Importanta protectiei UV pe timp de iarna

Andreea Ibacka iarnaZilele trecute aduceam in discutie neajunsurile unei pieli deshidratate si supliciile cosmetice pe care temperaturile scazute reusesc sa le aduca iarna in vietile noastre.

Veneam atunci cu cateva recomandari de sezon fara sa epuizez, totusi, subiectul.

Cat despre discutia de astazi – oarecum adiacenta temei de mai sus – mi-ar placea sa putem bate moneda pe efectul nociv al radiatiilor ultraviolete asupra pielii.

Nu de dragul lamentarii in cor, desigur, ci mai degraba in ideea de a identifica o serie de practici preventive.

Cu atat mai mult cu cat amenintarea razelor UV nu este sezoniera si nici nu se limiteaza la lunile de vara.

Asa cum poate ne-am lasat convinsi candva de o perceptie comuna fundamental eronata.

Iar in caz ca ai uitat cu cine avem de-a face ori cum se recomanda inamicul… iti reamintesc ca radiatiile UV sunt responsabile cu aparitia pistruilor, inflamatiilor, rosetii, usturimii pielii, vaselor de sange sparte, dar si semnelor de imbatranire premature a epidermei.

De parca ceasul biologic n-ar fi fost un bau-bau suficient!

Acum, acestea fiind spuse, a venit momentul sa vorbim despre o protectia solara obligatorie pe tot timpul anului.

Nu de alta, dar radiatiile UV trec fara probleme de nori si nu se sfiesc de temperaturi exterioare scazute.

E certa treaba, am aflat pe surse.

Mai mult decat atat, pe timp de iarna zapada si gheata reusesc sa reflecte razele solare si – implicit – radiatiile, intensificandu-le semnificativ efectele.

In plus, ar fi bine de stiut faptul ca stratul de ozon este mai subtire pe timp de iarna.

Ceea ce s-ar putea traduce printr-o permisivitate sporita de penetrare pentru razele ultraviolete.

Iar acest fenomen este cu atat mai intalnit la altitudini mari (la munte, de pilda), acolo unde razele soarelui sunt si ele mai puternice, deopotriva.

Desigur, daca ar fi sa-i ascultam pe cei mai „prevazatori dintre cei prudenti”… atunci ar trebui sa ne temem pana si de razele ultraviolete ce ne patrund in camera pe geam.

Dar parca presiunea de pe umerii nostri ar fi prea mare in cazul acela, zic eu!

Andreea-Ibacka-fara-machiajIn concluzie, independent de coordonatele GPS ori de gradele Celsius din termometre, se recomanda imperios folosirea de produse cosmetice cu factor de protectie solara (SPF = Sun Protection Factor).

Si ma refer aici la creme hidratante, fonduri de ten si balsamuri pentru buze cu SPF 15 sau superior.

Toate folosite drept scut anti-imbatranire, dar si pe post de bariera intre ten si radiatiile solare care lovesc fara mila, cauzand de la dermatite minore si pana la cancer de piele.

Long story short:

Ca e iarna, ca e vara, foloseste fara exceptie produse cosmetice cu factor de protectie UV!

Recomandari orientative:

– SPF 30 – 50, daca ei pielea deschisa la culoare;

– SPF 25, daca ai o piele de culoare medie;

– SPF 15, daca ai un ten inchis la culoare.

Si nu pierde din vedere faptul ca in varianta ideala… produsele cosmetice cu pricina se aplica cu circa 30 de minute inainte de expunerea la soare.

P.S.: Nu uita nici de ochelarii de soare!

Cu toate ca purtarea lor pe timp de iarna ti-ar putea parea in prima faza un moft inutil, te asigur ca lucrurile nu stau deloc asa.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Importanta protectiei UV pe timp de iarna"
  1. Chiar ma gandeam ce utile sunt articolele si sfaturile tale. Multumesc. Astfel de cursuri ar trebui sa se faca si in scolo (licee) pentru elevele din clasele mai mari. Stiu ca acum exista tot felul de cursuri de make up. beauty, etc … dar n-ar strica sa existe astfel de optionale si in scoli, in locul altor materii de-a dreptul nefolositoare …

Leave a Reply to edyina

Your email address will not be published.