La mulți ani, mama!

I-am urat întâi prin viu grai. Și am plâns. Amândouă.

Dar parcă mi-ar plăcea să rămână și undeva scrise gândurile acestea. Cred că și ei. Așa că…

Cu toate că nu este prima oară cand îți fac o urare sau îți mulțumesc, niciodată până acum nu am avut un gol în stomac atât de mare în timp ce făceam asta. Fiindcă este prima oară când este ziua ta de când sunt și eu mamă.

Și îmi dau seama că oricât aș încerca să explic cât înseamni pentru mine, nu voi putea niciodată să sumarizez tot ce este și ce face o mamă pentru puiul ei. Prea multe dintre superputeri ne scapă cu vederea sau sunt uitate pe parcurs. Unele fiindcă sunt „din oficiu”, deși nici gândul acesta nu anulează din dragoste și din efort.

Mi-ai dat viață și mi-ai arătat primii pași. M-ai învațat primele cuvinte, mi-ai vegheat nopțile (mai bune sau mai rele), mi-ai oblojit rănile atunci când m-am lovit sau am fost dezamăgită, mi-ai oferit bucățica mai bună din friptură, mi-ai cumpărat blugi mai scumpi decat îți luai ție, mi-ai făcut cu mâna ta cele mai frumoase pulovere din mohair cu paiete și acum cele mai frumoase rochițe, m-ai ascultat chiar și atunci când spuneam numai prostii, m-ai lăsat să-ți și gresesc încercând să mă înveți ceva din asta, m-ai așteptat cu sufletul la gură (călare pe gard) la fiecare examen din viața mea, m-ai însoțit la filmări (deși ai trac de cameră), mi-ai înțeles și adorat toți patrupezii, deși cândva îți era frică de căței, m-ai încurajat și mi-ai dat speranță ori de câte ori mi-am rătăcit-o. Și astea sunt doar câteva acțiuni de pe o listă nemărginită…

Mama mea, deși nu poți fi perfectă, ești foarte mișto! Sprijinul a 4 generații, cea care mereu își găsește bucuria în a-i mulțumi pe toți ai ei. 

Cea mai săltăreață din horă, cea care are curaj să sară de pe vapor în mijlocul mării, cea care dă coș de la mijlocul terenului, nu uită niciodată o aniversare cât de mică, face calculele în minte și știe drumurile pe de rost. Sau din hărți tipărite și buchisite pe genunchi.

Astăzi este ziua ta și vreau să îți spun că te iubesc. Dar nu că te iubesc, te iubesc infinit și înapoi! La mulți ani sănătoși, mama mea! ❤️

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "La mulți ani, mama!"

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.