Cum am ales numele fetiței noastre.

Alegerea unui prenume pentru fetița noastră a adus multă presiune pe umerii noștri de părinți. 🙂

Și cu toate că am simțit de la începutul sarcinii cât de important este să-i găsim un nume care s-o definească până la adânci bătrâneți (drept dovadă am și demarat căutările devreme), am ajuns s-o cunoaștem (9 luni mai târziu) și s-o strigăm „fetița”. Sau „Petunia”, pe numele de cod.

După sute de liste cu prenume parcurse din scoarță în scoarță, de toate originile și toate rezonanțele. Toate „nepotrivite”.

Cum am ajuns aici? 

Brief-ul a fost pur și simplu prea complicat. Alăturarea celor 2 nume de familie pe care le purtăm (deopotrivă exotice și alambicate), preferințele noastre divergente, dorința alegerii unui singur prenume, nici prea greu de scris ori pronunțat… toate ne-au dat serioase bătăi de cap.

Și-ți recunosc că am pornit la drum cu așteptarea că voi simți din prima clipă atunci când voi fi găsit prenumele perfect. De la prima auzire, de la prima vedere, cam acesta ar fi fost planul. 

Cumva, convinsă că undeva în lume există un prenume inventat special pentru ea, nu voiam să mă mulțumesc cu mai puțin.

Dar lunile au tot trecut, lăsând căutările noastre în același punct. Punctul în care n-aveam nici măcar o listă scurtă pe care să punem mâna în drum spre maternitate. Doar câteva preferințe de-ale mele (nici alea sigure) și alte câteva preferințe de-ale lui taică-su.

Asta în condițiile în care mămicile cu experiență îmi garantaseră că indiferent pe care-l vom alege (fie și cu inima îndoită în primă instanță), după câteva săptămâni de rostire în heavy rotation ne vom fi obișnuit atât de tare cu el încât îl vom simți ca fiind precis prenumele într-atât de căutat, the one and only.

Și știu că pare greu de crezut, însă pur și simplu nu ne-am putut lăsa înduplecați. Am căutat și am scotocit până a expirat timpul. 

Așa se face că ne-am hotărât asupra prenumelui abia după ce am născut.

Prima zi de viață, prima alăptare.

Cu toate că sugestia venise de ceva vreme de la Inoke, sora mai mare.

Acestea fiind spuse, vorba americanului, NAMIKO IBACKA is in the house începând de luna aceasta.

Namiko, „copilul valurilor”, un nume de origine japoneză.

Copilul nostru iubit care, deloc întâmplător, a iubit apa de la prima atingere.

Un nume rar întâlnit pe meleagurile noastre, ce s-ar putea să te surprindă în primă instanță. Asta înainte să te cucerească, așa cum a făcut și cu noi.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
20 comentarii despre "Cum am ales numele fetiței noastre."
  1. Sa va traiasca fetita si sa va bucurati de ea!Sunt si eu mamica de cateva luni si tare as vrea sa stiu de unde ati luat globul cu mesajul:”primul meu craciun”?Multumesc!

  2. Să fie sănătoasă și să vă bucurați de ea și de surioara ei mai mare!!!
    Vă iubesc, vă admir bdin tot sufletul și sper că într.o bună zi, să ajung să vă cunosc personal!!!

  3. Felicitari, bun venit pe lume puiutei, iar tie iti urez adaptare la viata de mamica cat mai usoara!!!! Arati minunat!!!

  4. Un nume foarte frumos si as zice eu ca va caracterizeaza. Eu nici nu ma asteptam la un nume obisnuit,pentru ca voi sunteti diferiti. Sa va traiasca!

  5. Ce mistoooo suna .Namiko Ibaka .Sa fiți sănătoase și fericite ,sa va de-a Dumnezeu bucurie și ☀️ in drumul vieții voastre iar de la mine multă .Va pupaceste cu drag din veșnicul Berceni

  6. Ce mistoooo suna .Namiko Ibaka .Sa fiți sănătoase și fericite ,sa va de-a Dumnezeu bucurie și ☀️ in drumul vieții voastre iar de la mine multă dragoste .Va pupaceste cu drag din veșnicul Berceni

  7. De la coada la cap Okiman. Foarte interesant! Va admir mult! Sa va traiasca mica Ibaka! Namiko…

  8. Felicitări, să vă trăiască fetița!
    Frumos nume i-ati ales, se potrivește bine la numele de familie.

  9. O adevărată aventură, căutarea numelui, este drept în marea majoritate numele copilului este ales greu, deoarece trebuie să-ți ajungă la suflet. Să fiți sănătoși, să vă aducă numai bucurii, iar sărbătorile să vă umple casa de fericire !!!

  10. Ce fain sună..
    Namiko Ibacka un nume special ales de oameni speciali
    Muuultă sănătate vă doresc ❤

  11. Felicitări, proaspăt părinți ! Fericire și împlinire vă doresc, să vă bucurați împreună de toate minunile vieții de familie! M-a impresionat foarte mult poza din maternitate! Frumos, pur..

  12. Nici eu nu ma asteptam la un nume obisnuit, iar Namiko Ibacka sunt foarte bine! Sa fiti sanatosi si sa va bucurati de aceasta noua etapa a vietii! Va doresc numai bine! <3

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *