Edge of Tomorrow: Prizonier in timp

Edge of TomorrowAm ajuns la cinema bombanind de zor alegerea filmului in timp ce cotrobaiam precipitata in punga cu floricele.

N-aveam nicio asteptare de la Edge of Tomorrow – Prizonier in timp – din simplul motiv ca nu vazusem trailer-ul inainte si nici nu citisem nimic despre film.

Asa ca prima impresia – data de afisul de la intrarea in sala – a fost ca-i inca un film despre invaziile extraterestre.

Numai ca pana sa apuc sa ma asez mai comod in scaun, domnul Cruise, preschimbat in PR de razboi – ocupatie inscrisa si ea in nomenclatorul meseriilor, bag de seama – mi-a facut cea dintai surpriza.

Asta fiindca parea ca se impotriveste destinului, incapatanandu-se sa nu joace un super erou, cum ne-a obisnuit.

Chiar si asa, stupoarea m-a parasit rapid, facand loc unei senzatii clare de deja vu.

De fapt, as putea spune ca pret de cateva secvente bune am fost convinsa ca revad Ziua Cartitei.

Iar singura nelamurire era unde statea Bill Murray ascuns in toata ecuatia cotropirii ”simulantilor” (caci asa le zicea pe romaneste la urati).

A fost taman momentul in care vecinul din stanga m-a anunat ca filmul a primit nota 8,1 pe IMDb.

Paradoxal, la o simpla consultare a doctorului Goagal, urma sa descopar astazi ca aceeasi nota o primise si ecranizarea Groundhog Day din 1993.

Revenind totusi la Tom Cruise si la Emily Blunt, ambii prizonieri in timp, iti spun fara dubii ca filmul acesta isi merita aprecierile.

Desigur, e o adaptare a aceleiasi idei originale de resetare a zilei odata cu moartea protagonistului, insa abordarea lui este cu totul diferita.

N-as vrea sa-ti spun prea multe, pentru ca nu mi-ar placea sa-ti stric surpriza.

Oricum pun pariu ca intuiesti deja cate ceva. Mai ales daca ai mai vazut pana acum cateva povesti despre viteji care citesc viitorul.

Ma limitez, asadar, in a mentiona ca protagonistul nostru reuseste de la zi la zi – aceeasi, practic – sa supravietuiasca din ce in ce mai multe ore.

Aprofundand cu fiecare repetitie a zilei un plan de distrugere in masa.

Norocul omenirii sta si de data aceasta in faptul ca simulantii astia rautaciosi sunt o alta specie condusa de o creatura – regina.

In rest: efecte speciale reusite – ca tot vorbim despre un SF cu A List Distribution – dar si momentele comice sau romantice, tesute natural in povestire.

Cu alte cuvinte, daca ai cateva ore libere intr-una din seri, iti recomand sa mergi sa vezi Edge of Tommorow.

Contrar aparentelor, nu-i doar un film cu bataie, turnat special pentru baieti.

Vizionare placuta!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Edge of Tomorrow: Prizonier in timp"

Leave a Reply to Andreea

Your email address will not be published.