Let me entertain you cu o invitatie dubla la concertul Robbie Williams din Bucuresti

BT Partener Robbie Williams la BucurestiDomnul din imaginea alaturata este putin insurat.

La fel sunt si eu… maritata.

Cu alte cuvinte, iata ca avem cel putin ceva in comun! ☺

Dar chiar si asa – maritata fiind – parca tot as iesi cu stimabilul la un suc, ti-o spun sincer.

Motivul: fara nicio legatura cu starea civila, ci mai degraba cu pasiunea pentru muzica.

Iar acum, fiindca viata bate filmul, te anunt ca in caz de intrevedere… planul meu este deja facut.

Ba chiar si textul imi e pregatit, iar engleza britanica e exersata.

Nu de alta, dar mi-am dat seama ca daca as continua in aceeasi nota transparenta si in fata lui, pesemne c-as incepe discutia cu perioada ”Take That”.

Spunandu-i artistului franc in fata ca am crescut cu muzica lui… ceea ce cu siguranta n-ar fi cel mai grozav compliment de backstage.

Cu atat mai mult cu cat – vorba aceea – ai de unde alege dintre superhit-urile lui contemporane.

Pe 17 Iulie Robbie Williams vine in concert la Bucuresti.

Probabil ai primit deja vestea aceasta.

Cat despre mine, mi-am programat sa ma intorc de peste mari si tari precis pentru a-l putea asculta live (nu ma invidia, dar am fugit in concediu… de aici si absenta motivata de pe blog).

Mai mult decat atat, pentru ca experienta se anunta a fi una deopotriva grandioasa si memorabila, ti-am pregatit si tie o surpriza:

O INVITATIE DUBLA la concertul ROBBIE WILLIAMS din Bucuresti, invitatie pe care ai putea s-o castigi repede cat ai spune ”Let me entertain you”.

Un premiu oferit de blogul andreeapatrascu.ro cu sprijinul Banca Transilvania.

Tot ce trebuie sa faci este un exercitiu de imaginatie cu ajutorul caruia sa-mi spui ”Unde ti-ar placea sa iesi la intalnire cu Robbie Williams si de ce?

Asadar, trimite-mi un comentariu la articolul acesta in care sa raspunzi la intrebarea de mai sus, iar eu te voi inscrie automat in concursul organizat de Banca Transilvania.

Nu te complica in explicatii dar nici nu pierde din vedere intrebarea, parol ca mi-ai putea raspunde si cat se poate de concis.

Iar in felul acesta visul tau de a-l vedea pe artist in carne si oase si de a-l asculta live ar putea prinde numaidecat contur.

Grabeste-te, inscrierile se fac pana duminica 12 Iulie, ora 12:00.

*invitatia dubla este valabila in zona Normal Circle.

Bafta, ne vedem la concert!

Castigatoare Robbie WilliamsLATER EDIT:

Castigatoarea este:

Blanka (numar de concurs 10).

Felicitari, ne ”auzim” imediat pe mail.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
393 comentarii despre "Let me entertain you cu o invitatie dubla la concertul Robbie Williams din Bucuresti"
  1. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la o intalnire in Parcul Cismigiu deoarece este unul dintre cele mai frumoase locuri din Bucuresti.
    Pupici

  2. Mi ar plăcea sa ies la întâlnire cu el intr un loc din natura…al munte..pe străzi si prin padure si astfel sa i pot arată frumusetile acestei tari pe care mulți nu au descoperit o in totalitate.. De ce? Pt ca imi place sa cunosc oameni noi…sa invat de la fiecare.

  3. La Beraria H, cred ca ar fi stilul romanesc “at its home” cum s-ar zice. 🙂

  4. La 100 de Beri pentru a degusta niste pale ale-uri englezesti si un pahar de vorba 🙂

  5. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la o intalnire intr-un restaurant aflat la inaltime, cu o priveliste superba asupra Bucurestiului

  6. Intalnirea mi-ar placea sa constea intr-un dans pe scena in timp ce el canta “Eternity” 😡

  7. Cu Robbie Williams mi-ar placea sa merg la Cascada Bigar pentru ca trebuie sa afle nu numai el ci intreaga lume ca avem locuri minunate in Romania!

  8. Nu cred ca este foarte important locul unde as vrea sa merg cu Robbie Williams atat timp cat ai o asa companie, însă, daca ar fi sa aleg cred ca as merge la o întâlnire pe malul marii, plimbandu-ne fără destinatie si povestind fără oprire.

  9. Buna intrebare! Cred ca mi-ar placea sa merg cu Robbie Williams undeva unde as putea sa-i arat frumusetile Romaniei. Spre exemplu,o zi pe Transalpina ar fi minunata!

  10. Mi-ar placea o cina cu Robbie deasupra orasului, pe o platforma tinuta de macara. Sa vad atunci daca ii e frica sau inca poate faca entertainment. :))

  11. Cred ca o iesire la un picnic cu bucate romanesti sau o fuga pana in Delta l-ar impresiona pe mr. Williams. Sau poate prefera clatitele mele pufoase si niste dulceata de visine de la mama 😀 Multumiri pentru concurs, Andreea!

  12. In Brasov, pentru ca aici locuiesc. Doar nu asteapta sa ma duc eu dupa el la intalnire 🙂

  13. Cred ca as iesi cu el la o ceainarie, unde as putea discuta in linsite si maxima relaxare cu el despre viata si desigur principiile lui. Consider ca ceainaria mai are un avantaj: orice om adora deobicei sa savureze un ceai si sa fie invaluit de mirosul puternic al ceaiului 🙂

  14. L-as duce pe Robbie Williams la Castelul Bran si i-as povesti despre istoricul acestuia,dar si despre legendarul Vlad Tepes.Cu siguranta a auzit despre el si ar dorii sa mearga acolo 🙂

  15. Mi-ar placea sa fac bungee jumping cu Robbie in timp ce urlam ”Let meeeee entertain you” :))

  16. Poate la muzeul taranului roman pe o bancuta in curte.o imagine frumoasa ,relaxanta si o gura de aer merita si el:-) sa stimta ca este in.Romania

  17. Mi-ar plăcea să ies la întâlnirea cu Robbie Williams pe Hotelul Intercontinental sau pe Casa Poporului să vedem apusul soarelui si să vadă București-ul!
    Ps:Succes tuturor și vacanță plăcută Andreea cu Cabral! 🙂 🙂 🙂

  18. La o terasă pe malul mării,în Vamă ,alături de el plus câțiva dintre prietenii mei cei mai dragi ,ca să ne bucurăm toți de mare și de prezenta lui ))))

  19. L-as duce pe Robbie Williams in orasul meu, Brasov. Probably the best city in the world <3

  20. Buna Andreea! Cred ca l-as duce pe Robbie Williams in Vama Veche! Pana atunci, sper sa-l vad la concert. 🙂

  21. La o intalnire o sa-l duc la Sibiu,pe Podul Mincinosilor,sa vedem ce parerea are,si o sa-i pun cateva intrebari,acolo pe pod:)

  22. 🙂 la un meci de fotbal cu man united, pe teatrul viselor 😉 sa isi aduca aminte de vremea cand era fotbalist.

  23. Mi-ar plăcea să ies la întâlnirea cu Robbie Williams pe Hotelul Intercontinental sau pe Casa Poporului să vedem apusul soarelui si să vadă Bucureștiul!!!
    Ps:Succes tuturor! 🙂 🙂
    Vacanță plăcută Andreea alături de Cabral!

  24. Wow…grea alegere 🙂 Cred ca cel mai inspirat loc ar fi o terasa pentru ca as avea multe curiozitati in ceea ce-l priveste :))..m-am gandit la EDEN pentru e absolut superb acolo si putem sta la povesti fara ca nimeni sa ne deranjeze 🙂 eheee ..viseee 🙂

  25. Ahhhhhh! Entertain me! 😀
    Palatul cu Domeniul Mogosoaia mi se pare un loc superb, unde te poti relaxa, socializa, te poti plimba, un loc ideal pt un picnic, multa iarba verde, liniste … Pe deasupra poti vizita si obiectivele turistice ale Palatului Mogosoaia. Un minunat loc ce se aseamana cu parcurile englezesti. 😀

  26. As merge la un restaurant cu specific romanesc, astfel incat sa se indragosteasca si de mancarea noastra.

  27. Mi-ar plăcea ca întâlnirea să fie în Africa de Sud, la Elephant Whispers, locul pe care l-am ratat atunci cand am avut ocazia să-l vizitez. Aici aș fi atât de aproape de elefanții mult îndrăgiți alături de un om special. 🙂

  28. L,as aduce la mine in oras si l,as duce la un restaurant cu specific romanesc “La Tuciuri” unde se gateste orice la protap sau la tuci ,spevific traditiilor tarii noastre.

  29. La casa poporului 🙂 sa vada una din cele mai frumoase cladiri din lume!

  30. Greu de ales…sa zicem ca l-as lua cu masina pe Transfagarasan.. si pe acolo printr-o “poienita” am sta la un picnic plin de povestiri.

  31. L-as duce pe Robbie in centru vechi si l-as lasa pe el sa aleaga barul(rile) 🙂

  32. O sa ma calicesc si o sa imi imaginez ca e iesire de toata ziua, asa ca incepem cu o plimbare lejera in cismigiu, luam un mic dejun tarziu la m60, cumparam cateva carti din carturesti carusel, poate si cateva jucarii, ca doar e tatic, ne plimbam pe calea victoriei, trecem pe la mnac si muzeul george enescu, luam pranzul la muzeul taranului roman, poate vedem si un film la nouk cinematograf al regizorului roman, iar daca nu e frant (eu sigur n-as fi, din motive de entuziasm) poate ajungem pana la arcul de triumf, tot mergand agale pe jos.

    Si dupa, m-ar injura toata natiunea pentru ca ajunge obosit la concert si e numai vina mea :))

  33. L-as aduce in Bucovina ; pentru ca as vrea sa vada ce ascunde coltisorul acesta de tara

  34. Cu siguranta mi ar placea sa merg cu Robbie in Brasov deoarece dupa parerea mea e unul dintre cele mai frumoase orase ale tarii noastre, linistit plin de aer proaspat si nu mai spun de peisaj…daca mai adaugam si mancarea traditionala de la unul dintre restaurantele din Brasov…e de vis!

  35. eu l-as scoatepe stimabil la intalnire pe terasa MNAC din casa poporului….visez cu ochii deschisi:) ar fi memorabil:))
    p.s. si eu tot maritata, dar i-as plati cu drag o cafea:)

  36. Cred ca i-as pune lui la incercare cunostintele despre tara noastra si imaginatia si l-as lasa pe el sa aleaga locul intalnirii!

  37. La prima intalnire l-as invita pe R.W. intr-o drumetie pana la Sfinxul si Babele – gura de rai a Romaniei. De ce? Ca sa simta energia si linistea din acel loc, astfel ar realiza intr-o zi ce tara minunata e Romania.

  38. greu de ales….daca as fi in o perioada plina de generozitate in ziua respectiva probabil am merge in un loc public, o terasa din herastrau…iar daca nu…si l-as vrea dar pentru mine,l-as invita la un muzeu,eventual muzeul taranului roman , i-as prezenta si parte din cultura noastra, as putea sa il intreb si eu cate ceva…cate-n luna si in stele….

  39. L-as duce la o intalnire la restaurant Caru’ cu Bere pentru ca este un restaurant frumos cu o arhitectura superba. Este locul unde ar avea ocazia sa manance mancare traditionala romaneasca foarte buna alaturi de o bere grozava.

  40. Buna! La Corbu, la cort sau in rulota, sa tacem împreună pe muzica marii 🙂

  41. Păi l-as duce să facem o tura cu balonul Asa v-a vedea si el de sus cat de frumoasa este tara noastră ( nu chiar toata tara doar o părticică)

  42. Mi-ar placea sa-l duc pe Robbie pe una dintre cladirile parasite ale Bucurestiului, pentru a vedea impreuna orasul de sus; sunt convinsa ca i-ar placea si i s-ar potrivi o astfel de experienta si ar fi o buna oportunitate sa-i povestesc cate ceva despre oras, despre locurile si muzica underground. O experienta altfel, asa cum e si el si muzica lui. 😉

  43. Salut,
    Avand in vedere energia, spiritul tanar si eterna lui buna dispozitie, as merge cu Robbie la un concert rock unde sunt sigura ca ne-am distra de minune!

  44. Acasa la mine 🙂 si nu va duceti cu gandul la cine stie ce pentru ca nu e cazul, doar pentru simplu fapt ca nu m ar deranja nimeni si am putea sta de vorba cat in luna si in stele.

  45. Un artist extraordinar printre artisti ai cafelei. Ce se imbina mai bine decat muzica buna si cafea buna.
    La Origo Coffee Shop mi-ar placea sa ma intalnesc cu Robbie Williams.
    Sa il duc in lumea mea, a cafelei!

  46. Mi-ar placea sa ies la o intalnire cu Robbie Williams, in parcul de distractii, pentru ca, cred ca i se potriveste stilului sau neastamparat 😀 .

  47. La o plimbare pe calea Victoriei pentru a purta o frumoasa conversatie despre muzica si viata.

  48. Mi-ar placea sa ies cu Robbie la o terasa pe malul marii, pe o plaja pustie, pentru ca sunetul marii si vocea lui mi-ar face ziua perfecta.

  49. La Castelul Peleș pentru a descoperi si o alta fata a României si la Muzeul Parfumului pentru ca avem si noi așa ceva. Cu toții iubim parfumurile dar prea putini le cunoaștem si istoria

  50. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la o plimbare cu motocicleta pentru ca imi da impresia unui om care-si traieste viata la o intensitate maxima si caruia i-ar place adrenalina.

  51. Un week la mare pt ca si noi stim sa ne distram si sa facem litoralul nostru mai bun.

  52. La o plimbare cu bicicleta prin Brasov si imprejurimi, sa pot sa-i arat din mers una din zonele frumoase ale Romaniei.

  53. Mi-as dori sa ma intalnesc cu Robbie Williams si sa mergem la o plimbare prin Mogosoaia sau Snagov..

  54. L-as duce sa vada doar cateva din minunatiile acestei tari: Castelul Peles, Castelul Bran, Cetatea Rasnov, Cetatea Medievala Sighisoara, Manastirile din Moldova, Podul lui Traian, Muzeul Portilor de Fier, Statuia lui Decebal, Lacul Vidraru, Lacul si Cascada Balea, Cheile Bicazului, Lacul Rosu, Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Babele, Sfinxul, Transfagarasanul, Transalpina si litoralul romanesc. 🙂

  55. Mi-ar plăcea să ies cu Robbie Williams la o terasă în parcul Tineretului. Pentru că este o atmosferă relaxantă și poți sta de vorbă despre orice.

  56. Dacă as putea merge la o întâlnire cu Robbie,cu siguranță l-as duce la mama acasa,pentru ca este fana lui de mica,iar dacă mama este fericita…ei bine,asta e tot ce contează pentru mine…

  57. Mi-ar placea sa ies cu el la o întâlnire în Mamaia pentru ca distractia din Mamaia nu se compara cu nimic și sigur i-ar place.

  58. Buna , din punctul meu de vedere , as iesi cu el inainte sa ii fac un tur al Bucurestiului cu o caleasca insotita de 2 cai frumosi albi , apoi dupa o zi torida , ne’am racori cu un suc cu gheata pe malul marii , la o terasa cu baldachin si 2 persoane sa ne faca vant cu pene de palmieri , in timp ce ne conversam . As iesi acolo pt ca eu iubesc marea ,am fost conceputa la mare , si tot este perioada calduroasa. Te pup Andreea

  59. Mi-ar plăcea să-l las să aleagă între Vârful Postăvarul din Poiana Braşov , Vama Veche sau faleza mării din Eforie Nord la Terasa Acapulco savurând câte o porție de sărmăluțe aburinde şi mămăliguță tăiată cu ața , iar pe fundal , în surdină , să se audă piesa lui : “Feel”.
    De ce ? Pentru că este un fenomen artistic şi poate tuşeşte şi spre mine . Poate se ia ! (glumeam)

    P.S. Iar pentru că e cunoscut apetitul lui pentru frumos ar putea chiar să să cânte în fundal piesa “She’s The One” în timp ce el scrutează zarea după … sirene .

  60. Pe principiul “let me entertain you”…
    L-as duce la un Escape room… Sau la un parc aventura… 🙂

  61. Buna. Mi-ar placea sa iesim la un restaurant cu specific romanesc, undeva pe malul marii. As alege un astfel de local, situat pe faleza, pentru ca acesta sa poata gusta din bunatatile specifice romanesti intr-un cadru romantic.

  62. As ieși la întâlnire cu Robbie în Gradina Botanică, pentru că e un loc mai retras și aș putea să îl și surprind cu un picnic cu produse tradiționale! 🙂

  63. Mi-ar placea sa ies cu Robbie W. intr-un parc unde sa putem sa ne plimbam cu hidrobicicleta si unde…de ce nu? sa fie cursuri de invatat mersul pe role 🙂 de ce? pentru ca mersul pe role este ceva ce am zis ca fac anul asta :)))

  64. L-as plimba prin Brasov 😀 tocmai ce m-am intors dintr-o mini-vacanta acolo si mi-a placut tare mult(i wanna go back!!!) 🙂

  65. Salut! Probabil l-as lua la un escape room pentru ca pare genul de persoana careia ii plac provocarile.

  66. L-as duce pe Robbie Williams la niste petreceri moldovenesti:>!Sä-nteleaga de ce se distreaza asa bine românii.

  67. Pe o insula exotica,pentru a-mi putea canta linistit “Let me enteryain you”! 🙂

  68. In primul rand l-as invita la mine acasa…i-as pregati bineinteles cateva delicii din bucataria noastra…i-as prezenta locurile cele mai frumoase din orasul unde locuiesc…Constanta..l-as duce pe malul marii…searaa intr-un club in aer liber …unde ne facem planuri pt.a doua zi..pt.ca plecam… intr-o vacanta…vom fc un mic tur al tarii..

  69. Desi sunt sigura k a ajuns……l-as invita la turnul Eiffel ….. romantic…..si s-ar si indragosti de mine!!hahaaa pupiciii Andreea

  70. Mi-ar plăcea să ies la o întâlnire cu Robbie Williams undeva prin LA. :)) Ar fi super!!

  71. Cum poti sa ii descrii mai bine tara noastra unui artist daca nu la o masa traditionala?! Pun pariu ca il impresionez cu o invitatie la o masa pur traditionala romaneasca,cu licorile noastre intepatoare si sarmulute rumenite in cuptor de lut,si multa veselie.Evident toate acestea intr-un cadru montan cu putina racoare ca sa alunece toate mai bine.
    Tare as vrea sa vad cum rade al nostru Robbie dupa cateva pahare de palinca:)

  72. L-as duce in vama impreuna cu prietenii mei sa ne bucuram cat mai multi de farmecul lui….. o alta optiune ar fi sa il duc direct la primarie:))

  73. As merge cu el prin Ardeal intr-o excursie ca sa ii arat frumusetile tarii si sa mancam din mancarea tradițională. Dupa ne-am opri undeva la munte intr-un restaurant gen taverna sau han

  74. As iesi cu el la o plimbare pe malul marii. De ce? Pentru ca este unul dintre artistii mei preferati si ar fi mai mult decat un vis sa am placerea sa ma plimb in compania lui 🙂

  75. mi-ar placea sa ies cu el la o cafea pt a-mi povesti un pic din viata lui 🙂

  76. Buna, Andreea!
    Eu l-as invita pe Robbie Williams in orasul meu linistit cu ardeleni harnici si mandri, Fagaras, pentru a-i prezenta Cetatea Fagarasului, frumoasa fortareata care anul trecut a fost clasa pe locul 2 in Topul celor mai frumoase cetati din lume de catre publicatia Huffington Post, si care anul acesta a primit Diploma de excelenta din partea site-ului TripAdvisor. Cred ca ar fi incantat sa cunoasca si imprejurimile

  77. Mi-ar plăcea sa ies la întâlnire cu Robbie Williams la o terasa, sa ne relaxam si el sa imi povestească despre cea mai importantă pasiune a lui, si anume muzica, având amandoi asta in comun deoarece si eu cant. Am avea foarte multe de discutat si de ce nu, apoi ne-am plimba putin pentru a ii arată frumusețile României, sa aiba motive sa se reîntoarcă 😀

  78. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la o plimbare pe malul marii, deoarece iubesc marea si cred ca e un loc potrivit unde i-as putea spune cat de mult imi place muzica lui.

  79. As iesi la o intalnire cerandu i sa ma duca in locul lui preferat.

  80. L-asi invita la propria mea nunta, sa vada si el cum se petrece la noi in tara, sa guste din bucatele traditionale. Cred ca s-ar distra de minune si poate ar avea placerea sa cante si o piesa. Ar fi minunat!!!

  81. L-as invita sa vizitam cele mai frumoase locatii turistice din Romania,care l-ar surprinde cu siguranta. 🙂

  82. Mi ar placea sa merg cu Robbie Williams la un film bun, ceva ales de el, ca sa mai aflu din gusturile si pasiunile lui.

  83. Locul de intalnire ar fi in Moldova , atat pentru peisajul mirific dar si pentru arhitectura si traditii.

  84. Mi-ar plăcea sa ies la întâlnire cu Robbie Williams la o terasa, sa ne relaxam si el sa imi povestească despre cea mai importantă pasiune a lui, si anume muzica, având amandoi asta in comun deoarece si eu cant. Am avea foarte multe de discutat si de ce nu, apoi ne-am plimba putin pentru a ii arată frumusețile României, sa aiba motive sa se reîntoarcă

  85. Mi-ar placea sa-i arat ca si sa fii un om simplui e frumos si sa ma insoteasca la o plimbare pe malul Herastraului, aratandu-i si lebedele din parc. Ar fi super 🙂

  86. Mi-ar placea sa-i arat ca si sa fii un om simplu e frumos si sa ma insoteasca pe malul Herastraului la o plimbare linistitoare, aratandu-i si delicatele lebede ori maiestuosii pauni din parc. Ar fi super 🙂

  87. Mie mi-ar placea sa il insotesc pe Robbie in culisele unui concert de-al lui, sa vad cum se pregateste inainte de concert dar si cum performeaza pe scena.

  88. Cu siguranta as merge cu Robbie W. la o masa (de preferat o cina) unde pe langa un fel de manacare delicios si un suc m-as lasa purtata de povestile lui de viata pana in zori …. Daca ar mai fi loc pentru inca un scaun – pt al meu sot- ar fi minunea completa pt ca sunt convinsa ca ai el ar avea cel putin 10 intrebari 🙂

  89. La mare, ca tot este sezon estival si astfel ar putea sa vada si el cat de frumoase sunt romancele

  90. La o plimbare cu barca pe Ostroavele Dunarii. De ce? Sa-i pot arata o parte din frumusetile naturale ale Romaniei.

  91. Clar, in Transilvania, pentru ca:” un mare vampir in viata e Robbie, blamat de intreaga tagma pentru cuvintele prea putin ascunse prin cantece”.

  92. Ştii cum se spune : “simplicity is the ultimate form of sophistication.” Aşa că l-aş duce pe Robbie pe o băncuță în centrul Craiovei (oraşul meu natal) pentru a simții bucuria unei vieți simple.

  93. Buna Andreea,
    Locul de intalnire ideal ar fi sediul bancii din Cluj, eu lucrez in banking. I-as oferi cel putin un produs de economisire (banuiesc ca de un credit nu ar fi interesat), asa as aduce un plus valoare target-ului meu trimestrial si el ar avea de castigat evident:)
    Multumesc,

  94. Ar fi dragut sa mergem la Castelul Bran pentru putina istorie si distractie sau la ceainaria Infinitea pentru a savura un ceai si a povesti vrute si nevrute.

  95. La un picnic, printre sălcii, la malul Dunării ! De ce? Este locul meu cu îngeri, ’cause we all know: we’re loving angels !

    O seară plăcută ! Și fericită !

    Cu stimă,

  96. Mi-ar plăcea să ies la întâlnirea cu Robbie Williams pe Hotelul Intercontinental sau pe Casa Poporului să vedem apusul soarelui si să vadă Bucureștiul! 🙂 🙂 Vacanță plăcută Andreea alături de Cabral! 🙂

  97. Buna Andreea.
    As merge cu Robbie intr-o excursie prin tara pentru a putea vedea peisajele , obiceiurile si traditiile romanesti , deasemenea pentru a gusta bucatele fiecarei zone .

  98. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la restaurantul Allhambra de pe Splaiul Unirii, pentru a-i putea arata frumusetea Bucurestiului si pentru a avea parte de putina relaxare si mancare foarte buna.

  99. Robbie W. “let me entertain you” cu o portie zdravana de sarmalute cu mamaliguta!!! You will like it, you will see

  100. L-as duce pe Robbie Williams la un restaurant cu specific romanesc si as comanda sarmalute cu smantana si mamaliguta, sa vada cat e de buna mancarea traditionala romaneasca!!!

  101. Intr-un loc in care sa cante doar pentru mine doua melodii.. Pe malul lacului Mogosoaia 🙂

  102. Bună, Andreea!
    Dacă l-aş invita pe Robbie Williams la o întâlnire, aş alege un club/pub de karaoke sau un parc de distracții, a.î. el să fie entertained, for a change.

  103. MI-AR PLACEA SA-L DUC LA CASTELUL PELES PENTRU CA, DUPA PAREREA MEA, ESTE CEL MAI FRUMOS CASTEL DIN TARA NOASTRA SI NU NUMAI! UN ADEVARAT SIMBOL AL ROMANIEI!

  104. La un restaurant traditional romanesc, ca sa-l incant cu delicatesele noastre 🙂

  105. Cred ca l-as duce pe Transalpina, cu siguranta ar fi impresionat de peisajele nemaipomenite.

  106. Buna….Cred ca l-as invita la o plimbare nocturna prin Bucuresti. Atunci mi se pare mie ca e orasul mai frumos…..dupa, evident o cina la un restaurant cu specific romanesc.

  107. Mi-ar plăcea să iesim la o plimbare în parc fiindcă îmi place să socializez cu oamenii și să cunosc chipuri noi. Dar bineînțeles, ar fi o onoare desăvârșită să îl cunosc și nici n-ar mai conta în ce fel de cadru ar fi, ci doar să am acest privilegiu.

  108. L-aș invita în Deltă. O plimbare pe Dunăre, urmată de o cină pescărească sunt sigură că l-ar cuceri și l-ar face să revină în România cu plăcere.:)

  109. Buna, Andreea!
    Daca ar fi sa am aceasta ocazie, cred ca l-as lua la o plimbare in parcul unde merg seara cu copiii mei si l-as prezenta si celorlate mamici din grup. 😉 Si inconjurat de atatea femei frumoase :P, ce onoare mai mare ar fi pentru el sa si munceasca putin si sa mai tina un miniconcert….hihihi. Vise!!!
    Merci de ocazie!

  110. Mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams ORIUNDE pentru ca este senzational! Bine, poate l-as duce si pe la mine prin Moldova, sa ii arat frumusetile patriei, dar in contextul dat, locul este foarte putin important. Multumesc!

  111. Buna Andreea,as vrea sa-l duc la Cascada Bigar, o cascada cu cele mai spectaculoase caderi de apa din lume! Sa asiste si el la ”Let me entertain you”al naturii din Romania!

  112. hmmm..el care le-a cam vazut pe toate si a dus o viata zbucimata, probabil ar aprecia si s-ar simti deosebit in Bucovina…l-as duce acolo,intr-un sat de munte sa-si incarce bateriile pentru viitoarele concerte:)

  113. La karaoke desigur, sa imi cante si sa ma incante cu melodii din repertoriul lui, dar si a alor artisti consacrati 🙂

  114. L_as lua la noi acasa…am o fetita de 10 ani si cred ca ar fi placut surprinsa sa_l cazam pe Robbie chiar si ptr o zi la noi…

  115. L-as lua intre-o excursie prin Romania.Ar fii o intalnire
    “putin” mai lunga.:))

  116. Pentru ca imi doresc foarte mult sa il aud cantand live intr-un loc plin de semnificatie, cred ca mi-ar placea sa il intalnesc pe Robbie Williams la terasa MNAC (cocotati pe Casa Poporului).

  117. L-as pune sa se machieze ca-n poza de prezentare a concertului si ne-am plimba agale pe Republicii, in centrul Brasovului. Pun pariu c-ar fi interesant. 😀

  118. intr-un parc linistit, la o terasa. nu mi-as dori sa-l impresionez cu frumusetile tarii noastre sau ale orasului, a vazut toata lumea, mi-as dori doar sa stau de vorba cu el, sa-i vad latura umana, dincolo de imaginea de artist pe care si-a creat-o.

  119. Mi-ar plăcea sa mergem intru-un studio sa înregistram ceva frumos , deoarece si mie imi place muzica mult , apoi ne-am plimba prin Cismigiu, am mânca o inghetata si ne-am simți bine

  120. La tara la bunici, un loc superb care se afla chiar in drumul Siretului !!! O calatorie cu masina timpului pentru el .

  121. Mie mi-ar placea la tara , in aer liber , intr – un loc linistit si cu multe lucruri de descoperit .

  122. Mi-ar placea sa-l duc undeva la munte, ca sa-i arat peisajele superbe din tara. 🙂

  123. Mi-ar placea sa ies cu el pe malul marii si sa cantam impreuna pana la rasaritul soarelui. De ce? Pentru ca pur si simplu il ador !

  124. Pe Robbie Williams as vrea sa il scot in Centrul Vechi la o plimbare noaptea sa vada cata animatie si ce oras plin de viata suntem.

  125. Atata timp cat el e cu mine locul nu mai conteaza 🙂 cuvintele sunt de prisos iar activitatile la fel. sa il pun sa imi cante …nu cred :s s-o fi saturat si el dar cu siguranta as dori sa aflu ce e in spatele faimoaselor hit-uri

  126. Locul de intalnire mi-as dori sa fie Ateneul Roman, unde Robbie Williams sa tina un concert doar pentru mine!

  127. Mi-ar placea sa ies la o intanlire cu Robbie Williams pe acoperisul Teatrului National din Bucuresti TNB, sa stam sa admiram panorama si sa vorbim cate in lume si in stele, despre el si despre mine, despre arta in general, despre conditia actorului in Romania, despre artisti si despre viata!

  128. As merge cu el la Gradina Botanica din Bucuresti, pentru ca este o ruptura de oras chiar in mijlocul lui, pe langa aceasta este si foarte intim, ne punandu-ne in ochii publicului (nu ma refer la o intalnire romantica, dar intimitatea este o nevoie ). O cunosc foarte bine si as putea sa ii arat locurile mele preferate pe care cred ca le-ar aprecia, si de ce nu as pregatii un picnic.:)

  129. Mie mi-ar placea sa ies cu Robbie Williams la o bere la mine in cartier deoarece stiu si sunt convins ca i-ar placea si lui sa vada care este starea natiunii, cum sunt romanii cu adevarat, ce avem in comun cu englezii si cat de mult ne place muzica cantata atat de el cat si de englezi in general!

  130. As merge cu el pe acoperisul de la Sky Tower si l-as ruga sa imi cante Angels in timp ce eu ma pierd printre stele…

  131. Daca s-ar putea, as iesi cu Robbie Williams prin turul Romaniei , sa ii arat lucruri nemaivazute de el , sunt sigura de asta

  132. Tot din pasiune pentru muzica lui, as iesi cu Robbie la concertul sau din Bucuresti de saptamana viitoare. Si biiiine, nu sunt egoista sa il tin doar pentru mine, as lasa si ceilalti oameni sa participe la concert. Dar as sa fiu in primul rand, sa il aud cantand de aproape si sa simt emotia pieselor lui impreuna cu miile de fani care vor participa la show. Pana atunci…repet piesele cu volumul la maxim in masina! Tot sper ca voi merge, chit ca ma voi agata de gardurile din Piata Constitutiei!

  133. As vrea sa ies cu Robbie la o întâlnire cu șalupa prin Delta Dunării pt ca nu cred ca a mai văzut pe nicăieri frumusețile pe care le avem noi in Delta 🙂

  134. O intalnire in parcul Stirbey-Buftea: intim, romantic, linistit, curat, unde ar putea sa fredoneze cateva din hiturile mele preferate.

  135. La 4000 m inaltime pt. ca imi doresc mult sa fac un salt cu parasuta, dar in acelasi timp sa-l ascult si pe Robbie Williams. 🙂

  136. In centru in Brasov si pentru ca este unul din cele mai frumoase locruri in Romania.

  137. O intalnire cu Robbie…probabil la o terasa in Centrul Vechi, sa povestim de-ale noastre 🙂 !

  138. Locul in care as vrea sa se desfasoare intalnirea de vis cu Robbie Williams nu este un loc,ci reprezinta tot teritoriul Romaniei. Sibiul, Brasovul sau Bucurestiul sunt destinatii minunate, insa nu pot surprinde in totalitate maretia tarii noastre. Fie ca este o plimbare cu sania trasa de cai sau un tur cu mocanita, peisajul Romaniei este aliatul perfect in constituirea intalnirii perfecte, demna de un star international!

  139. Eu sunt foarte practica si tin cu casa, asa ca l-as duce la banca sa imi plateasca datoriile! 🙂 Oricum, pentru el nu se simte! 😛

  140. Eu as vrea ies la o cafea pentru ca vreau sa știu ce emoții ii starneste lui melodia “feel” atunci cand o cânta:) mie personal imi place la Nebunie acest cântec!

  141. Pe via ferrata din Rasnov ca sa ii arat ce frumos e la noi in tara 🙂

  142. Eu l-as scoate pe Robbie la o inghetata super! Pe caldura asta, cu siguranta avem nevoie de ceva sa ne racorim. he he he

  143. Mi-ar plăcea să ies cu Robbie pe acoperișul Casei Poporului. Cred ca ar fi o locație inedită pentru amândoi și…priveliștea ar fi una spectaculoasă. Probabil că această ieșire i-ar stimula creativitatea și va compune o nouă piesă, despre fetele din România :-)!

  144. As visa la o intalnire in timpul careia sa putem vorbi despre muzica si alte pasiuni ale fiecaruia, nu neaparat o intalnire romantica. Deci as alege un parc sau poate o padure, poate in zona Cernica si asa am putea vizita si manastirea cu a ei curte minunata. iar daca tot am ajuns in zona, poate dam o fuga si pe la Extreme Park pentru un traseu, un joc de paintball sau un picnic.

  145. Aş lua o pătură şi ceva de mâncare (de preferat o slăninuţă, un pic de brânză, ceapă, roşii – oare e la regim?! – o ţuiculiţă) şi l-aş scoate la iarbă verde; să fie şi-un fir de apă şi loc să jucăm un fotbal :). E fain spre Sfântu Gheorghe, e fain pe Transfăgărăşan, e fain la munte, pt că aici stau.

  146. ce m-as mai distra prin Maramures cu Robbie. L-as duce sa-i arat cum stiu romanii sa traisca si sa se distreze cu horinca si muzica din cetera, dar si cum stiu sa moara la fel de vesel..(cimitirul vesel din Sapanta)

  147. L-as scoate la o cafea ca sa imi povesteasca cum a ajuns sa devina un star.Mi-ar placea sa cunosc povestea din spatele succesului lui.

  148. Mi-ar place tare mult să ies cu Robbie la o poveste la țară, unde locuiesc eu acum, prin grădină, prin pădurile din împrejurimi pentru ai reda (lui) puțină normalitate si aer curat în viața-i agitată.

  149. Mi-ar place tare mult să ies cu Robbie la o poveste la țară, unde locuiesc eu acum, prin grădină, prin pădurile din împrejurimi pentru ai reda ( lui ) puțină normalitate si aer curat în viața-i agitată.

  150. L-as duce in Centrul Vechi al Bucurestiului,sa vada cat de bine se distreaza lumea acolo.

  151. La mine in curte. E intim, e frumos, e acasa, si apoi in celelalte locuri se poate duce oricand daca doreste….(avem pisica…catel… sot si copii.. ce poate sa isi doreasca mai mult?)

  152. Departe de lumina reflectoarelor sa se poată bucura de o gura de cafea linistit

  153. I would like to go to the moon and back with Robbie Williams!!! After a long and sleepless night to ask how many stars we give for the moon…
    Mi-ar placea sa merg pana pe Luna si inapoi cu Robbie Williams!!! Dupa o lunga si nedormita noapte sa ne intrebam cate stele putem da Lunii..

    1. Buna Andreea! Scuze de deranj! Observ acum cum ca unora inca nu ne-ai dat numar de ordine in concurs!Merci anticipat de intelegere! O DUMINICA MINUNATA IN CONTINUARE!

    2. Buna!
      Inca nu am terminat de numerotat comentariile valide (adica cele care s-au incadrat in timp si care au raspuns celor doua intrebari de concurs: Unde, de ce?)
      Procedeul este de durata, ramai prin zona.
      Multumesc, duminica frumoasa si tie!

    3. Acum scuze ca indraznesc, dar nu toate comentariile pe care le-ai numerotat sunt valide. In incercarea de a-mi gasi comentariul, am zarit cateva comentarii (cel putin cinci) care nu raspund la intrebarea ”de ce?” si care totusi au fost numerotate. Stiu ca sunt foarte multe comentarii, insa nu ar fi corect sa castige o persoana care nu a respectat regulile.

      EXEMPLU:
      Beatrice Ioana
      10.07.2015 at 23:43
      Sa ne plimbam seara pe malul Herastraului!

      Reply
      Andreea
      13.07.2015 at 09:53
      144.

    4. Helen, nu-i nicio suparare, dar exemplul dat de tine nu este elocvent.
      Unde: in Herastrau;
      De ce: sa ne plimbam.

      Crede-ma, nu-mi propun sa nedreptatesc pe nimeni, concursul este cat se poate de transparent.
      Iar cu picatura de internet pe care o gasesc cu greu (nu sunt in Romania, asa cum spuneam si in articol)… am citit si am filtrat toate comentariile sosite in timp.
      Multumesc si bafta!

  154. Mi-ar placea sa-l intalnesc pe Robbie si sa-l plimb prin toate locurile frumoase si dragi mie, de-acasa, de-aici, din Bucuresti (o cafea in Parcul Carol, sa contemplam viatza de pe o bancuta la Ateneul Roman, sa biciclim pe strazile orasului, sa bem un suc si sa ne povestim vietzile, sa luam orasul la pas). De ce? Pai sunt sigura ca cel putin 1 zi i-ar placea sa petreaca timpul ca un om simplu alaturi de un om la fel de simplu.

  155. Pe Transfagarasanul nostru…sigur i-ar placea 🙂 vreau la conceeeeeert <3

  156. Mi-ar place sa merg cu Robbie Williams prin oras, ca sa-i arat Centru Vechi si Unirii.

  157. OK, stimata Andreea…am inteles! Merci mult pentru lamuriri! Spor in toate! Astept cuminte norocul! O zi de luni superba si o saptamana minun ata! Cu stima!

  158. L-as invita in Parcul Carol, la o plimbare cu bicicleta , sa cantam pedaland , sa facem miscare .

  159. Mi-ar placea sa il duc in Vama Veche pentru ca sunt sigura ca s-ar distra maxim!

  160. Am merge la o plimbare cu barca pe Dunare si ne-am opri la o cina cu peste, placinta dobrogeana si Murfatlar. Stiu ca ii place pestele, iar frumusetea romaneasca ar fi sigur apreciata.

Leave a Reply to Roxana

Your email address will not be published.