Nu se obisnuieste sa mananci desert inainte de masa, nu se obisnuieste sa te plimbi pe strada descult, nu se obisnuieste sa tutuiesti o persoana mai in varsta si nici nu-i grozav sa te scarpini in nas.
Dar cu toate astea, se poate. Si nu moare nimeni din asta.
Romanul e conservator prin nascare. Pentru ca asa a fost indoctrinat, fiindca e riscant sa te ridici din multime, pentru ca e prudent sa mergi cu valul.
Dar nu stiu cum se face ca valul nostru, asta carpato-danubiano-pontic, nu-i deloc aliniat cu celelalte. Celelalte valuri, zic. Mai occidentale.
Si atunci, la noi e rusine sa faci un copil inainte sa te casatoresti, e jignitor sa faci contract prenuptial cu partenerul si e horror sa mergi la psiholog.
Fix despre cea din urma oroare a societatii – mersul la psiholog – m-am gasit sa vorbesc eu azi.
Pentru ca cunosc tot mai multa lume care face lucrul asta si in Romania.
Cu toate ca informatiile legate de subiect se limiteaza adesea la celebra imagine din filmele americane. Aceea cu pacientul tolanit pe canapeaua din biroului psihologului.
[Sursa] foto.
Si chiar daca nu pot sa-ti vorbesc din experienta personala – inca – tin sa-ti spun ca am intalnit tot mai multa lume multumita de rezultatele terapiei, lume cu moralul ridicat, lume care recomanda cu caldura practica asta.
Dar o face doar in cercuri restranse, fiindca ascunde cu o incapatanare maxima sa recunoasca adevarul in public.
Pe scurt, e vorba de o comunitate speriata pana in maduva oaselor sa nu fie judecata prea aspru.
Si pentru ce?
Pentru faptul ca incearca pe tot mai multe cai posibile sa gaseasca raspunsul problemelor inerente de tot felul. Sau al stresului, cel de toate zilele.
Eu n-am fost inca la psiholog, asa cum iti spuneam si mai sus, dar recunosc ca sunt tentata s-o fac.
Poate doar ca sa discut cu un fin observator, care sa-mi faca profilul, poate ca sa cer un sfat sau poate doar din curiozitate.
Cert e ca as face-o. Si nu stiu de ce as avea datoria morala sa fac din asta un secret.
Sau de ce ai avea-o tu? Sau tu?
Nu trebuie sa fii nebun ca sa mergi la psiholog. Trebuie doar sa constientizezi anumite situatii. Mai grele.
Situatii in care oricat si-ar dorii, prietenii si familia nu stiu cum sa te ajute. Sau poate nu sunt in stare sa te asculte pana la capat, ca-s implicati emotional si, in fond, le au si ei pe ale lor.
Si atunci ar fi cazul sa treci peste mentalitatea aia invechita conform careia “nu ti se poate intampla fix tie” si sa actionezi.
In fond, risti doar 2-3 ore din timpul tau si cateva zeci de lei.
P.S.: Apropo, specialistului in boli mintale ii zice psihiatru. Dar nici acolo nu-i coada.
Nu ca n-avem avea cu totii o doza de nebunie…
Buna Andreea sunt o fata tanara de 24 de ani care din pacate ma confrunt cu infertilitatea … stii care este cel mai des lucru pe care il aud in jurul meu “sa nu ma mai stresez ” . Dar eu sufăr , si sufăr rau de tot înăuntru meu si m-am gândit de foarte multe ori sa ma duc la terapie . Pentru ca am momente cand simt nevoia sa ma asculte cineva mai aparte , si cel mai mult simt nevoia de alt răspuns … foarte bun subiectul tau !!! Chiar o sa ma gândesc mai serios sa vad la ce cabinet ma duc !
Imi permit sa-ti fac o sugestie….mergi la psiholog si incearca sa faci yoga. Psihologul nu-ti va da sfaturi de cum sa faci copiii dar iti va gasi calea, yoga te va ajuta sa nu mai fi stresat. Din pacate in zilele pe care le traim stresul are proportia cea mai mare in cauza infertilitatii. Nu mai cauta vinovati in jurul tau sau motive…..copiii vin cand or sa vina. Matusa mea dupa ani de tratamente de infertiliatate a infiat un copil si a renuntat la gandul ca ar mai putea avea copilasi iar dupa 5 ani dupa infiere s-a intaplat sa ramana gravida. Pur si simplu! Iar eu o mamica care a dat nastere unui copilas la 39 de ani…..e asa frumos!
Nici eu nu am ajuns la psiholog inca .. dar cunosc persoane au beneficiat de ajutor psihologic . Oricum , ma gandesc serios sa ma duc si eu in vizita la un asemenea doctor , deoarece simt nevoia sa ma descarc si sa fac o analiza a starii si a pozitiei in viata mea si cei care imi sunt alaturi nu ma pot ajuta , asa cum ai spus si tu , deoarece sunt implicati emotional , dar mai ales ca le au pe ale lor . Noi insine , ne bagam in cap ideile acestea preconcepute si ne impiedicam de a vedea calea mai buna.
Felicitari pentru articol si pentru lucrurile punctate in el!!!:*
Sunt off topic,dar trebuie sa va urez La multi ani inainte impreuna! ca au trecut 2 ani de la nunta voastra…si de la a noastra,ca ne-am casatorit in aceeasi zi…va pup cu drag!
Eu am fost la psihiatru acum vreo 3 ani, intr-un moment in care nu stiam cum sa-mi revin… Nu-mi era rusine sa spun ca merg sa cer ajutor unui specialist insa poate nu am avut eu noroc si nu a dat roade din pacate. Mi se spunea ca raspunsul e in mine si uite ca nici azi nu am raspunsul si depresia ramane latenta si se agraveaza foarte usor…
Recomand tuturor celor care pot sa apeleze la “ascultatori autorizati si instruiti” si le doresc sa ii si ajute pentru a regasi pofta de viata
Multumesc, Andreea pentru ca te-ai gandit sa abordezi asa un subiect considerat tabu inca de multi!
Psihologa la care merg eu spune ca oamenii bolnavi merg la psihiatru, iar cei sanatosi la psiholog.
Psiholoaga la care te duci tu si afirma asa ceva este orice numai psiholoaga nu.
Eu merg la psiholog de cateva luni bune si pot sa spun ca sunt foarte incantata de terapie. A dat roade pana acum si mi-a rezolvat o gramada de probleme (inca nu toate).
Si da, si eu ma feresc sa spun ca merg la psiholog pentru ca am observat reactii negative din partea unor persoane. Am fost privita cu suspiciune, am fost catalogata precum nebuna sau am fost intrebata ce boala am. De aceea, prefer sa ma abtin. Perceptia generala este inca una foarte proasta, chiar si printre oamenii cu un nivel de cultura ridicat. Poate mai evoluam si prin aceste semnale transmise pe net de catre voi 🙂
Foarte interesant subiectul.
Poate cineva ne sugereaza si un doctor bun…adica sa vad si un rezultat in urma vizitelor. Eu personal nu am reusit sa gasesc in cercul meu de prieteni vreo recomandare si chiar sunt interesata sa aflu cateva nume de doctori buni si testati fireste.
Multumesc.
Felicitari Andreea pentru idee.
Mama mea a fost.Si spune tuturor.A fost din cauza problemelor cu stomacul…Si asa a descoperit ca au toate legatura.
Eu am fost la psiholog in liceu, prin clasa a 11-a si a 12-a. Initial m-am dus pentru niste testari psihologice tipice (personalitate etc.) apoi m-am dus in continuare de placere (+ ca era gratuit). Rezultatul a fost incredibil.
Adevărat, nu se obişnuieşte să te plimbi pe stradă desculţ. Din păcate. Însă la mine este o obişnuinţă, învăţată încă de la 3 ani. Iar acum, la 53 am aceeaşi obişnuinţă; plăcerea de a merge desculţ – oriunde şi oricând vreau să mă simt bine, liber şi fericit.
Încălţămintea n-a făcut parte niciodată din sfera mea de interese… 😀