Intr-o lume nebuna, mereu nelinistita si intr-o permanenta valtoare in suc propriu, sunt totusi cateva varfuri care se remarca clar.
Acele valori promovate cu surle si trambite pe toate caile, acelea care reusesc sa ia fata alergatorilor de rand, indiferent de competitori.
Vorbesc de varfurile carora li se promite tacit prima pagina a ziarelor si admiratia maselor pe termen lung, imediat de cum rasar.
Ba chiar pe termen indefinit, in prima faza.
Pana cand… ajunge o adiere de vant din directia gresita pentru a se demara ostilitatile.
Asa ajung vedetele incontestabile de ieri sa pice in disgratie si chiar in anonimat.
De ti-ar fi placut sa-mi construiesc asa expozeu din epitete si metafore cu nota tendentioasa sau iz showbizian (sunt pusa pe inventat cuvinte astazi), te anunt ca n-ai deschis pagina potrivita.
Aici e vorba despre moda. Despre tendintele ei nebanuite si despre ale ei piese de rezistenta cu profil de superstar.
Astazi mi-am amintit cu nostalgie – dar fara regret – de borsete, helanci si strampi grosi.
Borseta.
Un accesoriu preponderent masculin cu o popularitate fulminanta in anii ’90.
Promovata mai ales pentru accesibilitatea imediata, siguranta depozitarii si compartimentarea data de zeci de fermoare intrepatrunse.
Trecuta pe linie moarta in contemporaneitate fara prea multe explicatii.
Sau – mai bine spus – ramasa de renume mai ales pentru depozitarea de seminte de dovleac sau de floare.
Preferata in general – paradoxal – de barbatii cu burta. Pentru camuflaj, pare-se, sa nu-i stie lumea out of fashion.
Helanca.
Toata copilaria am fost terorizata de purtarea in stil sandwich (maieu – helanca – pulover) a enervantei bluze pe gat.
Helanca “atat de calduroasa si de utila”, dupa spusele mamei.
Dar si excesiv de sufocanta si inestetica, mai ales dupa standardele bombastice adolescentine.
Atat de la pachet cu oricum nelipsitul fular, incat in fiecare iarna ma simteam ca un pinguin obez gata sa ma rostogolesc pe scari fara emotii sau oase rupte.
Unde s-a dus?
Incet-incet s-a nisat pe piata barbatilor, dar si mai sigur a luat-o cu viteza inspre tarile nordice.
Macar atat sa aduca bun incalzirea globala…
Strampii grosi.
Daca faci parte din generatiile anilor ’80 – ’90 sigur iti amintesti de ciorapii de iarna cu model cu dungi verticale.
Unele atat ca pregnante, ca-ti ramaneau santuri pe picioare mai bine de 1 ora dupa ce-i dezbracai la sfarsitul zilei.
Aia cacaniu-turbat cu intariturile de la chilot in relief, atat de caraghiosi incat iti era rusine sa te schimbi in vestiarul fetelor pentru ora de sport.
Cei pe care incercai sa-i fentezi si sa-i sari din schema macar de doua ori pe saptamana, in functie de orar.
Bine, fix aceiasi care ne-au menajat de raceli la ovare si alte complicatii.
Plecati dintre noi de cand cu privatizarea in masa si occidentalizarea ogorului… si inlocuiti cu modele mai prietenoase si mai “subtile”.
Tie de ce “vedete ale modei” ti-e dor?
Poate de sosetele cioci, de hainele cu imprimeu etno sau de mandrele ii?
pe langa ciorapi eu uram caciula :))) plecam cu ea de acasa si pana la parter diparea in mod misterios…si culmea nici pana azi nu a aparut 😛
aaa si mai erau manusile alea prinse ata dupa gat; vaaaiiii ma sugrumam cu ele :))
De manusile atarnate de gat cred ca am scapat, nu-mi amintesc sa fi avut, dar si eu fugeam ca arsa de oribila caciula comunista.
Acum am colectie, care mai de care mai colorate, si le port aproape cu drag. Mai ales ca am studiat si care-i coafura pentru caciula si am gasit-o pe cea castigatoare. 🙂
Imi amintesc si eu de acele dresuri pe care pur si simplu nu le suportam deloc. Abia asteptam sa vina primavara sa ma pot imbraca cu dresuri de matase albe cu model si sa port fustite 😀
Deci nu-s singura cu sechele… :)))
Saboții. I-am urât mereu deși prin 2000 erau la modă și apăruseră chiar și cu toc, pentru ocazii mai speciale. Ew.
Iar copiii din generația 90 sigur își mai amintesc căciulile astea: http://www.bebelica.ro/1056-1500-thickbox/caciula-tip-cagula-6-9-luni.jpg
:))
Doaamneee!! Caciula aia o uraasscc :)))) Am purtat-o cu forta in copilariee :)) logic :))))
Cred ca jumatate de cartier aveam caciulile astea pe cap cand ieseam iarna sa ne dam pe derdelus.Bine ca nu eram singura…
PS: mai erau caciulile alea de le purtau baietii cu “scafarlia” decupata si cu niste franjuri asa mai groase.Nu stiu cum sa explic.
Ah daa mi le amintesc și pe acelea. :)) Erau foarte badass la vremea aia.
Uram ciorapii pe sub pantaloni…de orice fel. Prin urmare nici acum la 26 de ani nu port ciorapi nici daca crap de frig. Helancile iarasi…nu le suport efectiv. Bine ca nu se mai prea gasesc. Astea mi-au traumatizat iernile :))
Ei, in contextul asta mi-aduc aminte cu GROAZA de pantalonasii impletiti. Da da da. Pentru cele mai tinere, erau un fel de stramosi ai colantilor tricotati de astazi, dar mult, mult mai hidosi. De cele mai multe ori se folosea un fel de lana tepoasa asa, a carei textura o simteai prin piele chiar si daca aveai “strampi”.
De mentionat ca pantalonasii impletiti erau purtati de ambele sexe si aveau rolul de a constitui o bariera impotriva frigului.
Eu imi aduc aminte ca atunci cand ma imbraca mama cu ciorapi tot timpul ma ciupea…in incercarea ei de a-mi ridica ciorapii…uram asta! :)) asta si puloverele alea care ma intepau…toata ziua ma scarpinam din cauza lor :p
Exact la asta ma gandeam si eu :)) Nu stiam cum sa evit momentul in care mama imi va pune ciorapii si ma va ciupi parca intentionat 😀 O numeam “gasca” si ma enervam mereu.. Si in prezent imi aminteste mama de povestea asta.