Tortul miresei

tort nunta IbackaCeva nou: verighetele.

Ceva vechi: sotul de generatie pasoptista.

Ceva de imprumut: emotiile.

Ceva albastru: jartiera.

Ceva caloric: tortul miresei, cea mai dulce traditie de nunta. 🙂

Zilele acestea ii dau o mana de ajutor finutei Catalina in pregatirea nuntii.

Au mai ramas cateva zile pana la marele lor eveniment, asa ca ne-am suflecat cu totii manecile, ne-am unit fortele – fini si nasi, zic – si ne-am urnit sa rezolvam degraba ultimele liniute trasate pe lista cu sarcini de incuscreala.

Dar fiindca amintirile ma chinuiesc – vorba constantenilor din Sud – Est – nu m-am putut abtine sa nu rememorez unul dintre acele momente de panica inchipuita de care ulterior obisnuiesc sa ma dezic.

Momentul taierii tortului miresei, in speta.

Tort care asa emotii mi-a dat, bata-l vina!

Pe el si pe ale lui flori de zahar incapatanate!

In loc sa se prezinte cu petale corai – cum ne fusese invoiala, in acord cu tema si coloristica nuntii – si-a facut aparitia in forma si cromatica de mai sus, lasandu-ma pentru cateva secunde fara aer in plamani.

Dar fiindca experienta noastra de martizan e pistol cu apa pe langa cea a prietenilor Dorina si Virgil, am zis ca trebuie musai sa-i dau si pe ei in primire aici pe blog.

Dragutii de ei, asa de tare s-au agitat sa iasa totul bine acum vreo 6 ani… incat parol ca mi se rupe sufletul de asa patanie neasteptata.

Au facut documentare, s-au sfatuit cu fel de fel de duhovnici, au ales cu manuta lor fiecare detaliu si au pasit induiosati in ‘a mai frumoasa zi din vietile lor… pana cand tot hazardul si-a spus cuvantul.

Sa fi fost deja vreo 12 ceasuri trecute fix de la amiaza si – cel putin teoretic – apogeul petrecerii atunci cand s-au pomenit fata in fata cu disperarea.

Taman ce intrase pe usa tortul miresei in sute de aplauze, zeci de artificii, blitz-uri si urale de-ale nuntasilor.

Zece secunde au fost de ajuns pentru a declansa apocalipsa.

Cat ai zice peste mireasa s-a schimbat la fata, a dat ochii pe bulgari si… imediat dupa ce-a bombanit ceva in barba a luat-o la sanatoasa in jos pe scari.

Fara sa mai sufle in lumanari si fara sa-si taie prajitura.

In optimismul meu, am zis ca si-o fi amintit ca nu fusese furata, dar parca prea de tot era sa fi fost asa…

Totusi, cand l-am vazut si pe-al ei sot cum se aseaza descumpanit direct pe mocheta, acoperindu-si discret fata, mi-a fost clar.

Furtuna incepuse…

Dar nu orice fel de furtuna, pentru ca a noastra nu era nici Julia Roberts si nici run away bride, versiunea lui 2008.

Poate doar run after the cake bride. 🙂

Stiu, pare greu de crezut, dar a noastra precis dupa tortul de nunta fugise pe scari.

Si asta pentru ca ospatarii, nauciti pesemne de prea multa agitatie, facusera schimb intre torturile celor doua nunti pe care le gazduiau simultan in sambata cu pricina.

Beleaua a fost ca mirii de la parter – primii veniti, primii serviti – mersesera pe burta, incantati probabil de asa delicatesa pe 7 etaje ce le fusese oferita si omisesera sa semnaleze greseala.

Ba chiar se grabisera sa digere degraba desertul, alaturi de ai lor invitati.

Asa se face ca nici somatiile miresei noastre – care prinzandu-i in plin fapt pe ‘ai de la parter, respectiv cu linguritele la gura, a inceput sa urle cat o tineau plamanii – si nici buna credinta n-au avut sorti de izbanda.

Tot asa se face ca Dorina noastra, ceva mai ragusita si naucita de cele intamplate, s-a vazut nevoita sa revina la a ei petrecere cu coada intre picioare, sa se multumeasca cu savarina XXL de la nunta vecina, s-o imparta cu nuntasii in stil 1 felie la doi invitati si s-o inghita cu noduri printre suspine.

Dar… ce sa-i faci, soarta!

Noroc ca nu in tortul miresei sta armonia in cuplu. 🙂

P.S. Superstitie new entry pe lista mea:

Se zice ca in US, UK si Franta, femeile necasatorite pun putin tort de nunta intr-un inel si il aseaza sub perna ca sa-si viseze ursitul.

Poate ajuta, stiu si eu!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Tortul miresei"
  1. Al vostru a fost frumos chiar si neincadrandu-se in peisaj si cronomatica, dar patania prietenilor vostri a fost de zile mari.. Evident, citind articolul, am ras cat am putut(ai un fel de a scrie fenomenal), insa imi dau seama ca pe moment o astfel de patanie te inebuneste. Poi cum sa te mai bucuri in continuare de nunta, cand noi, femeile dramatizam fiecare patanie? Trecand anii, cred insa ca asta a ramas o amintire amuzanta si memorabila. Te pup, Andreea! Cu timpul poate o sa citesc o carte de- a ta…scrii minunat si parca e pacat sa nu- ti pui amprenta pe cv. Daca nu e ceea ce vrei, bucura-ne in continuare cu blogul

  2. Exact la fel am patit si eu cu torturile de la nunta si de la botez.Noroc ca tuturor invitatilor le-a placut gustul ca altfel ma gandeam chiar sa fac reclamatie.Din cate am auzit cred ca se intampla foarte des iar cofetariile mizeaza pe faptul ca nu ai ce sa faci si accepti situatia. Oricum fata mea din poze la momentul tortului…de neuitat:)

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *