Ce te inspira sa crezi intr-o lume mai buna?

Intr-o lume in care banii sunt vazuti ca fiind cea mai importanta calitate umana, iar oamenii sunt tot mai ascunsi si interesati, intr-o societate in care increderea in oameni e privita ca o slabiciune, iar viciile-s normalitati, exista totusi oameni care ne fac sa credem intr-o lume mai buna.

Exista momente care ne merg la suflet si care vin in intampinarea mesajului propus de campania “Motive sa credem” desfasurata de Coca Cola.

Haideti sa vorbim putin despre trecerea timpului.

Oamenii s-au temut dintotdeauna de batranete. Si asta s-a intamplat in primul rand pentru ca n-au stiut sa accepte schimbarea, n-au putut sa valorifice trecerea intr-o etapa noua si nu s-au putut adapta cu usurinta conditiilor si factorilor “altfel”.

Fugim de varsta pe care o avem si ne refugiem adesea in amintiri de demult.

Ajungem sa ne dorim operatii estetice care sa ne intoarca in timp – mai ales noi, femeile – si cautam parteneri de viata mult prea tineri, chiar si cu 20-30 de ani mai tineri decat noi – mai ales ei, barbatii.

Totul pentru ca ne este frica sa imbratisam realitatea, ne este teama de inadaptare.

Si teama asta are mare legatura cu exemplele din jurul nostru, exemple care ne sperie.

Ne este teama sa nu imbatranim urat, ne este groaza ca nu vom mai fi utili, ne este rusine ca nu vom mai arata la fel…

Si atunci actionam gresit, cazand in inchipuita criza a varstei mijlocii.

Dar exista si oameni frumosi, asa cum sunt bunicii mei, sau – de ce nu – profesoara mea de dictie, oameni trecuti de 70 de ani care – oricum – nu-si arata varsta, cu toate ca nu si-au facut un tel din asta.

Si asta pentru ca sunt activi, moderni, devotati familiei si meseriei pe care-au facut-o cu pasiune si sunt mandri de viata pe care au dus-o. Oameni pe care eu ii admir si care imi ofera un model de “asa da”.

Sunt sigura ca si tu cunoasti astfel de persoane.

Cred ca fiecare etapa a vietii ne aduce motive de fericire, iar faptul ca exista oameni frumosi si impliniti, oameni care-au trait si care-au imbatranit frumos, pe mine ma face sa cred intr-o lume mai buna.

Si chiar daca acum ma bucur de cei 27 de ani pe care-i am – la naiba, am spus-o – sunt convinsa ca imi va creste inima in piept de bucurie atunci cand imi voi scoate nepoteii la plimbare in parc. Dar pana atunci profit din plin de fiecare zi.

Destul despre mine. Te invit sa spui aici care-i motivul tau de a crede intr-o lume mai buna. Poate ca raspunsul tau va ajuta si alti oameni sa creada.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
3 comentarii despre "Ce te inspira sa crezi intr-o lume mai buna?"

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *