O clipa gresita de “inspiratie”… o viata in negare

cum-sa-ai-un-copil-supradotat-6-surse-alimentare-care-contribuie-la-dezvoltarea-creierului-bebelusului_size14In ultima vreme toata lumea ma intreaba cand facem un copil.

Am ajuns sa aud intrebarea asta intr-un ritm aproape obsesiv, in conditiile in care nu ma simt chiar ultima fata batrana de pe planeta Pamant.

Recunosc, cand vine momentul… zambesc larg si ma eschivez cat pot de la raspunsuri redundante.

Nu-mi pica taman bine la ficat sa tot dau explicatii, cu toate ca nici n-am ajuns la vreun comportament din acela compulsivo-maniac.

Asa ca prescriptia de Xanax mai poate astepta.

botezParadoxal sau nu, daca tot vine atat de des vorba despre copii, am inceput sa-mi pun fel de fel de intrebari legate de prenumele preferate de botez.

Un capitol in care cu greu ma las influentata si in care ma ghidez dupa principii dintre cele mai clare.

Primul, si poate cel mai important dintre toate, sunt precisa – vorba marmotei care inveleste ciocolata – sa pun piciorul in prag in ideea ca odrasla mea sa poarte un singur prenume in certificat.

De fapt, ca sa-ti spun drept… nici nu-mi explic de unde si pana unde vine moda asta cu alaturarea titulaturilor in buletin.

C-or fi reminiscente comuniste – pe genul un prenume de la nasi, altul de la parinti – c-o fi vreo practica pe val ghidata de prea multa inspiratie parentala, dorinta de a sarbatori copilul mai des sau dupa principiul un nume de sfant si altul de muritor de rand… nu stiu sa va spun.

gemeni-funnyCert e ca toata povestea imi miroase a pretext de personalitate multipla.

Si de greseli de redactare a documentelor in numar vadit crescut.

Iar argumentul suprem pentru renegarea curentului… ramane tot puterea exemplului.

Ea mi-a demonstat ca orice crestin botezat sub doua sau mai multe pseudonime se jeneaza de cel putin unul dintre ele, pe care il si ascunde – de altfel – cat poate de mult.

Andreea Ibacka copilAsa se face ca pana si ‘ai mai apropiati dintre prieteni ajung sa se minuneze si sa ia in bascalie buletinul subsemnatului chiar si dupa ani si ani de prietenie si, implicit, convietuire in negare.

Desigur, imi asum faptul ca fenomenul este intr-atat de intensiv raspandit, incat sunt sanse mari ca nici macar tu sa nu vrei sa recunosti statisticile.

Insa de n-ar fi asa, te astept cu exemple sau contra-exemple pentru axioma mea. Sa facem haz de necaz si sa ne mai destindem si noi o lecuta. 🙂

P.S.: Cat despre articolul de astazi al colegului de apartament, parol ca-i coincidenta pura, nu ne-am vorbit.

Asta apropo de dilemele lui legate de numele de dupa casnicie versus prezenta discutie despre botez.

Suport foto: Google.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
28 comentarii despre "O clipa gresita de “inspiratie”… o viata in negare"
  1. Total de acord …. In buletin sunt Raluca Elena si toata viata am urat “Elena”.Ce rezulta de aici ? Cei doi baieti ai mei au un singur prenume , pe principiul unu’ si bun !!!

    1. Eu am unul singur si am trecut de la agonie la extaz. In copilarie ma enerva ca aveam un prenume mult prea raspandit dupa gustul meu, plus ca dintr-un soi de adulatie fata de matusa mea, imi doream sa ma fi chemat Adela.
      Acum m-am impacat cu ideea, ba chiar nu mai regasesc multe Andrele in colectivul meu. Asa ca pot spune ca imi place si ma regasesc in prenumele din buletin. Singurul, de altfel.

  2. Dar lumea,prietenii care tot intreaba insistent…..oare nu se poate sa-si vada de treburile lor????

    1. Resimt un soi de vibratii negative la tine pe subiectul asta? 🙂
      Presimt ca nici tu nu esti taman fericita cu prenumele din dreapta/ stanga lui Carmen.

  3. Mie mi-au placut dintotdeauna ambele prenume (al doilea este cel din adresa de e-mail). Si eu m-am gandit de multe ori la acelasi lucru. De ce sa-i pun copilului 2 prenume daca eu m-am folosit doar de unul. Ii pun unul si bun. Doar ca am auzit de curand o alta motivatie care m-a pus pe ganduri : daca nu-i place unul, sa aiba de unde alege. 🙂

    1. Face oarecare sens. Dar daca ne-am lua dupa rationamentul asta mai bine punem in certificat mai mult de doua, sa creasca procentual sansele.
      Pe modelul adaugarii intregii liste de codurile CAEN la infiintarea societatii comerciale, macar sa stim o treaba. 🙂

    2. Pai cei care mi-au spus asta ii pusesera copilului 3 prenume :D. In liceu am cunoscut un baiat cu 3 prenume, iar numele era tot un prenume de baiat. 😀

  4. Pana acum cativa ani, asa ziceam si eu: copiii mei vor avea un singur prenume, insa acum mi-am schimbat parerea, nu stiu exact de ce: poate pentru ca daca o sa am fata imi doresc mult sa ii pun numele mamei, care este unul (prea) comun, habar nu am, dar mai am timp sa ma gandesc, mai ales ca cel mic se lasa asteptat:) Apropo de asta, nici eu nu mai suport toate intrebarile de genul “voi un bebe, nimic?” De ce or avea unii atatea curiozitati, nu inteleg…e o chestie atat de intima si personala incat mi se pare de bun-simt sa te abtii de la acest gen de intrebari. Am zis:)

  5. Eu am doua prenume Andreea, respectiv Florina. Cand eram mica toata lumea, familia, prietenii, cunoscutii imi spuneau Andreea, cand am ajuns in clasa I si doamna invatatoare m-a intrebat cum imi spun parintii acasa, Andreea sau Florina eu am raspuns simplu si repede “Florina”, imi doream sa mi se foloseasca si celalalt nume… iar colegii mi-au spus Florina, dar pe la sfarsitul clasei a 7a doream ca si colegii sa imi spuna “Andreea”, bineinteles ca multi au continuat cu Florina, pana cand m-am decis sa nu mai raspund la acest anume, in cele din urma multi din colegi au ajuns sa imi spuna Andreea. Ma mai intalnesc uneori cu fosti colegi din generala, iar unii dintre ei imi spun “Florina” si mi se pare atat de ciudat, imi ia cateva secunde sa imi dau seama ca se refera la mine.
    Acum prefer primul prenume, mi se potriveste, asa cred eu; cat despre al doilea il trec doar cand e vorba de acte.

    Unii parinti pun doua prenume, in special, primului copil, pentru ca nu stiu daca le va mai aduce unul barza.
    Cand va veni momentul in care voi avea copii cred ca le voi pune un singur prenume, unul si bun.

  6. In buletin Gabriela Mioara.Mioara foarte foarte ascuns ,este oricum al 2 lea nume . Dar, din pacate eu am facut la fel cu fetita mea Viliana Catalina – primul asa am vrut noi , al doilea pentru nasa. Nu ne invatam minte !

  7. Si ce se intampla daca ai doar un prenume si nici acela nu iti place??? Si toata lumea care ma cunoaste imi spune altfel, pentru ca asa mi-au spus de cand eram mica?? :))
    😉

  8. ai dreptate, in privinta prenumelor …multe, si ma recunosc vinovata: fiica mea cea mica are trei! dar asta s-a intamplat pentru ca a venit pe lume, cu totul neasteptat, fata, cand toata lumea, inclusiv eu, asteptam un baiat.
    chiar acum, dupa 25 de ani de la nasterea ei, toti o striga cu…prescurtarea unuia dintre prenume, sau cu porecla.
    noroc ca-s prenume scurte, cunoscute…pana acum nu a avut probleme cu scrierea lor gresita pe vreun act. dar…inca nu-i tarziu sa se intample asta:p

  9. Buna Andreea. La fel ca si tine, sunt si eu asaltata cu inrebari referitoare la venirea pe lume a unui copil, sau mai multi. Nimeni nu se gandeste ca nu vrei, ca nu poti, care sunt motivele care fac sa intarzie aparitia unui copil.
    Acum vreun an am facut chiar o criza de nervi pe tema asta cand cineva nu a stiut unde sa opreasca discutia. Si de atunci evit pe cat posibil astfel de tema sau ma ajuta sotul si vorbeste el. Cat despre nume ma gandesc si ma tot razgandesc. Pana in momentul respectiv voi sti ce sa fac.
    Sa ai o zi buna.

  10. Buna Andreea!
    Sunt singura dintre 3 surori care are un singur prenume si cand eram mica m-am simtit tare nedreptatita – nu imi placea prenumele, nu imi placeau nici prescurtarile (le gaseam mult prea comune, ca de altfel si prenumele) si nici faptul ca nu aveam alta optiune (avantaj surorile cu 2 prenume fiecare+ diverse nume de alint). La la 18 ani am inceput sa ma obisnuiesc cu numele meu prescurtat si sa imi placa din ce in ce mai mult iar e cativa ani, de cand activez prin strainatate, il intalnesc din ce in ce mai rar si mi se pare din ce in ce mai deosebit. Singura problema acum este scrierea lui, caci in functie de originea interlocutorului mai capat cate un dublu”l” sau un “e” la final in loc de “a” :).
    Urmasii probabil vor avea 1 singur prenume(maxim 2 daca consortul insista cu vre-o ciudatenie si alegerea lui nu se potriveste cu dorinta purtatoarei de burta insarcinata :D)
    Stau si ma gandesc cum ar fi fost sa fie peste tot legea din Belgia, unde fiecare persoana are 4 prenume (din punct de vedere legal sunt obligatorii)

    1. Da, asa se pare. Am niste prieteni originari care si-au botezat fetita acum 2 ani- 4 prenume.
      Anul acesta le nasesc baietelul – sper sa pot retine toate cele 4 prenume cand m-oi afla in fata altarului 🙂
      Si referitor la articolul sotului tau, in Belgia doamnele nu preiau numele sotului cand se marita si chiar daca o fac, in acte/documente oficiale vor aparea tot cu numele de dinaintea casatoriei.

  11. Fetita mea este nascuta la sfarsitul lui noiembrie , asa ca, pe langa Amalia, i-am spus si Maria pentru a se distra de ziua ei si vara…

  12. Andreea, din pacate gura lumii nu o astupa nimeni niciodata, iar ierarhia intrebarilor ar fi descrisa in cateva cuvinte cam asa:se intalnesc doi oameni, se indragostesc, hotarasc sa isi cladeasca un viitor impreuna si de aici apar intrebarile “dar voi cand va casatoriti?”, “v-atzi casatorit? Si???? Un bebe???”, ” pe cand un bebe?”… Intrebari obsesive care de cele mai multe ori te pun intr-o ipostaza neplacuta. Aici intervine lipsa de educatie nativa:acest subiect este pe cat de placut pe atat de delicat si tine strict de intimitatea de cuplu. Pot fi probleme medicale care in veci nu vor fi intelese de cei din jur si care din potriva pot isca alte conentarii rautacioase…dar asta este o alta problema. Daca faci -in sfarsit un copil- va urma un alt sir de intrebari-“si? Pe cand un fratior sau o surioara?”, “cum nu mai faceti unu’?”,”hai acum ca atzi facut unul al doilea deja trebuie sa fie pe drum!”…si tot asa la nesfarsit.
    Asadar, draga mea Andreea, voi sunteti singurii care decid in detaliu asupra viitorului lor in 2-3-4-etc membrii, iar oamenii care nu vor conteni niciodata sa fie peste masura de curiosi nu vor inceta niciodata in a cauta raspunsuri la intrebarile lor.

    Te pup cu drag!

    Gabriela Badea

  13. Buna Andreea , eu am un singur prenume si marturisesc ca pana sa am copii mi s-a parut suficient insa cand l-am nascut pe baietelul meu cel mare nu ne-am putut pune de acord asupra numelui,asa incat s-a pricopsit cu 2 prenume (unul de la mama, altul de la tata), pana sa intre la scoala l-am strigat Tudor. Cand a intrat la scoala a mai avut un coleg pe nume Tudor ( care avea un singur prenume) si bineinteles a inceput sa fie strigat pe cel de-al doilea prenume, Matei.
    Aceeasi situatie a patit-o si nepotelul meu care a plecat la studii in strainatate si pe care-l chema Mircea Alexandru si o data ajuns acolo (Cipru) a constatat ca nimeni nu-i poate pronunta prenumele Mircea si acum raspunde la prenumele Alexandros (putin adaptat).

  14. Asta ca sa luati in calcul si varianta celor 2 sau mai multe prenume, cele care urmeaza sa aiba copii intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.