Frumusetea care se vede cu ochiul liber incepe cu igiena corecta a fetei. Legende urbane versus recomandarea medicului dermatolog.

best-face-washCremele scumpe si lotiunile cu promisiuni miraculoase sunt pe buzele tuturor.

Cu extract de caviar, foita de aur, praf de stele sau lacrimi de virgina… cosmeticele acestea rup gura targului si mai multe nu.

Asta cu toate ca putina lume si-ar permite sa le aseze la loc de cinste pe etajera de la baie.

Chiar si asa, frumusetea care se vede incepe cu o monotona igiena corecta a fetei.

O purificare cinstita a tenului, destinata TUTUROR, ridicata la rang de piatra de temelie.

Cu alte cuvinte, cu riscul de a-ti fi ridicat deja o spranceana in coltul ochiului, m-am hotarat sa-ti vorbesc deschis despre cum ar trebui sa te speli pe fata.

In speta despre cum s-ar cuveni sa procedezi pentru ca ”efortul” tau chiar sa conteze, iar tenul tau sa starneasca cele mai aprige invidii.

1). Spala-te intotdeauna cu apa calaie.

Apa fiarta distruge uleiurile naturale ale pielii si astfel – pentru evitarea deshidratarii – glandele incurajeaza productia de sebum.

2). Suna a capriciu, insa apa de la robinet s-ar putea dovedi mult prea calcaroasa pentru chipul tau.

Motiv pentru care n-ar fi exclus ca dermatologii sa-ti recomande ei insusi sa-ti clatesti fata cu apa imbuteliata sau chiar cu apa termala.

3). Prin simpla limpezire a fetei cu H2O, tenul NU poate fi curatat temeinic.

Iar de obisnuiesti sa te demachiezi inainte sa te speli pe fata risti sa apesi tot praful de peste zi direct in pori.

Si, colac peste pupaza, nici sa cureti toate microorganismele de pe fata nu vei izbuti.

4). Din cauza aceasta, Adunarea Generala a Cunoscatorilor murmura de ceva vreme pe subiectul produselor dedicate exclusiv curatarii fetei.

Probabil ai auzit in repetate randuri ca sapunul obisnuit – cel destinat igienei corporale – s-a demonstrat a fi nepermis de agresiv cu pielea fetei, deshidratand-o subit si inasprind-o vazand cu ochii.

Si atunci… propun sa intre in scena produsele de tipul:

– sapun pentru bebelusi;
– gel special de curatare a fetei;
– sapunuri blande, cu continut ridicat de substante emoliente si cu PH apropiat de valoarea de 5,5 (asa cum anticipez ca ai invatat pe de rost gratie unei reclame rulate intensiv);
– curatare „sans savon”, „soap free”, „sindet” sau „syndet”, fie ele solide sau lichide.

Grija, insa: sapunurile obisnuite au un pH alcalin, ce poate ajunge si la o valoare de peste 10.

Si ar fi bine de stiut ca pe fondul creşterii pH-ului fetei, ne expunem riscului de a dezvolta eczeme sau infectii bacteriene si micotice.

Cat despre sapunurile antibacteriene, de cele mai multe ori ele indeparteaza pana si flora benefica, dar si sebumul care mentine elasticitatea pielii.

Pe scurt, dupa folosirea acestora tenul devine uscat, iar ridurile se accentueaza.

5). Tenul trebuie clatit din abundenta dupa spalare.

Particulele mici care raman ar putea usca pielea (grabind aparitia ridurilor), infunda porii si ar putea cauza infectii subcutanate ori acnee.

De aceea subliniez faptul ca doua clatiri ar putea sa NU fie suficiente.

6). Spalatul pe fata in exces stimuleaza secretia de sebum, reactie aparuta ca arma de aparare impotriva deshidratarii.

Apropo, stiai ca pe fata sunt mai multe glande sebacee decat pe restul corpului?

Practic, NU se recomanda o frecventa mai mare de 2 ori/ zi (dimineata si seara), iar de fiecare data se prescrie o singura aplicare de produs.

7). Uscarea se produce prin tamponarea fetei, nicidecum prin frecarea cu brutalitate cu prosopul, procedeu ce ar putea duce la aparitia de microleziuni ale pielii.

8). Exfolierea se realizeaza prin gomaj (1-2/ saptamana), de fiecare data cu mainile goale.

Carevasazica cu puterea degetelor si NU cu ajutorul vreunui burete sau vreunei manusi pentru exfoliere.

9). Atunci cand alegem cosmeticele (demachiant, tonic, lotiuni de fata) ar fi grozav sa evitam pe cat se poate colorantii artificiali, dar si parfumurile.

Acestea ar putea agresa si ele peste masura un ten si asa destul de stresat.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
4 comentarii despre "Frumusetea care se vede cu ochiul liber incepe cu igiena corecta a fetei. Legende urbane versus recomandarea medicului dermatolog."
  1. si eu m-am trezit acum cativa ani cu o iritatie pe fata si, cand m-am dus la dematolog, mi-a spus ca era din cauza minunnii de sapun pe care il foloseam. De atunci am o spuma de curatare pe baza de lamaie si angelica si numai pe aceea o folosesc.

  2. ritualul meu este sa ma demachiez, tonifiez,spalat pe fata,aplicat crema,dimineatza si seara,pori dilitati nu am, puncte negre nici atat,iar cosurile le am intalnit doar in adolescenta☺,si imi fac gomaj odata sau de 2x pe zi

  3. Foarte folositoare sfaturile, multumesc 🙂 Exista produse pentru curatat fata pe care tu le poti recomanda cu drag? Incerc sa găsesc un produs care sa fie blând si ca produs si ca pret. Recomandariile cele mai bune circula din buze in buze, de aceea îndrăznesc sa ti cer sfatul. Pup!

Leave a Reply to Adina

Your email address will not be published.