Knockin’ on Heaven’s Door: expozitie de fotografie Alexandru Chelba

Pe 30 octombrie 2015 vieţile noastre s-au schimbat pentru totdeauna.

În urma tragediei de la Colectiv s-au pierdut vieţi, alte vieţi au fost zdruncinate din temelii, familii, iubiţi si prieteni au fost despărţiţi mult prea devreme.

Astazi, 16.12.2015, începând cu ora 18:00, în foaierul sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea dinspre strada Tudor Arghezi) am vrea să omagiem viaţa, dar mai ales munca unui om care pentru mulţi a fost mai mult decât un simplu fotograf: a fost un prieten.

Alexandru Chelba avea 33 de ani atunci când accidentul teribil l-a răpit pentru totdeauna dintre noi, lăsând in urma sa amintiri dragi, dar şi peste 600.000 de fotografii realizate în cadrul celor mai mari concerte din România. Imagini care îi redau fidel spiritul, dedicaţia şi pasiunea pentru fotografie.

Alexandru-Chelba-1-of-1

Din dorinţa de a-i duce acum munca mai departe, ne-am propus să îl prezentăm pe Alex celor care l-au iubit, dar si celor care nu au apucat să-l cunoască in timpul vieţii sale, prin prisma unei selecţii de 41 de fotografii alese dintre lucrările sale.

Sperăm că şi el ar fi fost de acord cu alegerile noastre, cu atât mai mult cu cât în timpul vieţii nu a avut niciodată parte de o expoziţie, modestia si perfecţionismul său făcându-l sa refuze orice iniţiativă de acest gen.

Va invităm la T.N.B., sa patrundem împreună in universul văzut prin lentila foto a artistului Alex Chelba.

KV A4

Apropo, astazi se implinesc 39 zile fara el. Dar se spune ca sufletul omului ramane printre cei vii in primele 40.

Cat despre numaratoarea blestemata: coincidenta sau nu, multi si-l vor aminti pe Alex ca fiind numarul 39. 🙁

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.