Așa cum am apucat deja să-ți povestesc în câteva rânduri, anul trecut m-am alăturat cu mândrie proiectului educațional Caravana liceelor #LikeYourself, destinat adolescentelor din întreaga țară.
Un proiect menit să demonstreze că îngrijirea este primul pas pentru a avea încredere în ele. Pentru a se simți bine în pielea lor, dincolo de popularitatea dobândită – sau nu – online printr-o colecție virtuală de Like-uri.
Și cum obiceiurile de îngrijire se formează în anii de liceu, iar repetiția este mama învățăturii, te anunț cu entuziasm că a noastră Caravană își continua traseul și în anul școlar 2017 – 2018.
Cu alte cuvinte, o nouă serie de sesiuni inspiraționale despre îngrijirea pielii și frumusețea naturală își face loc în liceele de pe la noi. Pentru că așa arată satisfacția lucrului bine făcut.
Și acestea fiind spuse, tânără domniță de liceu, orele de curs #LikeYourself te așteaptă și pe tine în băncile școlii, cu tot cu telefonul mobil.
Aplicația cu același nume vine și ea cu informații utile despre rutina de îngrijire a pielii, sfaturi și trucuri de frumusețe, dar și concursuri cu premii pe măsură (sesiuni interactive de shopping, ședințe foto profesionale și apariții la revistă).
Îți garantez că te vei convinge cu această ocazie că îngrijirea poate fi distractivă.
Iar în calitate de ambasadoare a campaniei, te previn că ne vom întâlni și mai des decât am făcut-o până acum.
Ți-am pregătit o tolbă de recomandări accesibile, numai bune de pus în practică pentru a scăpa de nesuferita acnee sau încăpățânatele cearcăne, de pildă.
Dar și o suită de povestiri despre complexele mele din liceu, văzute astăzi prin ochii lupului moralist în care m-am transformat.
Unde mai pui materialele foto și video ce-ți vor fi prezentate cu această ocazie, ce vin și ele în sprijinul discursului meu?!
Gata, NIVEA strigă catalogul!
Ma bucur pentru tine de fiecare data cand ai un nou proiect, imi place sa-ti citesc recomandarile. 🙂 Este foarte frumoasa, imi place mult faptul ca ai ramas asa copilaroasa, nu stiu de ce, dar am impresia ca te cunosc de-o viata, probabil sentimentul acesta se datoreaza faptului ca te urmaresc de multi ani.
Te puuup si-ti doresc succes cu noul proiect!
o initiativa laudabila demna de promovat la o scara cat mai larga !