inca n-am vazut cum nu am vazut inca nici posesori de caine care sa schimbe pampersul patrupedului din dotare! Catalina cainii care urineaza la fiecare copac si pe toate gardurile nu te frapeaza? revenind la subiectul articolului- nici un copil nu moare de foame daca nu.i bagi sanu in gura in secunda in care el incepe sa urle! E nevoie doar de o mama rationala care in orice locatie/situatie se afla gaseste solutii pt a alapta in intimitate si discret chiar daca amana cu cateva minute momentul “mufarii”. O zi frumoasa va doresc

  10. Asta cred că tine strict de educația și de puditatea fiecăreia . Nu sunt mama dar eu una mi-as pune o eșarfă , si atunci mi-as alăptat copilul fără nici o problema și în public.

    Bianca . Un copil până la 1 an nu cred că înțelege că mănâncă atunci când ajunge acasă . Nu te înțelegi cu ei nici la 3 ani cand intra la grădiniță.

    Și apropo de pipi . Nepoțelul meu era pe bancă la Mc Afara . A zis “fac pipi” și a făcut …. pe el . Pai si daca eram superman nu il duceam ătat de repede la Wc . Din cauza ca timpul lor înseamnă joacă o lasa pe ultima suta de metri . Și ce facem , mai bine pe iarbă decât să facă pe ei. Nu cred ca e nici o tragedie un pipi mic pe iarba.
    Wc’ul nu îl avem la facerea lumii 🙂 🙂 🙂 .

    Andreea , 10 pentru articol !

  11. Ce de pareri mai aveam si eu inainte sa fiu mama unui hungry baby! Si ce bine mai stiam toata teoria. Clar e un lucru: vehementa asta si sfaturile pline de intelepciune sunt mereu venite din partea unor…neavizati si ne-experimentati. Ce ne mai rusinam noi de sani expusi pentru alaptare…Dar cum e cu tatele alea scarboase, pline de silicon, marimea XXL, expuse in prime time la Maruta, Abces Indirect sau alte mizerii din aceeasi categorie? Alea ne plac, la alea cascam ochii si inchidem mintea. Alea sunt sexy si atragatoare, in schimb niste sani care alapteaza sunt absolut dezgustatori.
    Ce ti-e si cu omul asta, in general. Un ipocrit.

    1. Ada, n-a spus nimeni pe aici ca-i contra alaptarii.
      S-a discutat pe marginea spatiului in care se petrecere masa.
      Atata timp cat in magazinul cu pricina exista spatiu dedicat alaptarii, pare ciudat s-o faci ostentativ in alt loc.
      Si cu atat mai mult sa ramai – din nepasare – cu un san pe afara chiar si dupa ce piticul a mancat si a adormit.
      Cat despre doamnele din prime time pe care le pomenesti… nu cred ca sunt in targetul blogului asta. Poate ma insel, dar nu cred.

    2. Oooook….. ne-ai pus la perete cu argumentul asta…Asadar, propun ca de acum incolo, noi mamele sa ne scoatem sanii afara si sa-i flenduram sub pretextul ca ii este foame copilului, fara sa ne gandim ca SPATIILE DESTINATE PENTRU ALAPTAT se pot folosi.
      Cred, de fapt sunt convinsa, de faptul ca s-a pus in DOAR discutie modul in care acea mamica atragea atentia.
      Nu a incercat nimeni sa ingradeasca dreptul mamelor de a-si hrani copii sau mai rau, dreptul piticilor la o alimentatie sanatoasa.
      La ce argumente ne dai, presupun ca tu te-ai intinde pe o parte si ai invita pe toata lumea din magazin, de la coada, sa “alimenteze”. Dar, evident e o supozitie. Imi place la tine totusi ca folosesti cuvinte mari.
      Hahahahahaha plus de asta, draga doamna “ce militeaza pentru alimentatia sugarului”, singura ce se lupta cu un intreg forum care pare sa nu priceapa ce inseamna a fi mama, SANUL NU ALAPTEAZA…NU este mecanism ce-o ia de nebun din loc alearga dupa pitic si-l “mufeaza”(-termenul nu-l folosesc cu rautate mi se pare doar amuzant felul de a o spune)- Femeia o face..ca sa nu intram in altfel de detalii despre intregul proces anatomo-bio-fiziologic:)….pe intelesul dvs, SANII NU SUNT ATASATI( ca in cazul dvs spre exemplu) la o gramajoara inutila de carne:)lucru pe care nu-l judec, ba chiar il apreciez…in felul meu.

      Cu stima (ca de la san la san).

  12. Buna, Andreea! Eu sunt mama unui baietel in varsta de 10 luni si pe care l-am alaptat exclusiv la san pana la 8 luni. Inainte de a avea copii gandeam exact ca si tine: alaptatul este chestie intima, atat pentru mama cat si pentru copil, si nu este necesar sa ne expunem sanii in orice loc si imprejurare doar pentru ca acum suntem “mamici”. Acum, dupa ce am devenit mama si mi-am alaptat copilul timp de 8 luni, gandesc exact la fel ca inainte si mai cred ca daca ai un minim de educatie si vrei, poti alapta si fara a-i deranja si stanjeni pe ceilalti. Seara buna!

  13. mamica de copil cu 5 ani la bord si de bebel cu patru luni trecute.

    pff, documentare: alaptatul este sanatos, fara lapte praf, fara biberoane, etc. floare la ureche, cica.
    mda…cand bebe tipa (ca asta face la foame cand e mic, nu caraie, nu bazaie, nu cere cu frumos) si tipa din toate cele nu te mai gandesti decat cum sa-l faci sa taca. respectiv te chinui cu o mana sa tii copilul (al carui cap mai cade, ca nu poate sa-l tina la inceput, cu o mana sa te dezbraci, discret cica. hainele il incomodeaza pe bebe, nu se poate atasa corect daca e toata treaba cu discretia,sa nu se vada prea mult din san, mai e si partea cu respiratul, ca trebuie sa ii vezi mereu nasul. eu am un soi de poncho subtirel cu care ma chinui, il pun pe bebe sub el si incerc asa chiorandu-ma prin gaura de la gat ca sa vad daca e ok bebe. spatii de alaptat ioc! la foarte putine restaurante au, pe strada n-ai sa vezi, in parc, etc. deci da, se poate mai discret dar va spun ca e o chestie complicata si pentru mama chioara de somn si nervi si pentru bebe care vrea ce vrea atunci.
    acu nici eu nu-s pro sanii pe afara si daca pot incerc sa ma duc intr-un loc ferit, chiar daca bebe va urla pret de 3 minute pana ajung…insa e o complicaciune.
    iar pentru cei ce recomanda biberonul doar din comoditate… indicat ar fi sa nu o faca. daca se poate, copilul trebuie alaptat.

    pipi la pom 🙂
    la restaurant, terasa, da…merge cand sunt prin zona (asta daca ti se da voi, am intalnit si care nu dau voie). daca nu sunt prin zona e mai dificil. baietelul meu nu voia in toalete bublice din pricina mirosului, a zgomotului si a jegului. copilul mic nu se poate tine…variante – ori face pe el, ori in natura, mai ferit. si nu stiu daca ati observat, locurile de joaca nu pra au toalete…noroc cu terasele din zona.

  14. Nu sunt mama, sa o lamurim din start.
    Dar, fara sa fac polemica (desi ma mananca degetelele sa dau niste raspunsuri :P), am si eu o curiozitate.
    Ca sa se evite situatiile de “pipi la pom”, nu se poate pune pampers cand se iese cu copilul din casa si se merge undeva unde se stie ca nu sunt toalete? Da, chiar si la 2-3 ani sau cat o fi nevoie pana se invata copilul sa tina pana ajunge la o toaleta.
    Intreb si eu, nu dau cu parul, asa ca ma astept la raspunsuri pe acelasi ton 🙂

  15. Nu am copil si ma enerveaza teribil “pipi la pom”, dar ideea de ai pune pampers unui copil de 3 ani mi se pare absolut stupida daca copilul e perfect sanatos (incerc din rasputeri sa nu dau cu parul si sa pastrez tonul). Am vazut adulti care nu mai puteau tine pe ei de la terasa pana acasa dupa o bere … si vorba aia oameni adulti cu autocontrol(si nu, nu erau rupti de beti), si intradevar nu am vazut pe nimeni sa puna pampers cainelui cand il scoate la plimbare asa ca asta e, inteleg ca situatiile urgente cer masuri urgente (eu nu am vazut inca in nici un parc cu spatii de joaca toalete pentru copii)

    1. Bun, daca comparam omul – fiintea rationala cu un biet catel care nu stie si nici nu va sti vreodata ca nu e frumos sa ude copacul, atunci nu mai am nimic de zis, decat…liber la udat pentru toti bipezii :))

    2. Aelia draga, cand vei devenii mama atunci sa vorbesti, pana atunci…

  16. prima data cand scriu si eu,tocmai cand nu am mare lucru de zis.pe mine nu ma deranjeaza alaptatul in public.si nu as avea nimic impotriva sa se legalizeze toplessul.femeia stia ca are sani frumosi si a exagerat aratandu-i mai mult decat era cazul.la un moment dat era considerat indecent,scandalos,chiar ilegal sa iti arati picioarele.acum toti sunt ok cu asta.cine stie,poate peste cativa ani va fi ok si topless.in new york deja e legal.

  17. Eu am patit la o expozitie de copii,unde culmea exista spatiu de alaptare special pentru mamici (erau toate conditiile acolo). Mergeau prin Polivalenta cu sanul pe afara fara nici o jena (erau si multi barbati acolo). Si cireasa de pe tort, am sustinut un seminar despre alimentatia mamicii in timpul alaptarii si imi vine una cu plodul atasat de sfarc, se pune pe scaun in primul rand si zambeste gales la mine. A trebuit sa vorbesc vreo ora, nu ma puteam efectiv concentra pe ce aveam de zis ca vedeam numai sanul ei in fata mea si mai si vorbea cu mine. Partea trista este ca copilul adormise cu sfarcul in gura :)))) Oribil! Si mai avea si bluza patata de ceva necunoscut, mi s-a facut scarba nu stiam cum sa termin mai repede :))

Leave a Reply to Rina

Your email address will not be published.