Nu obisnuiesc sa scriu despre fiecare film nou pe care il vad.
Probabil de teama ca as avea stofa de spoiler…
Totusi, sunt unele filme despre care scriu, de regula din dorinta de a te imbia si pe tine sa le vezi.
Cum este cazul ”Circle” (2015), de pilda… cu toate ca-ti spun din start ca filmul in sine nu este vreo capodopera cinematografica, ci mai degraba o grozava introspectie umana filmata, la care personal n-am incetat sa ma gandesc cateva ore dupa vizionare.
Un horror cu buget mic si decor minimal, plus… niscaiva note extraterestre.
Pe scurt, actiunea filmului (asa cum ne este ea dezvaluita inca din trailer) suna cam asa: 50 oameni se trezesc captivi intr-o incapere S.F., pozitionati fiecare la loc fix intr-un cerc.
La fiecare 2 minute, unul dintre ei trebuie sa moara, iar ordinea prin care acestia sunt omorati poate fi stabilita prin votul grupului.
Desigur, de cand in cutia Pandorei ne-a mai ramas doar speranta, mintea umana este construita sa caute explicatii si motive… in ideea unui algoritm care sa rezolve problemele.
Insa situatiile limita de cele mai multe ori reflecta in primul rand dezorganizare la cote maxime si abia apoi dezvaluie eroi, sarlatani, aliante, strategii personale sau strategi de grup, toate bazate pe instinctul comun de supravietuire.
Practic, Circle ii prezinta pe ei – pacatosii – in plin proces judecat pe fast forward, proces in care cu toate ca adevaratele valori nu pot ramane criterii relevante, oamenii hotarasc cine merita sa moara si cine merita sa traiasca.
Asadar, ”tot ce spui poate si va fi folosit impotriva ta” capata de aceasta data proportii colosale, intr-un scenariu care ridica nonstop miza si creste asteptarea unui final naucitor de moralizator.
Cine merita sa traiasca?
Planurile personajelor se adapteaza din mers, fiind valabile exclusiv pe termen scurt.
Oricum, pana la proba contrarie, personaje atent construite par a fi mai degraba niste soareci de laborator analizati indeaproape, a caror garantie reala la viata nu exista odata ce – ipotetic vorbind – rulela ruseasca se va opri.
Si totusi, o idee geniala pentru care mi-as fi dorit un alt deznodamant…
Buna, Andreea, filmul asta mi-a dat multe batai de cap, motiv pentru meditatie si cand spun asta ma refer la finalul lui. Am inteles, a fost un fel de experiment, oameni de tipologii diferite pusi in situatie limita, interesant de urmarit reactia fiecaruia… dar la final, cand supravietuitorul este scos in afara farfuriei ce cauta sa se alature acelui grup in timp de farfuria ucigasa se apropia de ei? Orice om cu toate simturile la purtator ar fi fugit mancand pamantul. Si alta intrebare, cine erau acei oameni din grupul final care pareau ca se afla intr-o statie de autobuz si priveau la farfuria care se apropia? Daca erau si ei supravietuitori ar fi fost logic sa stea impasibili si sa priveasca farfuria cu atat calm? Daca era un grup nou selectat pentru urmatorul experiment, ce cauta eroul nostru printre ei? Ar mai fi nelamuriri, dar ma opresc aici. Te admir mult, iti urez mult succes in tot ceea ce doresti sa realizezi. O zi buna!
Tocmai am terminat de vizionat acest film. Pot spune ca m-a tinut lipita de ecran incercand sa imi dau seama de logica, legitimitatea si morala alegerilor lor.
Presupunerea mea este ca desi intentia celui care a iesit “invingator” a parut una nobila (aceea de a incerca sa salveze atat fetita cat si femeia insarcinata – fapt ce odata cu evolutia filmului a inceput sa para din ce in ce mai putin plauzibil), acesta a preconizat inca de la inceput ca sansa lui de supravietuire este ca la final sa ramana doar el cu femeia insarcinata, banuind (sau poate cine stie, mai trecuse printr-o experienta asemanatoare?) că in”confruntarea” dintre el si copilul nenascut doar el poate avea ultimul cuvant exercitandu-si “dreptul” de a alege. De aceea banuiesc ca in secventa din finalul filmului el se alatura grupului de oameni care va fi iarasi supus acestui joc tocmai pentru că in acesta se află si o femeie insarcinata. Se bazeaza pe faptul că prin manipularea celorlalti, prin cuvinte bine alese, avand in vedere experienta trecuta, el va ajunge din nou invingator. Si apoi? O va lua de la capat? A gasit solutia supravietuirii? Este de fapt doar un joc pe care il castiga cel mai “smecher” sau inteligent? Cantaresc cu adevarat faptele, bunatatea si alegerile din trecut la deznodamant? Sau filmul subliniaza doar faptul ca oamenii sunt susceptibili emotiilor de moment si in lipsa asumarii pana la capat a propriilor decizii vor asculta fara sa se gandeasca prea in profunzime de persoana “alfa” a grupului?
Si desigur, ramane intrebarea, daca la final ar ramane doi oameni cu constiinta formata, capabili sa decida si sa voteze, care ar fi deznodamantul?