Prima oara cand am primit un sms “cu ce te imbraci diseara?” de la un prieten de-al lui Cabral am ramas socata.
De fapt, mi-am pus niste ochelari de vedere si-ar recitit de vreo 3 ori textul, sa fiu sigura de intrebare.
Am raspuns timid ca intr-o pijama de bumbac, c-a dat iubitul drumul la centrala si ca e cald la noi.
Mi-a zis ca-s glumeata, dar iubita lui vrea sa stie cum vin la cinema, sa nu se imbrace ea prea elegant.
Evident, nu stiam ca iesim la cinema, batranul amnezic omisese sa-mi spuna.
Alta data stateam linistita in cada, cu spuma pana peste umeri, cand m-am trezit cu vreo 20 de oameni la usa, cica dadeam petrecere supriza.
Surpriza pentru mine – m-am gandit – avand in vedere ca sotul organizase tot.
Dar nu, toata pozna era pentru un amic de-al nostru, aniversat in ziua cu pricina.
Desigur, exemplele pot continua. Chiar mult si bine, as putea spune.
Cert e ca speta e urmatoarea: jumatatea uituca nu ma anunta mai niciodata cand face un plan.
De obicei aflu accidental, pe ultima suta de metri, de la vreun amic. Pentru ca, evident, eu sunt mereu ultima care afla.
Te intrebi daca nu ne certam pe tema asta?
Normal ca ne certam, uneori ne certam de cred ca ne pomenesc vecinii, dar ce sanse de izbanda sa am in fata capcaunului in etate?
Singurele variante de partea mea raman lecitina pisata in mancare si transplantul de personalitate pentru ametit. Dar e cale lunga…
In alta oridine de idei, acum ca am lamurit-o pe asta, as vrea sa-ti spun o poveste de ieri. O sa intelegi imediat de ce…
Asadar, ieri am plecat la filmare de cum s-a crapat de ziua.
Am iesit pe usa putin cam sifonata imediat dupa ora 7, lasandu-l pe al meu sforaind si plescaind, cu o baluta intinsa pe fata.
L-am salutat in graba pe Vecinu’ Ionut, cu fata mea posomorata de dimineata, si-am continuat sa tarai spre masina un troller cu pantofi si schimburi pentru filmare.
Pe la pranz a inceput sa-mi sune telefonul ca-n Gara de Nord, vorba aceea. Fel de fel de prieteni, colegi, cunoscuti, toti ingrijorati pentru cele intamplate, m-au anuntat ca divortez.
Cica citisera pe net o stire si mai mult decat atat, cand sa se puna de acord intre ei cine ma suna sa verifice, aflasera ca am parasit deja conjugalul la o ora suspecta, amarata si cu bagajele dupa mine. Ciripise Radio Sant Ionut, fireste. Asa ca pentru ei scenariul era acum clar.
Am ras la primul telefon, am luat in gluma ce de-al doilea telefon, ba chiar m-am autoironizat la cel al treilea, pana cand… au inceput sa mi se inroseasca beculetele, parca prea dramatizau toti si eu nu stiam nimic. La fel ca de obicei, adica.
L-am sunat pe Cabral… nu mi-a raspuns. L-am mai sunat de vreo cateva ori si… nimic. Taraia in gol pana intra casuta vocala.
Cu atata agitatie pe cap – asa cum era de asteptat – oprisem deja filmarea, asa ca acum toata echipa statea dupa mine, iar timpul ne presa. Asta in vreme ce Cabral nu raspundea, iar prietenii ma consolau pe capete de zici ca-mi pusesem vreun status sinucigas pe Facebook.
Intr-un amalgan de sentimente contradictorii mi-am rugat o prietena sa afle in locul meu ce se intamplase, pentru ca trebuia sa ma intorc la treaba.
Macar sa ne facem griji in cunostinta de cauta, i-am spus.
Ideea era sa caute ea pe net vreo stire care sa fi generat potopul si, deci, sa identifice problema.
Sa tot fi fost vreo 10 minute pana cand m-a sunat inapoi si m-a linistit.
Al meu – ghidusul de el – vorbea la el pe blog de un nou telefon mobil in viata lui si de divortul de itelefon, asta era misterul.
Nici pomeneala de vreo despartire iminenta la notar.
Totusi, pentru ca articolul mergea pe o pista falsa, sugerand instrainarea dintre soti, bunii samariteni avusesera ceva motive sa se activeze.
Dupa vreo 30 de minute m-a sunat inapoi si domnul cu pricina – al de abanos, adica. Proaspat spalat si frezat, cica n-auzise telefonul.
Si fiindca asa suntem noi femeile – nu ne putem abtine sa aducem reprosuri – evident ca i-am tinut teoria chibritului prin telefon.
Trebuia sa stie ca faza de azi fusese doar din vina lui: fiindca nu-mi spune niciodata planurile lui si trebuie sa le aflu mereu de la altii.
Iar daca intamplarea face confuzia de azi inspida in ochii lui, cu atat mai mult trebuia sa stie ca pentru mine nu fusese deloc asa.
La fel cum trebuia sa tina cont ca ma deranjeaza atunci cand nu stiu din timp de planurile lui si cand am senzatia ca ma face de ras in fata altora.
Ca nu se gandeste cum prin analogie cu “X” cazuri de pana acum, cand a omis sa ma puna in tema, toata lumea care ne cunoaste si-a imaginat ca eu aflu de pe blog ca el imi da papucii, la fel cum am aflat de la televizor ca vine sa ma ceara de nevasta.
Ce-a fost la gura mea… potopul de acuzatii. Chiar daca acum imi pare rau.
Dar lasa, ca nici cu el nu mi-e rusine…
Si fiindca Murphy spune ca orice rahat mic rascolit se transforma inutil intr-unul mai mare…
Dar mai bine iti povestesc maine ce s-a intamplat, probabil deja te plictisesc cu confidentele.
:))) f tare si eu ma intrat pe blogul lui dupa ce a postat pe fb…da ma gandeam inainte sa intru ca titlul e pus ca sa intre toti cascatii :)))) oricum f tare.
si nu ne deranjeaza confidentele.
citesc cu placere
te pup
of of of Andreea mama cat mai suferi tu de pe urma negrului tau :)) de, fata, tu l-ai luat, acu’ na de suporta :)) hai ca-s rea – nu, serios – ai avut dreptate sa-i faci capu’ calendar, da’..sincer – nu crezi ca ar fi mai eficienta o tigaie dupa ceafa cand ajungi acasa decat sa-ti pierzi vocea inainte de filmare? :)) si cine stie, poate are si “efecte secundare” de il faci sa-si aminteasca sa te puna in tema in legatura cu planurile lui :)) zic si eu, na :))))))
Acum ma simt mai putin singura. Si la mine se intampla la fel.
Andreea sunteti minunati impreuna. Cred ca sunteti suflete pereche si nu se va intampla niciodata ceva rau intre voi.
Cand incepe[iar] Casa Ibacka??