Domnul de Roua

Daca ar fi s-o iau cu inceputul, as spune ca legatura noastra a debutat usor stangaci.

Si asta fiindca ma proiectam pana nu demult cu un soi de rigoare nemteasca care nu-mi lasa multa libertatea de exprimare.

Mai mult decat atat, ori de cate ori venea vorba de euforia nevinovata pe care alte femei de varsta mea o imbratisasera deja de mult, eu ma simteam oarecum jenata.

Timida la gandul ca statutul de femeie maritata, la pachet cu a mea carcasa plapanda de 48 kilograme, nu s-ar dovedi compatibile cu viata boema, ci mai degraba cu traiul de gospodina model spre care tindeam involuntar si total neasumat.

Insa acum, constienta ca nimic nu e intamplator in viata, m-am hotarat sa-mi asum tot ceea ce traiesc.

Sa recunosc pe aceasta cale ca a ta companie selecta m-a facut in ultimele saptamani sa vad cu alti ochi magia unei seri de iarna.

Si cu toate ca ai putea spune ca ma pripesc, iti marturisesc ca fara sa-mi pierd mintile ori capul, nu pot sa nu te consider vinovat.

Vinovat pentru zambete furate neintentionat, responsabil pentru atmosfera de sarbatoare pe care o aduci in viata mea indiferent de calendar si raspunzator pentru o serie de schimbari majore.

Probabil nu te asteptai la una ca asta atat de curand, insa alaturi de tine m-am descoperit mai surprinzatoare ca niciodata.

Asa ca draga Domnule de Roua… astazi am ales sa-mi strig emotia aici pe blog.

In semn de angajament.

Sper sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau!

• Share pe Facebook
• Google+
• Twitter