Cum am găsit noi patul matrimonial și de ce criterii să ții cont pentru a-ți alege corect salteaua de pat.

V-am tot povestit despre renovarea demarată acasă anul trecut. Și dacă până acum mai mult m-am văitat, lunile viitoare promit să vin și cu soluțiile găsite de noi pentru amenajare.

Sunt șanse să vrei să pui și tu una – alta în aplicare, așa cum s-a întâmplat și aici. Însă așa cum era de așteptat, primele luni împreună cu pitica nu mi-au lăsat răgaz să duc mai departe și șantierul, să și scriu despre asta.

Cât despre întrunirea virtuală de astăzi… ne-am adunat aici în jurul patului.

Patul poate fi o alegere simplă prin alte case, însă la noi acasă n-a fost deloc așa. Atunci când te bagi la somn alături de ursul brun de 2 metri înălțime și 130 kilograme de dulceață, spațiul din culcușul matrimonial trebuie bine drămuit.

De nu, riști să se întoarcă ursul brun peste tine în somn și să zici că te-a lovit trenul, să-l pedepsești pe el să doarmă cu genunchii la piept ori să se uzeze arcurile/ spuma saltelei de pat înainte de vreme. Și na belea și costuri suplimentare!

Făcând o recapitulare scurtă a vremurilor apuse, aș menționa faptul că atunci când ne-am mutat împreună* soțul dormea pe salteaua așezată direct pe parchet.

Chipurile avea de-a face cu ceva filosofie japoneză pe care o împărtășea la vremea respectivă.

Însă cu mintea de acum mai degrabă m-aș încrede în ipoteza ratelor imobiliare ce-l copleșeau (pe care acum le achităm împreună), cumulate cu dificultatea de a cumpăra un pat gata făcut pe măsura lui Gulliver.

Nu știu dacă te-ai lovit de treaba aceasta până acum, însă cel mai mare pat mare (standard) este făcut pe dimensiunile 180 x 200 cm (cu toate că saltele de pat găsești și mai mari).

*A nu pierde din vedere faptul că ne-am cunoscut în cretacic.

Dată fiind expozițiunea, dincolo de dimensiunile extraordinare pe care trebuie să le bifeze patul nostru matrimonial (ceea ce, desigur, pune și mai multă presiune pe umerii noștri căutători), ar mai fi de luat în calcul și importanța unui somn odihnitor.

Ceea ce se traduce prin impactul acestuia asupra sănătății, bunei dispoziții, energiei de a face față unei agende încărcate.

I say no more, vorba englezului, dacă ai grijă de tine, cu siguranță te preocupă și somnul tău.

Deci, iată cum am ales noi patul matrimonial!

Un pat care să se potrivească din punct de vedere stilistic cu noua amenajare, să ne ofere suficient spațiu amândurora (King Size Bed), dar și un somn odihnitor (și aici intervine salteaua de pat).

Și dacă la capitolul design, lucrurile sunt simple, preferințele personale dictând de fiecare dată (după cum se vede, ne-am dorit un pat matlasat, dintr-o stofă turquoise asortată cu draperiile, cu o tăblie înaltă), la capitolul „cea mai bună saltea de pat” voi intră în ceva mai multe detalii.

Doar v-am promis în deschiderea articolului ceva soluții de șantier și amenajări interioare găsite în ultimul an și demne de pus în aplicare.

Cum să alegi corect o saltea de pat?

Cel mai bun criteriu de selecție pentru o saltea de pat ține de viitoarea sa folosire. Iar genul, greutatea, poziția favorită de somn, vârsta persoanei care o va folosi sunt considerentele primordiale ce trebuie luate în calcul.

Astfel, mi-am întins antenele stânga – dreapta și din vorbă în vorbă am aflat că o saltea ideală are cel puțin 20 cm lungime în plus față de utilizator, o lățime de aproximativ 90 cm/ persoană (dacă camera o permite) și o înălțime de minim 15 – 20 cm (persoanele în vârstă vor prefera saltelele mai înalte). 

Apoi, ar fi bine să nu pierdem din vedere nici capacitatea de încărcare, respectiv greutatea maximă ce poate fi suportată de saltea astfel încât să-și păstreze proprietățile ortopedice. 

În ceea ce îi privește pe utilizatorii cu greutate mai mare de 90 kg (am eu unul acasă), salteaua dură este cea care rezistă cel mai mult.

Apropo, cele mai cumpărate saltelele sunt cele de duritate medie, însă – statistic vorbind – persoanele mai în etate se vor simți mai confortabil pe o saltea mai înaltă și mai moale.

Acum, dacă tot am pomenit mai devreme impactul saltelei de pat asupra sănătății, aș vrea să vă fac atenți și asupra faptului că susținerea corectă a gâtului, umerilor și coloanei vertebrale se face atunci când arcurile/ spuma distribuie greutatea corpului pe suprafața saltelei în mod uniform, ameliorând, totodată, punctele de presiune. 

Inutil să mai explic de ce grija pentru toate acestea ar trebui să fie și mai mare în cazul persoanelor cu probleme de șold sau articulații.

Iar dacă vrei să mergi full options, aruncă un ochi și peste capacitatea de termoreglare a viitoarei tale saltele.

Acestea fiind spuse, cu un așa research am înțeles de ce o saltea bună poate ajunge să coste la fel sau mai mult decât cadrul.

Cât despre alegerea mea, după cum se observă și în fotografii, am mizat pe varianta saltea + topper.

Concluzionând, noi am găsit ce ne doream printre nenumăratele variante de la Somproduct, care ne-au făcut pe comandă atât cadrul (King Size Bed, cu stofa aleasă de mine din mostrar) cât și salteaua de pat, pe care le folosim din noiembrie anul trecut.

Altfel spus, înainte să mă apuc de scris am luat în calcul o perioadă de probă suficient de mare cât informațiile și recomandările prezentate aici să fie relevante.

Cu toate că preferințele individuale presupun grade de fermitate diferite pe partea de suprafatață (soțul optând pentru o saltea tare, eu preferând una medie), pentru o structură la fel de rezistentă pe toată suprafața, am optat pentru o saltea dintr-o singură bucată.

Practic, salteaua noastră are jumătate de structură tip American Dream Latex și jumătate de structură tip American Dream Memory. Ce diferă e stratul de Latex/ Memory pus stânga – dreapta pe partea de suprafață (ți-am lăsat și link, pentru a citi mai multe despre fiecare, în cazul în care ești interesat).

Apropo de citit… vă las! Am reușit s-o adorm pe fiică-mea mai devreme decât de obicei, așa că astăzi mai răsfoiesc și eu câteva pagini.

Foto: Kartal.ro.

P.S.: Dacă și tu ești la momentul alegerii unui pat sau a unei saltele potrivite, unul dintre showroom-urile „Lumea Somnului” (Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, București) s-ar putea să te inspire. Arată genial, așa că ai putea să pleci acasă cu și mai multe idei de amenajare interioară.

P.S. bis: Având în vedere utilizarea zilnică a saltelei de pat, durata ei de viață poate fi prelungită prin aspirare, aerisire și întoarcere de pe o parte pe alta în mod regulat (o dată pe lună ar fi ideal).

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
4 comentarii despre "Cum am găsit noi patul matrimonial și de ce criterii să ții cont pentru a-ți alege corect salteaua de pat."
  1. Relaxare maxima in noul vostru pat. 130 kg de urs??? Din fata tv-ul pare mai delicat, mai usurel 🙂 !

  2. Si mie imi plac produsele de la SomProduct, mi-am cumparat pat si saltea anul trecut, iar in primavara mi-am comandat si canapea extensibila pentru sufragerie. Excelent lucrate, calitate superioara! Nu se compara cu ce am gasit pe la Lems sau Naturlich. 🙂

    Patul vostru este imens!!! 😀

Leave a Reply to Masha

Your email address will not be published.