Pai nu suntem noi doi facuti unul pentru celalalt?

Familia Ibacka la Lisabona 2010 - 1Nu stiu daca am apucat sa-ti spun, dar am momente cand mi se umfla o vena in cap, simt cum ma paraseste orice simt al realitatii – ori modestiei 🙂 – si ajung sa ma cred cea mai organizata persoana de pe Pamant.

Cu un program planificat la minut, o evidenta a tuturor documentelor aliniata la milimetru, o garderoba ordonata ca la carte pe culori si o memorie de securista batrana… decretez uneori cum ca n-as avea concurenta prin tagma meticuloaselor.

Probabil ca de la maica-mea mi se trage… la ea am vazut intaiele carnete de insemnari in care isi nota absolut orice – ca sa-ti faci o idee, iti spun ca avea scrisa pana si ordinea in care mi-au iesit dintii sau versurile poeziei mele de la serbarea de la gradi’, grupa mica.

Cu alte cuvinte, pe ea am avut-o drept model si tot de la ea am deprins microbul cu pricina.

Trebuie sa stiu tot ce misca, sa rulez ciclic in cap desfasurarea actiunilor din paleolitic si pana in prezent si… punct.

Asa functioneaza lucrurile pentru mine si m-am impacat demult cu ideea.

Poate-ti suna a scrisoare de recomandare, ori a lauda de sine, insa iti spun sincer ca nu ti-o zic cu vreun interes anume.

Ba chiar din contra… in cele ce urmeaza, mi-am propus sa-mi dau singura cu firma in cap printr-un contraexemplu care pana si in ziua de azi mi se pare total rupt din context.

Se facea ca ne luam concediu de vara prin 2010.

Zburasem inspre Lisabona alaturi de viitorul meu drag sot, dar calcaseram pe pamant portughez cu vreo 2 ore intarziere fata de planul initial.

Pentru ca deh… avusese autobuzul cu aripi intarziere.

Era noapte, pe al meu il gaseam mai caliente decat atunci cand l-am cunoscut – cu 41 grade celsius la bord si frisoare la purtator – si, pe deasupra, ne-am trezit nevoiti sa poposim in aeroport pana sa se crape de ziua.

Familia Ibacka la Lisabona 2010 - 2Apucasera sa inchida la centru de inchirieri auto inainte sa ajungem noi intarziatii, asa ca de voie – de nevoie am ramas in stil atarnache prin aeroport vreo cateva ore.

Suficient cat sa pierd eu cu mare talent si pricepere aparatul foto si portofelul sotului.

Asa, pur si simplu, din doi timpi si trei miscari, cat sa incepem memorabil vacanta de vara.

Evident, dupa ce am inspectat fara sorti de izbanda fiecare centimetru patrat al toaletei in care le abandonasem ca o gaina fara cap, am mers sa dam cu subsemnatul la politie.

Mi-am fracturat nitel limba incercand sa dibuiesc cateva cuvinte in portugheza, dar pana la urma tot in spaniola si in gimnastica am scaldat-o cu mai mult succes.

Si tot completand eu formulare… le-am si explicat politistilor ca aparatul foto era profi, si deci nitel mai scump, dar ca n-aveam cash in portofel, doar suficiente carduri si legitimatii cat sa se plictiseasca hotul de fata posesorului pana la primul cos de gunoi.

De altfel, apucaseram sa si blocam cardurile (un MasterCard in euro si un Maestro de salariu in lei) pana sa avem discutia cu pricina, adica pe la 3 a.m. in za morning.

Noroc ca asa organizata cum ti-am povestit ca sunt atunci cand nu ma bate soarele in cap, am salvat in agenda telefonului toate numerele de urgenta de care as putea avea vreodata nevoie.

N-a fost sa fie sa se transeze lucrurile chiar pana la primul cos de gunoi, asa ca am fost nevoita sa finantez pe cont propriu intreaga vacanta – pana in ziua de azi ma bombane ca i-am pierdut aparatul foto si tot pana in ziua de azi ii scot ochii ca l-am dus pe banii mei in tari straine – dar norocul face ca portofelul si actele sa apara si sa le recuperam de la Politia taman inainte de decolare.

Fusesera gasite abandonate in aeroport, aduse la sectia militiei comunitare din incinta si etalate la panoul de onoare. Sa stie toti cu mic – cu mare semnalmentele ametitilor calatori.

Si fiindca toata povestea are si o morala, sub indemnul celor de la MasterCard am demarat o actiune de educare si informare care astazi – spre exemplu – isi propune sa iti arate cum poti sa iesi in avantaj in materie de siguranta a economiilor tale de vacanta.

Cu atat mai mult cu cat este perioada concediilor la mare, iar riscurile ca banutii tai in numerar sa dispara de pe plaja este extrem de ridicat.

Cabral Ibacka la Lisabona 2010Mai mult decat atat, pentru ca tot suntem la capitolul marturisiri, iti spun ca odata cu plata cazarii sau a transportului in strainatate cu cardurile noastre MasterCard, noi reusim sa scapam si de stresul intocmirii asigurarilor de calatorie.

Desigur, il las pe suedezul plimbaret sa-ti povesteasca mai mult despre cat de utile se dovedesc a fi asigurarile medicale atunci cand calatoresti in strainatate.

Mai ales ca el are o varsta, e urmasul lui Toma Patitul si acum pretinde ca-i uns cu toate alifiile.

P.S.: Pozele cu sirena si bunicul ei infolofit pana in gat chiar si pe plaja sunt din concediul despre care ti-am spus, desigur.

Le-am facut cu un aparat foto de rezerva, azvarlit si el prin bagaj. O savoniera, asa cum o numeste Cabral.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
6 comentarii despre "Pai nu suntem noi doi facuti unul pentru celalalt?"
  1. Pai de mai Deea draga! Daca nu se intamplau toate astea, cum mai puteai tu acum “sa-i scoti ochii sotului”,ca l-ai dus in vacanta pe banii tai???:)))))

  2. Eu cred ca ratacesti intentionat aparatele sotului. Ca altfel nu-mi explic cum ti se intampla. 😀
    Sunteti yin si yang! 😀

  3. Frumoase amintiri si hazlii pe deasupra. Ador sa citesc peripețiile voastre! Sa va dea Dumnezeu sănătate!

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.