Postul Pastelui

Credinta in Dumnezeu nu se masoara probabil nici in numarul de vizite anuale la biserica, nici in valoarea sponsorizarilor facute lacaselor de cult si nici in cantitatea de carne, lapte, oua consumata. Credinta are mai degraba legatura cu faptele bune, cu sufletul curat si cu iubirea.

Cu toate ca exista multi credinciosi care nu urmeaza intocmai calea Bisericii, tocmai pentru ca regulile ei sunt facute tot de oameni – mai buni sau mai rai – exista si multi crestini care asculta pe cat posibil sfaturile preotilor.

Pe parcursul anului sunt 4 posturi religioase mari: postul Pastelui, postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (20.06 – 28.06), postul Sfintei Marii (01.08 – 14.08) si Postul Craciunului (14.11 – 24.12).

Postim pentru ca pacatuim adesea cu gandul, cu vorba sau cu fapta. Insa postul strict alimentar este doar un regim sanatos pentru trup in cazul in care nu postim si sufleteste. Iar curatenia sufleteasca este mult mai greu de pastrat decat respectarea oricarei restrictii gastronomice.

Intre Lasatul Secului si Paste sunt 7 saptamani de post. Eu am renuntat la carne din 27 februarie fara prea mari eforturi, insa maine intram in Saptamana Mare, iar greul abia acum incepe.

Iubesc traditiile ortodoxe de Paste. Si ma refer la spovedanie, impartasanie, inrositul oualelor, Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare – pe parcursul careia fetele fac cate un nod pentru fiecare Evanghelie pe o sfoara lunga – trecutul de 3 ori pe sub masa din Vinerea Mare, adusul florilor la Biserica pentru Hristos, ocolitul bisericii de vineri seara. Dar cati dintre noi meritam sa bifam fiecare etapa?

Va doresc din tot sufletul sa aveti o saptamana luminata, sa fiti mai buni, mai curati, mai iubitori, mai muncitori, iar duminica viitoare sa primim in casele noastre Lumina Sfanta care sa ne arate calea corecta.

P.S.: 1. La multi ani tuturor sarbatoritilor de azi cu nume de flori!
2. La multi ani scumpei mele verisoare Jacqueline, care azi implineste 14 anisori!
3. Paste fericit catolicilor din lumea intreaga!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
13 comentarii despre "Postul Pastelui"
  1. M-ai distrat cu “pe sub masa” :)) Se numeste Sfantul Aer.
    Si noduri am facut si eu o data la slujba si cica atunci cand ai vreun necaz, sa dezlegi nodul. Zi frumoasa! 🙂

  2. Foarte frumos mesajul tau si urarile deasemenea! Sa dea Domnul sa fie asa cum ne dorim toti si sa avem vointa sa le indeplinim! Te pup!

  3. nici eu nu stiam de Sfantul Aer. Tot trecut pe sub masa ii spuneam:-?? oricum ar fi, multumim pentru urari – asemenea si tie.

  4. Imi permit sa te contrazic in legatura cu postul Sf. Ap. Petru si Pavel…durata postului depinde de data Pastilor (poate tine de la doua zile la o luna). Postul Sf. Ap. incepe la o saptamana dupa Rusalii si tine, bineinteles, pana pe 28 iunie :)…

  5. ANDREEA, ASTEPTAM POZE CU MASA DE PASTE SI CU BUNATATILE CE LE VEI PUNE PE MASA:*….SA NE MAI INSPIRAM SI NOI..TE PUP

  6. Nu este pe sub masa si nici Sfantul Aer ci Sfantul Epitaf in care este pictata pe panza scena punerii in mormant a Mantuitorului. Si nodurile facute la Denia Celor 12 Evanghelii sunt pure babisme..nu au nici o legatura cu punerea dorintelor…LA sfarsitul Deniei celor 12 Evanghelii Parintele meu duhovnic la predica acre a tinut-o a spus asa…Nodurile pentru unii sunt 12 blesteme iar pt alti 12 dorinte neluate in seama de Dumnezeu. Noi in loc sa ne bucuram ca ascultam si incercam sa vedem cuma petrecut Mantuitorul ultimele ore printre noi..noi ne preocupam sa facem 12 noduri si sa ne punem 12 Dorinte care nu au nici un efect…La Dumnezeu te poti ruga oricand..iar rugandu-te cu credinta iti va indeplini orice dorinta..iti va sari in ajutor si fara sa ai vrun nod facut….(o studenta la teologie)

Leave a Reply to Diana

Your email address will not be published.