Fashion

Tendințe toamnă – iarnă 2017: ce purtăm în acest sezon.

Ce ți-e și cu moda asta! Dacă ai pierdut startul într-un sezon, nici n-apuci să te obișnuiești bine cu un trend, că s-a și terminat stagiunea și trebuie să îmbrățișezi tendințele noi. Și fiindcă mâine este prima zi a lui septembrie, te invit să ne sfătuim asupra garderobei de toamnă – iarnă. Mai marii vizionari…

Dacă ajungi în Valencia trebuie să vezi Ciudad de las Artes y las Ciencias (Orașul Artelor și Științelor).

Aprope că am terminat cu postările din concediu. Aproape, fiindcă tot mi-ar mai plăcea să-ți recomand câteva locuri în care pe noi deja ne-a purtat rulota. Iar Valencia este unul dintre acestea. Odată ajuns în Valencia, trebuie să vezi Orașul Artelor și Științelor. Un complex impresionant ce înglobează 3 obiective turistice mari: Oceanografic, Museu de…

Ești turist în Barcelona? Mergi să vezi Parcul Guell și Monumentul lui Columb.

Ți-am povestim zilele trecute despre Sagrada Familia și despre planurile geniale după care este făurită. Însă pe lângă biserică, orice turist din Barcelona s-ar bucura să vadă Parcul Guell, proiectat de același unic Gaudi. Parcul Guell este un parc public cu elemente arhitectonice deosebite, situat pe o colină deasupra orașului. Construit la începutul secolului trecut, parcul se…

Top locuri de văzut în Barcelona. Sagrada Familia, tot mai aproape de finalizare.

Dacă ajungi la Barcelona, SAGRADA FAMILIA este primul obiectiv turistic pe care ar trebui să-l bifezi. Genul de obiectiv care te copleșește de la prima vedere. Lăsând deoparte grandoarea de nedescris, biserica în stil modernist te năucește cu detaliile sale arhitecturale demne de geniul lui Antoni Gaudi. Sursa foto: Google. Înălțimea totală este de 170 metri,…

Dantelă + jeans = LOVE. Rochia de dantelă cu pantofi sport.

Dacă ar fi s-o luăm by the book, dantela este acel material prețios, derivat dinspre garderoba de budoar înspre streetwear. Un item vestimentar must have în garderoba unei femei, ce poate fi purtat ziua sau seara. Purtată corect, dantela exprimă feminitate, delicatețe, romantism. De aici și regula de aur: piesa din dantelă trebuie să fie…

Castelul Chambord și o ținută de vară în culori pastel.

Nu puteam trece cu rulota prin Franța fără să oprim și pe Valea Loarei, una dintre cele mai populare destinații turistice. Cu atât mai mult cu cât știam atâtea povești despre cele 42 de castele de basm ale locului, înscrise în patrimoniul UNESCO. Primul castel vizitat: CHAMBORD, cel mai mare și mai grandios castel de…

Rainbow Fashion în Salzburg.

Așa cum ne sugerează și numele, Rainbow Fashion este un fenomen stilistic de toată frumusețea. Un mix îndrăzneț, în culorile curcubeului, impus de un print rogvaiv ori de o alăturare cromatică intensă. Ceea ce mi-am propus și eu într-una din zilele de vacanță. Da, am plecat într-o aventură pe roți prin Europa, cu cățel, cu purcel și……

Cannes Film Festival, Best Dressed.

Din seria ”Și mai multe ținute demențiale surprinse pe covorul roșu”… ”120 BEATS PER MINUTE” PREMIERE (”120 BATTEMENTS PAR MINUTE”) Kendall Jenner într-o creație Giambattista Valli Haute Couture. O apariție care îți taie respirație! Super like din cap până în picioare. De la cocul înalt, la volumetriile rochiei, trena impresionantă sau sandalele cu tot cu…