Aroma ta

Old parfumPoate n-ai avut treaba asta in vedere pana acum, insa te anunt ca parfumul tau este cea mai la indemana arma a seductiei.

Iar asta se intampla taman pentru ca prin definitie, parfumul isi propune sa aduca o alta persoana aproape de corpul tau, stabilind fel de fel de legaturi olfactive.

Tocmai de aceea, parfumul nu se alege in functie de reclama de la TV si nici pe baza afinitatii fata de un brand anume.

Cu atat mai mult cu cat – ideal vorbind – ne referim la arome care trezesc emotii si amintiri, reusind sa te invaluie ca o a doua piele.

Acum, fiindca am fost de nenumarate ori partasa la discutii legate de alegerea miresmei potrivite (fie ea florala, proaspata, dulce – orientala ori apetisanto – comestibila) m-am hotarat sa-ti scriu direct pe aceasta tema.

Pun pariu ca-i un subiect de interes, caruia sunt sanse sa nu-i fi decriptat inca intru totul tainele.

Asadar, in caz ca-ti propui sa faci o achizitie noua si – mai mult decat atat – ti-ai pus speranta ca de data aceasta o sa-l recunosti pe cel care ti se potriveste cel mai bine, iata cateva sfaturi de care ai putea tine cont atunci cand iti alegi parfumul:

– identifica-ti miresmele preferate (poate fi vorba de zambile, foc de tabara, iasomie ori iarba cosita… important e sa constientizezi aromele care iti gadila simturile);

– nu pleca la cumparaturi invaluita in parfumul de acasa;

– nu manca condimentat inainte;

– incearca parfumul pe propria-ti piele si nu pe un cartonas (mirosul pielii tale depinde de PH, nivelul de hormoni, dieta ori sanatate);

– aplica parfumul in zonele in care iti simti pulsul (incheietura mainii, in spatele urechii ori a genunchiului);

– asteapta cateva minute de la aplicare, sa se evapore bine alcoolul, apoi treci la concluzii;

– nu testa mai mult de trei parfumuri deodata;

Acum, daca toate cele de mai sus ne sunt cat se poate de limpezi… hai sa lamurim degraba cum sta treaba cu termenul de ”parfum” si sintagmele ”apa de parfum” sau ”apa de toaleta”. Pentru ca ELE NU SUNT SINONIME!

Parfumulin speta extractul concentrat, pregnant si durabil – denota caracterul unei arome.

In schimb apa de parfum este mai putin puternica decat extractul, cu toate ca-i de doua ori mai concentrata decat este apa de toaleta.

Care apa de toaleta este mai usoara, caracterizata de mai multe note de varf decat note de baza si are un pret mai accesibil, justificand un consum mai mare.

Note? A pomenit cineva de note?

Nu-s dintr-acelea muzicale si nici de trecere… sa fim bine intelesi!

Notele sunt in fapt aromele percepute in cadrul unui parfum.

Astfel, in primele 30 de minute de la aplicare vei simti intotdeauna notele de varf ale parfumului.

Asta in vreme ce notele de mijloc sunt evidente in urmatoarele patru ore, iar notele de baza sunt cele mai trainice, cele pe care le simti la opt ore dupa ce ai pulverizat parfumul.

Andreea IbackaCat despre mine… prefer parfumurile dulci, daca tot a venit vorba.

Motiv pentru care de atatia ani i-am ramas fidela batranului ”Cinema”.

Ceea ce ma face ”seducatoare, pentru ca prefer ambra, gardenia sau moscul.

In speta parfumurile chic, putin agresive, pentru o senzualitate provocatoare.

Sau cel putin asa m-au pacalit specialistii care stabilesc categoriile de consumatoare de parfum.

Aceiasi care au intuit ca ”obiectivul meu e sa seduc cu inima, cu corpul si cu pielea”. 🙂

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
3 comentarii despre "Aroma ta"
  1. Multumim de pont! Interesant!!!
    Da,asa am sa fac…eu inca imi caut parfumul perfect,desi am vreo 3 care imi plac.
    De curand am achizitionat “Reveal” de la Calvin Klein…si sa fiu sincera,nu imi place cum miroase cand il aplic pentru ca este usor dulce,iar parfumurile dulci imi fac rau.Dar dupa 2-3 ore,incepe sa miroasa altfel pe piele si il ador.Mai ales ca e putin frig afara.Cu siguranta la vara nu il voi putea purta.
    Chestia asta cu parfumul incercat pe piele,o faceam inainte.Si intr-o zi,eram cu o prietena si tot asa,incercam pe mana.Si zice ea “Faaataaa incearca pe cartonas,ca numai tarancile se dau pe mana!”..na belea hahahaha :)) Si iaca…o tin pe cartonase de atunci.Dar,ma transform iar in “taranca” si ma dau pe mana data viitoare :)))

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *