Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei, dincolo de tiparele cu printi si printese.

Zilele acestea de doliu national m-au facut sa descopar mai multe despre familia regala si, in principal, despre Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei, trecuta in nefiinta luni, 1 August 2016.

Nascuta la Paris, ca Principesa de Bourbon-Parma, Regina Ana a avut o viata departe de orice stereotipuri cu printi si printese.

32_37

Dincolo de exilul de aproape 5 decenii, la care a fost supusa alaturi de Majestatea Sa Regele Mihai, alte cateva randuri din biografia Reginei sunt suficiente pentru a te convinge de originalitatea celei din urma regine a Romaniei.

Trecand succint in revista doar cateva file din viata Reginei Ana a Romaniei, Majestatea Sa:

  • a urmat cursuri de scrima, echitatie, ciclism, gimnastica si inot;
  • a lucrat la magazinul universal Macy’s (S.U.A.), pentru a-si completa veniturile;
  • s-a inrolat in razboiul antinazist si a mers pe frontul african, apoi european si german, in cadrul Armatei Franceze. De altfel, Regele Mihai s-a indragostit de dansa inainte de a o cunoaste personal, urmarind in sala de cinema a Palatului Regal din Romania un reportaj de razboi din Maroc, in care Principesa Ana de Bourbon-Parma aparea ca infirmiera pe front;

579f5693682ccf19f8f2da90

960x0_1

  • a fost pasionata de vanatoare si a participat la diverse vanatori regale, obtinand trofee personale remarcabile;
  • a fost un pictor talentat (in apartamentul regal al Palatului Elisabeta sunt expuse doua din lucrarile sale).
  • a iubit foarte tare cainii si a detinut mai multe astfel de animale de companie (ceea ce pentru mine puncteaza mult);

IMG_1696

  • a lucrat ca fermier;
  • a fost indragostita de masini, nu de putine ori ajutandu-si sotul in procesele sale de reparare si restaurare auto, dar si participand la competitii, raliuri si expeditii automobilistice;

regele-mihai-si-regina-ana_61001200

Image-scanned-1_16_2012-at-11_40-AM-resized

  • a lucrat ca tamplar, in timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu mobila. Ba chiar a vandut la targ o parte dintre piesele de lemn executate de dansa si a construit pentru Majestatea Sa o magazie din lemn;
  • a scris impreuna cu Regele o piesa de teatru (”The Choice”, in anul 1960), despre lupta dintre sistemele capitalist si comunist si rolul credintei in salvarea omului.

Cat despre cele femeiesti, pentru a pastra directia acestui blog, indiferenta Reginei Ana la adresa modei a fost mostenita de la mama sa. Aceasta din urma obisnuia sa spuna “Eu nu ma imbrac, eu ma acopar”.

Mai mult decat atat, Majestatea Sa Regina Ana marturisea ca detesta pantofii cu toc si rochiile de gala.

Si, totusi, Regina Ana a Romaniei a fost dintotdeauna o prezenta extrem de rafinata. Asta fiindca stilul nu se cumpara, ci se contine.

G2-regele-mihai-regina-maria-principesa-margareta-copil

Printre atatea pasiuni preponderent masculine, nu este de mirare faptul ca o alta legenda urbana povesteste ca parul Reginei Ana si-a pastrat culoarea in mod natural, fara sa albeasca vreodata. Carevasazica, mai putine griji si din punct de vedere cosmetic.

Regina-Ana

Odihneasca-se in pace!

*Datele prezentate mai sus sunt o adaptare a informatiilor furnizate ieri de insasi Casa Regala a Romaniei.

Sursa foto: Google.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei, dincolo de tiparele cu printi si printese."
  1. Mereu ma intreb, ce s-ar fi intamplat si cum ar fi aratat tara noastra astazi, daca ramaneam la monarhie.
    Una peste alta, recunosc, subiectul nu m-a interesat foarte tare, stirile prezentate la tv in ultimele zile, in stil tabloid, cat si informatiile de pe net, cu titlu cat mai mare si mai pompos, au fost de vina pentru dezinteresul meu.
    Dar am citit la tine, o postare de bun simt.
    Multumesc.

    1. Imi amintesc vorbele bunicilor mei de acum vreo 25 de ani, atunci cand Regele a calcat pe pamant romanesc dupa 50 de ani.
      Daca ii intrebi pe ei, monarhia era o varianta mai buna.
      Din pacate strabunicii mei au suferit mult atunci cand au venit comunistii.
      In alta ordine de idei, daca si povestile de la curtea regala au ajuns subiect de cancan… 🙁
      Ma bucur ca articolul si informatia au ajuns in felul acesta la tine, viata Reginei Ana a fost intr-adevar spectaculoasa.
      La fel si realizarile Majestatii Sale.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.