Ce sporturi de apă am mai testat…

Mi-aș începe pledoaria mărturisind – culmea – că nu-s vreo împătimită într-ale sporturilor de apă.

Ba chiar îmi amintesc cu sfială că acum câțiva ani m-am lăsat cu greu convinsă să încerc toboganele mai pricopsite din parcurile acvatice. Deși înot încă din copilărie.

Pe de altă parte, de gura soțului, am încercat cândva și kiteboarding, cu toate că știam că n-am să trec de lecția introductivă. În mâinile mele, zmeul era un dragon în toată regula chiar și pe uscat, d-apoi pe mare. Niciodată n-am avut prea mare forță în brațe…

Chiar și așa, când ajungi în vacanță în Maldive, opțiunile recreative nu-s taman multe. Așa se face că după câteva zile de turism culinar și plajă, sporturile de apă au devenit și ele alegeri viabile.

Am făcut snorkeling… și toate așteptările mi-au fost cu mult depășite.

Apoi am încercat canoe. Am luat în primire o ambarcațiune dublă și două pagaie și pe aici ne-a fost drumul. Am dat înconjurul insulei de mai multe ori, boscorodindu-l fiecare pe celălalt că nu trage suficient de tare pentru echipă (am apucat să spun că tot despre soțul din dotare este vorba în acest plural?).

Privind de pe mal, ”distracția” cu canoe părea floare la ureche, însă odată ajunși în ocean…

[vezi continuarea în interviul din revistă]

Ceva mai târziu am urcat pe S.U.P. Cu ceva mai multe emoții, fiindcă pe S.U.P. eram pe cont propriu.

Am început prin a vâsli din genunchi, pentru a prinde curaj și echilibru. Spre surprinderea mea, acomodarea s-a produs mult mai devreme decât m-aș fi așteptat, așa că după primii 100 metri, deja înțelesesem dinamica și înaintam încrezătoare din picioare. Nu degeaba i se spune „Stand Up Paddle”, așa că m-am conformat.

Credit foto: Cabral.

Unde mai pui că fascinantul univers subacvatic abia acum mi se înfățișa și el la picioare în toată splendoarea!

[vezi continuarea în interviul din revistă]

*Text: Andreea Ibacka pentru Fitness MagNumarul 5 (2018).

P.S.: Găsești FITNESS MAG/ RUNNING MAG (aceeași revistă, față dublăîn rețeaua de magazine Inmedio, în centrele de presă din Aeroportul Internațional Henri Coandă București și online pe Books Express.

Cât despre abonamente, acestea se pot face prin intermediul partenerului Manpres Distribution.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Ce sporturi de apă am mai testat…"
    1. A fost cu adevărat WOW!
      Mult dincolo de așteptările pe care le aveam de la ”disciplina sportivă”, dar și de la mine…

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.