Acum cateva zile am surprins o discutie cel putin aprinsa intre colegii din redactie.
Impartiti in doua tabere, ai mei se contrau nevoie mare pe bani.
Nu, nu pe banii de la vreun joc piramidal, ci pe bani in general. Ai casei fiecaruia, in speta.
[Sursa] foto.
Acuzatia: femeile ascund frecvent bani de barbatii lor. Adica nu spun ca-i asa – Doamne, fereste – dar asta era nemultumirea.
Cu motiv sau fara temei, cert e ca paratele si reclamantii nu se puneau deloc de acord de unde si pana unde asemenea ganduri oculte pe capul doamnelor. Sau acuzatii nefondate din partea dansilor…
Si dupa-atatea contre, majoritatea a decis. Se face ca:
– barbatul aduce salariul nevestei;
– nevasta are grija de toate cheltuielile casei, asa ca imparte meticuloasa bugetul;
– barbatul nu stie niciodata ce bani mai sunt ramasi in casa;
– barbatul isi motiveaza fiecare cheltuiala si cere bani de la “imparatie” pentru cumparaturi si alte arogante;
– nevasta face magie cu banii: anunta fundul sacului, respectiv golirea vistieriei. Dupa 2 zile apare cu 2 perechi noi de pantofi. Pe datorie, carevasazica. Sau vechi de cateva luni, nescosi din dulap pana atunci;
– cand nu mai sunt bani nevasta hotaraste sa intre in fondul de urgenta. Ala secret, care oricum se terminase – vezi, Doamne – acum 3 luni.
Ok, sa zicem ca-as putea sa subscriu chestiunilor de mai sus. Si asta fiindca femeia – faptura chibzuita prin nascare – e ideal calificata pentru job-ul descris.
Totusi, nu inteleg de ce au ajuns “rezervele de bani” sa se numeasca “bani ascunsi” si nu “economiile familiei”?
De unde si pana unde conotatia negativa a unui fenomen cu final fericit?
Concret, vorbim de o practica ipotetica care face ca atunci cand “nu mai e niciun ban” sa apara o rezerva nebanuita dintr-un coltisor ferit de soare? Fara dobanda. Pai e de bine, nu-i asa?