Tendințele primăverii 2017: cum se poartă o cămașă clasică.

CĂMAȘA… această piesă vestimentară de inspirație masculină ce pare să se reinventeze de la sezon la sezon. Confortabilă și cool, cu abordări dintre cele mai creative, aceasta descrie de minune un stil casual chic. Descheiată, înnodată în talie, bluzată, decoltată, lungă, cu mânecile mai mult sau mai puțin suflecate… cămașa nu contenește să mă surprindă. Cât despre…

MET Gala 2017, Best Dressed.

Știi deja ce înseamnă MET Gala din punct de vedere caritate și, bineînțeles, modă. Tema de anul acesta: “Rei Kawakubo/Comme des Garçons”. Cu alte cuvinte, voi trece direct la fapte, mai degrabă povestim pe imagini. GIGI HADID, rochie Tommy Hilfiger Tommy Girl strikes again! Și dacă asimetrii, transparențe și volumetrii am mai văzut pe covorul roșu,…

Adaugă culoare gustului

N-am apucat să-ți povestesc până acum despre treaba aceasta… m-am întors la școală. Îmi doream de multă vreme să iau cursuri de design interior, așa că într-un final mi-am luat inima în dinți. Nu de ieri – de azi, ci de anul trecut. De atunci mă tot documentez pe subiect, nerăbdătoare să demarez primele renovări…

Atunci când părul tău dansează cu fiecare pas, știi sigur că ai a Good Hair Day.

Cotrobăiam zilele trecute după o serie de referințe legate de istoria cosmeticii. Gândul mi-a zburat inopinat la Regina Cleopatra, o deschizătoare de drumuri într-ale feminității. Trebuie să-și fi bătut ceva capul femeia aceasta până să dibuiască tainele frumuseții! Norocul e că a răzbit și ne-a lăsat moștenire obiceiuri antice lăudabile. Vorba aceea, în zilele noastre,…

Laptop sau tabletă?

La invitația Lenovo România, m-am lăsat surprinsă de YOGA Book, primul TABTOP din România. Un device spectaculos, cu 4 moduri de funcționare (creație, navigare, vizionare, tastare), care m-a lăsat cu gura căscată. Nu-ți spun decât atât: Al său Electronic Pen digitalizează în timp real orice notițe pe care le-ai lua tu cu pixul pe hârtie. Tastatura (Halo)…

Mic dejun legată la ochi…

Zilele trecute am primit provocarea de a degusta în orb un sortiment de biscuiți digestivi. Spune-mi ”inconștientă”, dar primul imbold a fost să accept. Așa că m-am bazat pe instinct. De altfel, m-a convins gândul că biscuiții digestivi sunt o alternativă bună chiar și pentru un mic dejun pe fugă, fiind bogați în fibre și…

ȚINUTA ZILEI: Să fie primăvară – vară, am zis.

S-au topit zăpezile, au înflorit pomișorii, s-au înveselit termometrele. Au fost cele mai călduroase zile ale lui 2017 – cu 20 trecute plus grade – așa că nu m-am putut abține. Aproape că am trecut deja la garderoba de vară, refuzând să înțeleg că suntem abia în luna martie. Acestea fiind spuse… hai cu soarele că mie…

Culoarea mea de păr… în ton cu primăvara.

Mă vopsesc din liceu, de când blondul meu natural a început să pălească în față unui șaten deschis. And that’s a very long way to go back… De-a lungul anilor… am încercat toate nuanțele de blond. Întâi mi-am oxigenat părul, făcându-mi autosugestie că se va deschide la culoare. N-a funcționat, dar n-a contat, atâta timp cât am fost fericită…

Transformă experiența dușului într-un moment de răsfăț.

Primul lucru pe care l-am remarcat la spuma de duș NIVEA a fost ambalajul neconvențional, de tip spray. Și spun ”neconvențional” cu gândul la forma de prezentare a gelului de duș. Gândul mi-a zburat inopinat la reprezentațiile de tip karaoke ce se întâmplă atât de frecvent sub duș. 🙂 Am zis că acesta trebuie să…