Zi de zi suntem stresati de obiectivele pe care ni le setam. Sau pe care ni le seteaza altii, dupa caz.
Ne vaitam de responsabilitati si ne consumam atunci cand lucrurile nu se aseaza rapid in mod ideal.
Avem idei preconcepute si ne e extrem de greu sa deschidem ochi, sa vedem imaginea de ansamblu. Sau sa cascam urechile.
[Sursa] foto.
Nu-i ascultam pe altii atunci cand spun ca-avem si alta cale. Nu, noi stim cel mai bine. Noua ne e greu, cel mai greu. Mereu.
Gresim din razbunare si nu ne dam seama ca nu rezolvam nimic.
Cica-i zice depresie. Dar nu cred in asa ceva. Depresia e o stare indusa, nu-i o boala.
Ne cufundam in lumi paralele si nu incercam s-o schimbam pe cea reala.
Singuri, s-o facem mai buna. Macar putin, cu-un gest banal, aparent insesizabil.
Vanam greseli care sa ne motiveze alegerile proaste si nu ne propunem vreodata sa fim un exemplu. Pentru cei care gresesc sau pentru cei mai tineri, poate.
Nu, exemplele-s din carti… aproape fantastice.
Cat despre obiective, pot fi si mari si mici. De la dusul gunoiului, plata facturilor sau calcatul rufelor, pana la reusite profesionale, educatia copiilor sau clipe de fericire daruite celor dragi.
Toate-s pe-un soi de lista de asteptare, nerabdatoare sa fie bifate. Si toate ne apasa.
Normal, in permanenta apar obiective noi. Obiective care, desigur, ne frustreaza si mai tare. Ne ocupa mintea si gandurile, ne dau emotii si ne fac sa ne trezim dimineata cu-un nou plan de bataie in cap.
Toate in goana nebuna dupa reusita. Dupa un “mai bine”. Mai binele nostru.
Problema e ca atat cat alergam dupa una-alta, ne vaitam tot drumul. Uitam sa ne bucuram de-un zambet, de-un telefon simpatic, de-o raza de soare, de-o mana de ajutor intinsa dezinteresat.
Suntem suma grijilor, a problemelor, a alegerilor facute, a persoanelor dimprejur. Dar acceptam cu greu si pana atunci… trec rauri de frustrari.
Eu zic scurt ca obiectivele ma fac sa traiesc, sa fiu umana – asa, preocupata, vulnerabila si tematoare cum ma afisez.
Si problemele – sau ispitele, asa cum le-a numit o maicuta la care m-am spovedit recent – sunt singurele care ma fac sa apreciez cu adevarat ceea ce am.
Apropo, am cunoscut vreo cativa oameni fara obiective. Fara conditionari si – teoretic – fara apasari.
E atat de usor sa decazi atunci cand nu-ti propui nimic…
Zambeste, traiesti o noua duminica insorita!
Si poate ca n-o sa-ti placa, dar eu tot iti urez o noua portie de “apasari” de maine incolo. Unele care sa-ti dea ratiunea de a trai.
Cat adevar ai “grait” prin aceste randuri!! Fiecare nou obiectiv e o provocare ce trebuie sa ne faca sa simtim ca traim cu adevarat!!
O duminica placuta in continuare!
Si o saptamana plina de provocari si obiective atinse!
Te pup
Buna,
Nu te supara insa am o mica mentiune: la maicute nu te poti spovedi, te poti spovedi doar la ieromonahi sau preoti. Cu o maicuta poti doar avea o conversatie, in care sa-ti dea niste sfaturi si indrumari, dupa caz.
Obiectivele sunt binevenite pentru fiecare, intr-adevar iti dau un rost in viata, dar grijile si stresul sunt proiectate de noi si depind de felul nostru de a vedea lucrurile, au loc in viata noastra atat cat le dam noi voie.
Corect, ai dreptate. Terminologia e alta…
Andreea, depresia chiar este o boala …nu este doar o stare indusa!!
“Depresia este una dintre cel mai des intalnite afectiuni din lume si poate si cea mai caracteristica. O persoana din cinci va suferi de depresie la un moment dat in viata ei. Poate afecta atat femeile cat si barbatii de toate varstele si indiferent de mediul in care traiesc.
Multi oameni cred ca aceasta boala nu se poate trata, dar multi dintre cei care sufera din aceasta cauza vor face tot ce le sta in putinta pentru a inlatura durerea, uneori, descoperind chiar tratamentul potrivit.
Depresia este un termen general, care cuprinde o larga paleta de afectiuni psihice, de la starile proaste pana la sentimente de sinucidere. Pentru a putea raspunde la intrebarile pe care vi le puneti, aflati mai multe despre cauzele majore ale depresiei, diferitele tipuri ale acesteia si posibile modalitati de tratare. “