La mare, la soare…

Imi place sa calatoresc. Chiar mult. Si nu regret nicio clipa banii cheltuiti pentru a pleca intr-o noua destinatie. Fiecare coltisor din lumea asta vine cu ceva nou, iar amintirile cu care ramanem sunt de nepretuit.  Multumesc lui Dumnezeu, am reusit sa vad si cateva tari straine. Si atunci inevitabil, compar. Compar destinatii de vacanta,…

Denominarea 2005

Denominarea leului, produsa inca din iulie 2005, a fost o masura atent gandita si calculata, promovata intens si inainte si dupa producerea ei. De fapt, denominarea a fost o masura premergatoare adoptarii monedei euro ca moneda nationala.  Costurile operatiunii de denominare sunt suportate de catre Banca Nationala a Romaniei si se vor ridica, la incheierea…

Semne clare varsta are…

Cand suntem (sau ne simtim macar) tineri si nelinistiti, parca seara n-am mai merge la nani. Indiferent de cat de grea ar fi fost ziua pe care am avut-o. Oboseala e de multe ori anulata sau macar diminuata de speranta distractiei. Doar e vara si e frumos pe la terase sau e un film bun…

Primul job

In 2005, imediat dupa prima mea sesiune de examene, am hotarat ca este momentul ideal sa ma angajez. Mi-am pregatit eu cateva recomandari infailibile de la decan, prodecan etc si un CV beton cu o lista intreaga de scoli, cursuri si alte calificari dobandite la tinerete si evident, zeeeeeeroooo experienta. Vorbind totusi de perioada anterioara…

Operatiile estetice

Majoritatea femeilor sunt foarte interesate de felul in care arata. Frumusetea poate fi o sursa de venit pentru unele doamne si domnisoare (in cazul in care meseria practicata se axeaza preponderent pe aspectul fizic), o polita de asigurare a viitorului (in cazul in care scopul bine stabilit este obtinerea unui sot bogat, fermecat de niste…

Se cuvine? Nu se cuvine?

In general nimic nu ni se cuvine pentru simplul fapt ca respiram pe pamantul acesta. Nici faptul ca avem nasul carn sau pleata balaie si nici faptul ca suntem fiul/ fiica/ jumatatea mai buna/ amicul/ colega de banca/ vecinul de la 3 al lui cutare nu ne ajuta sa castigam vreun drept special in fata…

Amintiri din copilarie.

Ca n-om fi toti Nica din Humulesti mi-e clar. Dar nu-mi spuneti voi mie ca perioada copilariei nu este una cu totul si cu totul speciala pentru fiecare dintre noi. O perioada cu grija pastrata in sufletele noastre pana la adanci batraneti. Cu siguranta fiecare dintre noi ne intrebam, macar din cand in cand, de…

Ce noua ne place… lor le cam displace! :)

Feminismul incearca azi sa ne faca sa credem ca femeile si barbatii secolului 21 sunt egali, ca ei au exact aceleasi drepturi si indatoriri si ca ar trebui perceputi identic de catre societatea in care traim. Cu toate astea, daca Dumnezeu nu ne-a lasat identici pe pamant, inseamna ca planurile Sale cu noi sunt diferite…

Dupa munca… si rasplata!

Yaaap… deja filmam de zor pentru grila de toamna. Pregatim cu grija lansarea telenovelei “Iubire si onoare”. Zilele libere sunt destul de rare. Dar facem totul cu mult drag. Iar cand vine weekend-ul: coooonceeeeeeeeert! Weekend-ul trecut ne-am suit in masina si am dat o fuga la mare. Am mers la concertul Mika si ne-am distrat.…

Femeia de 25

Am prietene cu cativa ani mai mari decat mine si am observat inca de acum ceva vreme faptul ca un fenomen vazut in prima faza drept o gluma… se generalizeaza. Despre ce vorbesc? Despre faptul ca femeile trec printr-o transformare severa a modului in care abordeaza viata si printr-o resetare a listei prioritatilor incepand fix…