Ca o Cenusareasa a vremurilor moderne, am simtit tentatia irezistibila de a proba perechea asta de pantofi, cu toate ca stiam ca nu-mi sunt buni – erau cu 2 numere mai mici.
Extravaganti, chiar ciudati, scumpi si incomozi, pantofii astia mi-au luat ochii – nici nu stiu in ce sens.
Si mi-am amintit de surorile vitrege ale Cenusaresei, care erau dispuse sa-si taie degetele de la picioare, numai sa incapa in condurul de la Palat.
Interesant de ciudati, le-am facut o poza. De amintire!
Va plac sau m-am “defectat” eu?
Cu pantofii astia m-ai dat gata! Imi plac foarte mult platformele, nu stiu daca i-as purta pe acestia. La noi e cam greu cu tot ce e iesit din comun, dar incepe usor, usor sa se mai schimbe lumea. Spuneam intr-un comentariu ca vreau sa-mi cumpar platforme, nu am gasit pantofi nude (desi am citit ca s-au purtat sezonul trecut, dar inca se mai poarta), mi-am gasit niste sandale superbe, rosii la Reno. A trebuit sa alerg destul prin magazine, nu gaseam, am constatat ca la noi apare ceva dupa ce le trece vremea prin Europa si cand eram mai dezamagita, si nici nu aveam bani la mine, am gasit :). Am alergat cu sufletul la gura acasa, dupa bani. Nu am mai fost asa de entuziasmata de un lucru, cred ca de 20 de ani, cand eram in liceu si trebuia sa astept ceva vreme sa strang banii necesari, pt un lucru, pe care-l admirasem intr-o vitrina. Numai bine.
Din pacate colectiile ajung in Ro cu intarziere si in general la preturi mult mai mari. Nu vreau sa par snoaba, dar prefer sa fac cumparaturi in strainatate din motive clar obiective.
Sa te poarte sanatoasa sandalele rosii! Cat mai e soare.
Nu renunta la pantofii nude, iti spun din experienta ca sunt o investitie buna. Se asorteaza la orice.
Multumesc din suflet Andreea. Nu am sa renunt la ideea de ami achizitiona o pereche de pantofi nude, poate din strainatate cand o sa mai am ocazia. Si eu am constatat ca in afara preturile sunt mai mici. Eram fericita ca fiind miniona imi gaseam multe lucruri la reduceri, (vest europenii fiind mult mai inalti si mai bine dezvoltati decat noi romanii).
sunt super draguti
Deci nu sunt singura… 🙂
Ai ramas datoare cu cateva secrete de frumusete: diete(cum te mentii slaba si cum ai ajuns la greutatea aceasta),creme…chestii de femei 🙂
Offf, asa am zis, dar crede-ma, nu sunt un exemplu. Am un metabolism bun, nu detin vreun secret.
Am tot vb despre asta in revistele pentru femei, vezi Ce se intampla doctore?
sunt draguti.am vazut o creatie de a lui Mihai Albu ceva de genul platformelor intr-o revista pentru mirese.
Eh, nu i-am luat! N-am vazut catalogul dar e foarte posibil.
sigur n’as putea sa merg cu ei:))
sunt frumosi da parca prea inalti
super draguti..astia da
niciodata nu e prea tarziu!!!
imi plac f mult
sunt foarte misto dar eu nas putea sa merg cu ei
ce nr porti?
38