Viata bate filmul. Inca o data.

Nu stiu cum se face, dar ori de cate ori vine vorba despre vizionat filme de groaza… ma inscriu prima pe lista.

Si spun asta chiar si in conditiile in care sunt genul de telespectatoare ce urmareste secventele sangeroase exclusiv cu degetele usor rasfirate in dreptul ochilor, niciodata la prim plan.

Sunt constienta, vei spune ca sosul de tomate folosit de baietii de la departamentul efecte speciale n-a omorat pe nimeni pana acum, iar temerile si emotiile imi sunt zadarnice.

Cu atat mai mult cu cat la randul meu lucrez in industrie si am, carevasazica, habar de tot ceea ce presupune o filmare.

Acum acestea fiind spuse, te-ai astepta pesemne sa ma pierd cu firea odata ajunsa intr-o sala reala de operatie.

Experiment extrem pe care-s tare mandra sa-l fi dus la bun sfarsit zilele trecute, atunci cand am bifat cea dintai internare la Spitalul Polisano din Sibiu.

Scopul vizitei?

Documentarea aprofundata, din papucii unui pacient al Polisano.

Auzisem despre serviciile lor, despre aparatura performanta si medicii de exceptie cu care se mandresc, iar in momentul in care mi s-a oferit ocazia de a ma convinge cu ochii mei despre ce este vorba… am sarit in barca fara sa clipesc.

Desigur, am pornit la drum cu gandul la cateva secvente desprinse din „Grey’s Anatomy”, insa viata bate filmul. Inca o data.

Iar la locul faptei evenimentele nu se mai produc la fel ca pe platoul de filmare.

Recunosc deschis ca tentatia de a asista inainte de toate la o nastere – fie ea naturala ori prin cezariana – a fost imensa.

Imi fac curaj sa trec la randul meu prin propria-mi experienta neonatologica, iar sedinta de documentare direct de la sursa mi s-a parut una de nerefuzat.

Tocmai de aceea, vestea unei cezariene urmata de o nastere naturala, ambele programate pe ordinea noastra de zi… a fost cu adevarat inedita.

Unde mai pui ca mi-a fost dat sa privesc minunea de la numai 2 metri distanta, direct din sala de operatie?

Cat despre experimentele propriu-zise din salile de nasteri… rar mi-a fost dat sa traiesc ceva mai emotionant si mai intens.

Prima gura de aer trasa in piept, suprapusa cu cel dintai scancet, parol ca mi-au taiat respiratia.

Mai mult decat atat, experientele „din prima banca” m-au ajutat sa ma decid asupra optiunii personale, iar aceasta pare sa fie nasterea naturala.

Preferabil cu anestezie si plauzibila in cazul in care din punct de vedere ecografic se intrunesc toate conditiile, fireste.

Si ma gandesc acum in primul rand la dimensiunea fatului si la pozitia lui in uter (trebuie sa fie musai orientat cu capul inspre „exit”).

Restul de analize – majoritatea de sange – par a-mi fi prielnice inca de pe acum.

La Polisano mi s-au recoltat in zori toate probele relevante pentru sarcina, si anume probe pentru indicatorii de RH, T3 (Triiodotironina), T4 (Tiroxina), TSH, FSH (Hormon foliculostimulant), Estradiol, Progesteron, Prolactina, Testosteron generatia II, PLT (Nr. Trombocite), MPV (Volum mediu trombocitar).

Asa ca imi permit sa ma raportez deja la ele, toate au iesit in parametri ideali.

La fel, concomitent cu vizita la Sibiu, am trecut si testul oftalmologic (e recunoscut faptul ca miopia se accentueaza odata cu nasterea, iar riscurile desprinderii de retina sunt majore in cazul unor dioptrii deja mai mari de „ minus 3”).

Ba chiar am elucidat si misterele nasterii in apa, descoperind atat argumente pro, cat si contra acestei proceduri.

As aminti, desigur, cateva dintre ele.

Cum ar fi atenuarea durerilor mamei fara pic de anestezie (in doze prea mari, anestezia poate fi un adevarat pericol pentru fat, asa ca nasterea fara anestezie vine cu un mare plus la purtator), dar si statisticile care vorbesc despre performante deosebite pentru copiii nascuti astfel, daca ar fi sa discutam despre avantaje.

Ori riscul de a naste intr-un mediu care nu este 100% steril (se pare ca oricat s-ar incerca sterilizarea apei, nu exista garantia dezinfectarii ei absolute) si pericolul ca fatul sa incerce sa traga prima gura de aer cat este inca sub apa. Ceea ce s-ar traduce prin apa la plamani, respectiv pneumonie.

Pericol inexistent, din fericire, in cazul in care fatul nu scoate nici macar un deget la aer inainte sa scoata capul afara, el nereusind astfel sa perceapa nicio diferenta intre mediul lichid din uterul mamei si lichidul din cada de nasteri.

Iar de-ar fi sa vorbim despre costuri, m-as rezuma la a face o paralela elocventa.

O comparatie intre tarifele practicate intr-un spital privat –  asa cum este Polisano – in speta 4000 lei pentru o nastere naturala si 4700 lei pentru o operatie de cezariana versus dansul jenant cu darul incotopenit in plic care se poarta in toate spitalele de stat dinRomania.

Acolo unde – doar la nivel teoretic – costurile s-ar achita prin prisma asigurarilor de sanatate platite lunar la cartea de munca, caci din punct de vedere practic… lucrurile nu stau deloc asa.

Si ca s-o dau frontal pe a dreapta, nu de putine ori mi-a fost dat sa asist la traditionalul „doi pasi inainte si doi inapoi” practicat de apartinatori in speranta de a scoate la lumina tarifele agreate ba de anestezist, ba de dom’ doctor ori asistente.

Desigur, la spitalele de stat scorurile sunt neoficiale, asa ca prima impresie ar fi ca aceasta ar fi o varianta mult mai ieftina.

Din pacate titulatura de scoruri „pe sub mana” nu le face pe acestea mai putin usturatoare pentru pacient.

Odata ce le pui unul peste altul intr-un excel de cheltuieli… economia facuta la stat versus la privat de regula nu este mai mare de 1000 lei pentru o nastere.

Asta daca ar fi sa vorbim pe studiu de caz.

Agoniseala care se produce aproape fara exceptie in detrimentrul confortului, fie el fizic ori psihic.

Si fiindca n-as vrea sa te plictisesc vorbindu-ti pana maine despre ce-ar presupune o nastere la Polisano, iti spun ca pe langa conditiile de cazare in regim hotelier (as include aici si meniul de spital pe care l-am testat deopotriva), am apreciat foarte mult rabdarea si disponibilitatea personalului de spital de a-mi explica pe intelesul meu fiecare detaliu legat de optiunile disponibile.

Iar cazul Serenei (un sufletel nascut prematur in Maternitatea Polisano la doar 35 de saptamani de sarcina si o greutate de 1380 grame) mi-a aratat inca o data ca omul sfinteste locul.

Experimenta care m-a ajutat, asa cum iti spuneam si mai sus, sa iau in mod avizat o decizie in ceea ce priveste optiunea personala.

Așa ca… daca analizele au iesit bine, daca am deja convingerea ca – de se poate – nasterea naturala este cea mai buna varianta… trebuie sa imi gasesc sotul si sa-l pun la treaba. Dar el… mai mult plecat.

• Share pe Facebook
• Google+
• Twitter