In general nimic nu ni se cuvine pentru simplul fapt ca respiram pe pamantul acesta. Nici faptul ca avem nasul carn sau pleata balaie si nici faptul ca suntem fiul/ fiica/ jumatatea mai buna/ amicul/ colega de banca/ vecinul de la 3 al lui cutare nu ne ajuta sa castigam vreun drept special in fata altcuiva.
In viata asta orice trebuie castigat. Indiferent ca ne referim la un obiect sau la niste bani, la respectul semenilor, la iubire sau liniste sufleteasca.
Si nimic nu este gratis in viata, valoarea neexpimata in bani a unui bun sau a unui serviciu regasindu-se intotdeauna in alte avantaje implicite.
Sunt momente cand intrebarile retorice trebuie rostite pentru ca nu e de la sine inteles ca “ce e al meu e si al tau, chiar daca imi esti frate si te-ai convins deja ca o viata te-am ajutat si te voi mai ajuta si de acum inainte de cate ori voi putea”.
Apoi sunt situatii in care acel “multumesc” (care se subintelege, vor zice multi) spus clar si raspicat, chiar face diferenta. Si multumirea celui care si-a ajutat aproapele va fi completa prin simpla constientizare a celui din urma a binelui produs.
Mai mult decat atat, “daca te ajut de cate ori pot, nu intinde coarda si nu abuza de bunavointa mea, nu initia anumite demersuri pe care nu ti le-am putut promite vreodata. Nu-mi forta mana si nu incerca sa ma faci sa ma simt prost pentru faptul ca nu te pot ajuta neconditionat”.
De ce sa nu fim civilizati si diplomati daca ne e la indemana? De ce nu constientizam valoarea unui simplu “multumesc” si de ce il folosim cu atata zgarcenie? De ce abuzam in nestire fix de oamenii cei mai buni din jurul nostru?
Pentru ca suntem oameni si noi, oamenii, ne-am nascut nemultumiti si cu impresia ca tot ne apartine fara sa fim nevoiti sa oferim ceva la schimb.
Nu spunem “multumesc” din acelasi motiv sau pur si simplu din lipsa de educatie????
Nemultumirea e prezenta la tot pasul si ne cam caracterizeaza specia, nelasandu-ne sa vedem cate bucurii mici sau mari ne ofera viata.
Cei 7 ani de acasa isi spun si ei cuvantul…
Intradevar lumea din jurul nostru este foarte profitoare..lume in care eu nu ma regasesc.Cateodata am de pierdut din cauza asta deoarece oamenii isi dau seama ca sunt o fire mai sensibila, mai timida,o fire care ar fii in stare sa faca orice ca sa il ajute pe omul de langa ea si in loc sa aprecieze ei se gandesc cum sa profite mai bine de pe urma mea.Cateodata ma pedepsesc singura si ma intreb de ce sunt asa buna cu toti (adica fraiera pentru ei)asa cum ne cred pe noi astia mai “slabi” .Dar asta e viata si asa sunt oamenii nerecunoscatori si prea lenesi pentru a spune macar multumesc beneficiului pe care i l-ai facut.Asta urasc cel mai mult, oamenii care nu stiu sa multumeasca eu care spun multumesc chiar si cand nu este tocmai cazul cateodata dar asta mai tine si de educatia fiecaruia ira eu ma pot lauda cu o educatie foarte buna.
Daca esti bun esti “prost de bun”, daca esti smecher si profitor ajungi un exemplu… deci ce alegem?
daca esti bun , esti luat de prost de cei smecheri, pentru cel bun nu gandeste la profit … gandeste sufleteste .. pentru ca omul sfinteste locul, ci nu profitul .. deci in conlcuzie nu are nici o importanta daca esti luat de prost pentru acei indivizi nu inteleg sufleteste …:)) iar cei ce inteleg se vad ca o”lumina care rasare” 🙂
Asta se intampla mereu,oamenii buni si-o iau…
Nu-i corect! 🙁
As vrea sa pot fii ca altii “smechera” si profitoare si am incercat chiar dar nefiind eu asa construita nu am cum sa reusesc.Asta e..pana la urma important e ca familia este alaturi de tine si te aprecieaza pentru ceea ce esti fiindca familia este ce mai importanta si este cea care nu ne va trada vreodata pe la spate..este singura in care putem avea deplina incredere.:D
Imi place acest subiect.. Totusi, poate as schimba
” castigat” cu ” meritat”. De multe ori unii oameni castiga ceva fara sa si merite, in fapt. Cel mai important e sa meriti un lucru, oricare ar fi acela.
Nu inteleg oamenii care profita de pe urma altora, asa cum nu ii inteleg nici pe cei care se lasa ‘prostiti’. Consider ca ambele categorii ar trebui sa isi schimbe atitudinea.
Cei care fac parte din prima.. sa invete ce inseamna stima si respectul, iar cei care fac parte din a doua, sa invete ce inseamna autostima si ‘self respect’.
Da, in general oamenii buni sunt si naivi, insa acest lucru nu mai este considerat a fi o calitate dupa ce depasesti o anumita varsta. Traim ca sa invatam, nu..?
Putem fi persoane foarte bune si in acelasi timp sa stim sa spunem un “nu” clar atunci cand altii incearca sa ia bunatatea noastra ca fiind semn de slabiciune. Un om cu adevarat bun trebuie, e necesar, sa fie si foarte puternic. In alt mod nu isi poate pastra si ‘exploata’ constructiv bunatatea.
Daca esti bun intr-un domeniu,trebuie sa-i ajuti pe cei din jurul tau,desi de cele mai multe ori cei din jurul tau vor ajunge sa spuna lucruri urate despre tine,tocmai din cauza ca esti bun.Iar daca nu-i ajuti,imediat tu esti lupul cel rau,ala infumurat si cu nasul pe sus.Cam asta-i mentalitatea.Nicicum nu-i bine,insa uneori trebuie sa fii cate-un pic din fiecare pentru ca asta este cel mai corect lucru de facut.Si e greu pentru cei buni sa reziste fiind atacati din toate partile de profitorii care se ghideaza dupa mentalitatea de mai sus,insa nu imposibil…dar pentru asta trebuie o picatura de tarie de caracter